România, cea mai mare creştere a comerţului cu amănuntul din UE, în septembrie

 
Joi, 12 Noiembrie 2015 00:00
Publicat în Economie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Volumul comerţului cu amănuntul în România a crescut cu 12% în septembrie, comparativ cu perioada similară din 2014, cel mai semnificativ avans înregistrat în Uniunea Europeană, arată datele prezentate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În UE, comerţul cu amănuntul a crescut cu 3,7% în septembrie, iar în zona euro avansul a fost de 2,9%. Vânzările de combustibil auto au înregistrat un avans de 5,3%, vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 4%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi şi ţigări s-au majorat cu 1,6%.

Cele mai mari creşteri au fost raportate în România (12%), Irlanda (8%), Polonia şi Marea Britanie (ambele cu 6,3%), iar scăderi s-au înregistrat în Luxemburg (11,8%), Bulgaria (2,5%) şi Slovenia (0,4%).

În septembrie, comparativ cu luna precedentă, comerţul cu amănuntul a urcat cu 0,3% în UE şi a scăzut cu 0,1% în zona euro, după ce în august comerţul cu amănuntul s-a menţinut stabil în UE şi în zona euro. Vânzările de combustibil auto s-au menţinut stabile, vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 0,1%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi şi ţigări au scăzut cu 0,6%.

Cele mai mari creşteri au fost consemnate în Marea Britanie (2%), România (1,7%), Malta (1,1%) şi Irlanda (0,9%), iar cel mai semnificativ declin în Portugalia (2,2%), Belgia, Danemarca, Letonia şi Polonia (toate cu câte 0,7%). 

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu