Preluarea Foodpanda de către Glovo, în dezbatere la Consiliul Concurenţei Recomandat

Joi, 11 Noiembrie 2021 12:15
Publicat în Economie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consiliul Concurenţei a anunţa supunerea în dezbatere publică a propunerilor de angajamente formulate de Glovoappro S.R.L. („Glovo”) în vederea înlăturării îngrijorărilor concurenţiale identificate în contextul preluării Foodpanda Ro S.R.L. („Foodpanda”) şi Delivery Hero Dmart S.R.L. („Delivery Hero”).
Glovo este o companie având ca obiect principal de activitate dezvoltarea şi administrarea serviciului online de livrare de mâncare de la restaurante către consumatori, prin intermediul unei aplicaţii cu acelaşi nume.
Foodpanda şi Delivery Hero fac parte dintr-un grup de companii deţinute de către Delivery Hero SE, Germania.
Foodpanda furnizează servicii de preluare a comenzilor online şi livrare de mâncare de la restaurante şi alte bunuri de consum (precum: alimente, flori, băuturi alcoolice şi tutun, produse farmaceutice, jucării, produse de îngrijire pentru copii, cărţi, etc.) prin intermediul serviciului online Foodpanda.
Delivery Hero îşi desfăşoară activitatea prin intermediul magazinelor de tip „dark store” - Pandamart, care reprezintă spaţii de depozitare în proximitate destinate exclusiv vânzării online a produselor de tip multicategorie, prin intermediul platformei Foodpanda.
Consiliul Concurenţei analizând această operaţiune, au rezultat unele îngrijorări legate de puterea de piaţă pe care o va dobândi Glovo în urma tranzacţiei, având în vedere activitatea sa de platformă online de livrare a mâncării şi efectul pe care aceasta ar putea-o avea asupra accesului la clienţi de către concurenţii săi.
Astfel, angajamentele propuse pentru a elimina îngrijorările autorităţii de concurenţă prevăd ca Glovo să nu includă nicio obligaţie de exclusivitate în relaţia sa contractuală cu restaurantele.
Conţinutul angajamentelor formulate Glovo sunt publicate pe pagina web a autorităţii de concurenţă, la adresa: http://www.consiliulconcurentei.ro.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu