Persoanele fizice care deţin titluri de stat vor putea răscumpăra sau transfera dreptul de proprietate al titlurilor de stat achiziţionate prin în cadrul Programului Tezaur către un alt investit ...
Sistemul bancar din România a obţinut un profit cumulat, necompensat cu pierderile, de 7,17 miliarde de lei, anul trecut, o creştere cu 35% faţă de anul anterior, arată date afişate de Banca Na ...
OMV Petrom a lansat recent o licitaţie pentru lucrări de instalare conducte, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), SICAP, informează Mediafax. Valoarea contractului este estimată ...
Cu o creştere economică de 4% în T4 2018, faţă de T4 2017, conform datelor Eurostat, România se află pe locul 4 în UE, la egalitate cu Slovacia, într-un clasament condus de Letonia, cu o cre ...
Instituţiile Uniunii Europene (UE) au convenit asupra unor noi norme, care le vor permite cetăţenilor să economisească mai uşor pentru pensie, respectiv produsul paneuropean de pensii, potrivit ...
Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi încearcă, de câţiva ani, să modernizeze remorcherul multifuncţional cu clasă de gheaţă Perseus, însă la licitaţiile organizate pâ ...
Bacşişul ar putea fi evidenţiat separat pe bonul fiscal, fără a se supune cotei de TVA, conform unei propuneri de modificare a legislaţiei făcută de Asociaţia Patronală a Hotelurilor şi Res ...
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi International Finance Corporation (IFC) s-au plâns, în mod oficial, Guvernului român cu privire la noile impozite pentru sectorul ba ...
Proiectul de buget al României pentru 2019 vizează reducerea deficitului bugetar, dar se bazează pe ipoteze optimiste şi eşuează în a clarifica incertitudinea cu privire la noua taxă bancară, ...
Bulgaria avea, la 01 ianuarie 2019, cel mai mic salariu minim brut din UE, în valoare de 286 de euro, urmată de Letonia (430 de euro), România (446 euro), Ungaria (464 euro), Croaţia (506 euro), C ...
Guvernul a adoptat, miercuri (n.r. - 30 ianuarie), un act normativ care prevede combaterea risipei alimentare, potrivit căruia operatorii economici donatori vor beneficia de facilităţi fiscale prin ...
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei - ANRE a lansat pe data de 28 ianuarie 2019, aplicaţia mobilă care permite accesul la comparatoarele de oferte-tip de furnizare a energi ...
Un studiu realizat de Centrul pentru Studiul Democraţiei (CSD) arată faptul că 23% dintre gospodăriile din România sunt afectate de sărăcia energetică, adică întâmpină dificultăţi în a- ...
Pentru un trai rezonabil, valoarea coşului minim lunar al unei familii a fost stabilită la 2.100 de lei, dacă locuieşte în mediul rural, şi la 2.600 de lei, dacă locuieşte la oraş, stabileşt ...
România se află, cu 0,5% din PIB, pe ultimul loc în Europa în funcţie de ponderea cheltuielilor de cercetare - dezvoltare (R&D), media europeană fiind de 2,7% din PIB, iar prima clasată, Su ...
Cursul valutar leu-euro a urcat la cel mai ridicat nivel miercuri, 4,6722 lei, o creştere de 0,11%, faţă de marţi arată datele afişate de Banca Naţională a României (BNR), informează Mediafa ...
Reality show-ul ”Insula Iubirii” este definit ca cel mai dur test de fidelitate care scoate la iveală caractere ale concurenţilor, despre care nici măcar partenerii lor nu ştiau. Numai că la PNL Galaţi, transpunerea acestei emisiuni s-a transformat în serialul de comedie ”Trăsniţii”.În ultimii 4 ani, PNL Galaţi şi-a desfăşurat activitatea pe ”Insula Iubirii” cu prietenii controversate, cu trădări şi intrigi interne. Lipsa de deschidere, dezinteresul faţa de ceea ce era în afara ”insulei” au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de PNL Galaţi la alegerile locale. Mulţi se aşteptau - aşa cum de altfel se anunţase - ca generalul Ciucă să arunce cu buzduganul şi să reformeze din temelii organizaţiile care s-au situat pe ultimele poziţii în ierarhia ...