După ce la începutul acestu an SIF 2 Moldova s-a retras din societatea Galgros SA Galaţi ( Citeşte AICI ), iată şi SIF Transilvania şi-a exercitart dreptul de retragere din această societate ...
Economistul şef al Băncii Transilvania (BT), Andrei Rădulescu, susţine, într-o analiză publicată marţi, că exporturile şi importurile vor creşte într-un ritm mai redus, în următoarele tr ...
Ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, a declarat că se ia în calcul eliminarea supraccizei pentru carburanţi, iar la minister este în lucru un astfel de proiect, informează Mediafax. ...
Preţurile de consum în luna august 2018 comparativ cu luna august 2017 au crescut cu 5,1%, a anunţat, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS), într-un comunicat de presă, informează Me ...
De luni, 10 septembrie 2018, se aplică noi tarife de racordare la sistemele de distribuţie a gazelor naturale, deoarece intră în vigoare un ordin al Comitetului de reglementare al Autorităţii Na ...
Deficitul balanţei comerciale (export/import, FOB/CIF) a crescut cu 11,2% (766,5 milioane euro), în primele şapte luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 7,57 ...
Aproape 20% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 20 de ani şi 64 de ani, populaţia ţintă pe piaţa muncii, trăiau în 2017 în altă ţară din Uniunea Europeană, cel mai ridicat procent ...
Ministerul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că au fost alocaţi 100 de milioane de euro pentru un proiect privind energia regenerabile, urmând ca cei care îşi doresc să-şi instaleze ce ...
Aproximativ 6 din 10 români admit că fac cumpărături online în timpul orelor de program cel puţin odată pe lună, iar 5 din 10 spun că timpul alocat pentru fiecare sesiune este în medie de 30 ...
În ţările membre Uniunii Europene, care nu fac parte din zona euro, există 29 de bănci centrale şi 6.160 de instituţii de credit, se arată în datele de pe luna iulie centralizate de Banca Cen ...
„Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 s-au reabilitat drumuri comunale, şcoli, cămine culturale şi s-au susţinut fermierii, iar în 2018 sperăm să depăşim 50% abso ...
Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea prin care ArcelorMittal Spain Holding SL (Spania) şi Frankstahl Technology GmbH (Austria) înfiinţează compania Thesteelprinters SL (Spania).ArcelorM ...
Polonia a ajuns anul trecut principalul furnizor de pantofi al României (după valoarea importurilor), urcând trei locuri în clasament şi depăşind Italia, China şi Slovacia. Circa 7,7 milioane ...
Conform datelor operative, execuţia bugetului general consolidat pe primele şapte luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 11,9 miliarde de lei, respectiv 1,26% din PIB, arată un comunic ...
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri, pentru prima dată după patru zile, la nivelul de 3,29%, ...
Subscrierea prin poştă, din mediul rural, a titlurilor de stat emise la 1 august în cadrul Programului Tezaur, ediţia Centenar, s-a sistat miercuri, 22 august 2018, informează Mediafax.Titlurile ...
Reality show-ul ”Insula Iubirii” este definit ca cel mai dur test de fidelitate care scoate la iveală caractere ale concurenţilor, despre care nici măcar partenerii lor nu ştiau. Numai că la PNL Galaţi, transpunerea acestei emisiuni s-a transformat în serialul de comedie ”Trăsniţii”.În ultimii 4 ani, PNL Galaţi şi-a desfăşurat activitatea pe ”Insula Iubirii” cu prietenii controversate, cu trădări şi intrigi interne. Lipsa de deschidere, dezinteresul faţa de ceea ce era în afara ”insulei” au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de PNL Galaţi la alegerile locale. Mulţi se aşteptau - aşa cum de altfel se anunţase - ca generalul Ciucă să arunce cu buzduganul şi să reformeze din temelii organizaţiile care s-au situat pe ultimele poziţii în ierarhia ...