România a reintrat pe deficit - 1,9 milioane de euro - în comerţul cu produse agroalimentare, după primele patru luni din 2014, în condiţiile în care primul trimestru din acest an a fost înche ...
În prezent, pe teritoriul României activează doi mari producători de autoturisme: Renault, la Mioveni, Piteşti, şi Ford, la Craiova. Dacă am fi avut şi o infrastructură rutieră la standarde ...
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat, în primele cinci luni ale acestui an, circa 1,1 miliarde de euro, în creştere cu 13,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre ...
România este prinsă de cel puţin 14 ani în cercul vicios dat de numărul mare de beneficiari ai sistemului de pensii şi numărul mai mic de contribuabili la acest sistem, şi nu se vede nicio îm ...
Producţia de rapiţă în Uniunea Europeană, cel mai important producător mondial, ar putea fi mai mare decât se estima până acum ca urmare a îmbunătăţirii estimărilor privind recoltele din ...
Franţa, Irlanda, Norvegia şi Germania recrutează, prin reţeaua europeană Eures, medici stomatologi, asistenţi medicali, doctori veterinari, ingineri sau bucătari, salariile oferite depăşind, ...
Iniţiativa JEREMIE, dezvoltată prin intermediul Fondului European de Investitii (FEI), oferă statelor membre UE posibilitatea de a utiliza fondurile structurale pentru finanţarea IMM-urilor. Împr ...
Producţia industrială a crescut cu 0,5% în zona euro şi cu 1,1% în Uniunea Europeană, în mai 2014, comparativ cu perioada similară din 2013, iar cel mai semnificativ avans din rândul statelor ...
Aceleaşi produse pot fi în medie cu până la 25% mai ieftine în magazinele online decât în cele clasice (offline), diferenţele cele mai mari regăsindu-se la cărţi, tablete şi telefoane mobi ...
România a exportat în primul trimestru al acestui an produse agroalimentare în ţările intra şi extracomunitare de aproape 1,17 miliarde de euro, în creştere cu 38,4% faţă de aceeaşi perioad ...
Inflaţia în lunile iulie şi august s-ar putea apropia de zero sau ar putea fi chiar negativă, a declarat, pentru AGERPRES, economistul şef al BCR, Radu Crăciun, după anunţul INS, care arată u ...
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declaratcă „start up”-urile, respectiv afacerile aflate la început pe o serie de domenii competitive pe piaţă, ar putea primi câte 10.000 e ...
La sfârşitul săptămânii, pe capul legumicultorilor din Matca a năvălit un adevărat desant de poliţişti şi comisari de la Protecţia Consumatorului. S-au luat la verificat mai toţi agenţi ...
Condiţiile şi costurile pentru deschiderea şi menţinerea unui cont curent variază mult de la o bancă la alta. Mai exact, costul total pe care clientul băncii îl plăteşte pe parcursul unui an ...
Producţia de carne de bovine şi porcine a crescut în luna mai 2013 comparativ cu luna precedentă, pe fondul tendinţei ascendente a sacrificărilor de animale, în timp ce la păsări, ovine şi c ...
Circa 30 de elevi gălăţeni vor fi şcoliţi în obţinerea de competenţe antreprenoriale în cadrul Şcolii de Vară, care va fi organizată de Fundaţia Grupului ArcelorMittal împreună cu Jun ...
Reality show-ul ”Insula Iubirii” este definit ca cel mai dur test de fidelitate care scoate la iveală caractere ale concurenţilor, despre care nici măcar partenerii lor nu ştiau. Numai că la PNL Galaţi, transpunerea acestei emisiuni s-a transformat în serialul de comedie ”Trăsniţii”.În ultimii 4 ani, PNL Galaţi şi-a desfăşurat activitatea pe ”Insula Iubirii” cu prietenii controversate, cu trădări şi intrigi interne. Lipsa de deschidere, dezinteresul faţa de ceea ce era în afara ”insulei” au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de PNL Galaţi la alegerile locale. Mulţi se aşteptau - aşa cum de altfel se anunţase - ca generalul Ciucă să arunce cu buzduganul şi să reformeze din temelii organizaţiile care s-au situat pe ultimele poziţii în ierarhia ...