BNR: Pentru prima oară, autorităţile europene au emis un avertisment privind materializarea riscurilor severe Recomandat

Vineri, 21 Octombrie 2022 16:28
Publicat în Economie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Autorităţile europene au emis, pentru prima dată, un avertisment pentru a ne pregăti pentru situaţia materializării riscurilor severe. În acest context, băncile naţionale sunt nevoite să pregătească toată gama de instrumente pentru ca sistemul financiar să fie cât mai puţin afectat, a declarat Florian Neagu, director adjunct stabilitate financiară în cadrul BNR, citat de hotnews.ro.

Pentru a atenua şocurile care ar putea veni, Comitetul Naţional de Supraveghere Macroprudenţială a decis majorarea amortizorul anticiclic de capital, măsură care se va aplica în următoarele 12 luni.

„Majorăm rezervele pe care le construim în banci pentru a le putea elibera ulterior, în cazul unor evenimente nefavorabile. Avem de asemenea 9 banci de importanţă sistemică, cea mai mare e BT care are cel mai mare amortizor de capital suplimentar, urmate de UniCredit, BRD, BCR”, a spus oficialul BNR.

Florin Neagu a mai explicat că România are 3 riscuri în tabloul de bord. Primul e riscul geopolitic combinat cu riscul energetic. Se poate vedea cum proiecţiile de creştere economică în Europa sunt într-o anumită deteriorare. Prin canalul extern, BNR se aşteaptă la anumite presiuni.

„Al doilea risc e reprezentat de dezechilibrele interne, în special de deficitele gemene. Ne uităm foarte atent la deficitul de cont curent pentru că acolo se închid multe din problemele din economie. Al treilea risc e legat de capacitatea autorităţilor de a atrage resurse europene şi din PNRR. Încurajăm băncile să fie la fel de precaute şi în privinţa politicii de acordare a dividendelor. Incertitudinea vine din mai multe cauze: avem un război la graniţă, avem o criză energetică, o creştere a preţurilor. Şi e normal ca în acest context de probleme suprapuse să ne întrebăm dacă băncile vor mai putea finanţa sectorul real şi cel guvernamental. Sistemul bancar a fost parte a soluţiei. Două vulnerabilităţi foarte mari pe care le aveam - ponderea creditului în valută şi dependenţa de finanţarea externă - s-au redus. Băncile au resurse de finanţare, dar nu există multe proiecte eligibile. Activitatea de creditare a fost considerabilă. Suntem pe a doua poziţie ca ritm de creştere a creditării, iar ca medie pe 3 ani suntem pe primul loc. Asta este o veste bună, faptul că băncile au sprijinit economia. Noi ne uităm cu atenţie la dinamică întrucât ştim că în criza anterioară criza a venit pe canalul companiilor”, a mai spus Florian Neagu.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu