Noi măsuri adoptate de Guvern pentru fermieri Recomandat

Luni, 04 Octombrie 2021 12:32
Publicat în Economie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prin intermediul unui comunicat de presă, PNL Galaţi anunţă că, la finalul acestei săptămâni, Guvernul a adoptat o serie de măsuri pentru susţinerea producătorilor agricoli. Acest sprijin a vizat atât producţia vegetală, cât şi cea animalieră.
Printre măsurile adoptate se numără şi cea privind completarea sumelor alocate pentru plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în perioada 01 aprilie - 30 iunie 2021. Guvernul a suplimentat bugetul pentru această măsură cu circa 45% în plus faţă valoarea iniţială a sumelor alocate (de 393.089,00 mii lei).
O altă măsură adoptată de Guvern se referă la prelungirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor. Acest ajutor de stat constă în acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic şi acoperirea costurilor aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului. Ajutorul va fi prelungit până la 31 decembrie 2022.
De asemenea, a fost stabilit cuantumul plăţilor directe pe hectar în sectorul vegetal, precum şi a schemei de sprijin din sectorul zootehnic, se precizează în comunicatul citat.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu