Numărul tichetelor de casare a maşinilor prin programul Rabla, suplimentat cu încă 30.000 de unităţi

Miercuri, 09 Iunie 2010 20:35
Publicat în Economie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Numărul tichetelor acordate de stat pentru casarea maşinilor uzate prin intermediul programului "Rabla" a fost suplimentat de Guvern cu încă 30.000 vouchere, aceasta fiind a treia suplimentare efectuată pe parcursul anului 2010 după ce tichetele emise au fost distribuite integral către unităţi REMAT. Suplimentarea numărului de tichete pentru scoaterea din circulaţie a maşinilor uzate a fost decisă în şedinţa de miercuri a Guvernului, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a anunţat în urmă cu o săptămână că pogramul "Rabla" va fi din nou suplimentat, cu circa 30.000 de tichete, după ce voucherele din ultima tranşă tipărită vor fi distribuite în totalitate către REMAT-uri. El a arătat că toate cele 160.000 tichete au fost distribuite către unităţile REMAT, fiind scoase din circulaţie circa 110.000 de maşini în ultimele trei luni şi cumpărate prin programul Rabla peste 22.000 maşini noi, mai mult de jumătate de producţie autohtonă.
Ediţia 2010 a programului "Rabla" a început la 18 februarie, când au fost distribuite 60.000 de vouchere. Ulterior, numărul de vouchere a fost suplimentat de două ori, de fiecare dată cu câte 50.000. Suma totală cheltuită de stat în 2010 pentru programul "Rabla" depăşeşte 600 milioane lei. Principalele modificări în ediţia 2010 a programului "Rabla" faţă de anii anteriori constau în faptul că în schimbul maşinii casate proprietarul primeşte un voucher care poate fi valorificat la liber şi pentru cumpărarea unei maşini noi pot fi folosite maximum trei astfel de cupoane. Prima de casare a rămas la 3.800 de lei, iar Guvernul anunţa la momentul lansării că speră să scoată din uz între 50.000 şi 60.000 de rable.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu