În timp ce la Brăila se înfiinţează noi locuri de muncă, iar Galaţiul aşteaptă de 25 de ani construirea unui drum care să lege oraşul de restul ţării, pentru a atrage investitori şi, de asemenea, se aşteaptă o modernizarea a zonei portuare a Dunării, gălăţenii au parte de două veşti. Una bună, şi anume că se vor organiza mai multe spectacole care vor culmina cu o petrecere de Revelion, desfăşurată în parcarea mall-uluide pe bulevardul George Coşbuc, şi care va fi pentru mulţi gălăţeni motiv de bucurie. Vestea rea este că rata şomajului a crescut în luna noiembrie comparativ cu luna octombrie, lucru normal dacă ţinem cont de faptul că sectorul privat nu se simte prea bine şi nu au apărut deocamdată investitori care să creeze locuri de muncă. Astfel, conform datelor furnizate de către directorul executiv al AJOFM Galaţi, Cezar Năstase, rata şomajului la sfârşitul lunii noiembrie a fost de 9,13%, mai mare cu 0,14 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă, când s-a ridicat la 8,99%, dar mai mică în comparaţie cu luna noiembrie a anului trecut. Numărul total al şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii noiembrie în evidenţa AJOFM Galaţi se ridica la 18.720 de persoane, cu 291 de persoane mai mult comparativ cu luna precedentă. Din numărul total de şomeri aflaţi în evidenţe, 3.169 au fost şomeri indemnizaţi şi 15.551 sunt şomeri neindemnizaţi. Din cei 15.551 de şomeri neindemnizaţi, 245 sunt noi şomeri intraţi în evidenţa instituţiei, beneficiari ai VMG. În ceea ce priveşte mediul de provenienţă al şomerilor, 3.743 de persoane locuiesc în mediul urban şi 14.977 în mediul rural. În ceea ce priveşte studiile, cei mai afectaţi de flagelul şomajului sunt gălăţenii fără studii, fiind vorba de nu mai puţin de 15.686 de persoane, ceea ce înseamnă un procent de 83,8%, în timp ce persoanele cu studii superioare care nu au un job sunt în număr de 727, reprezentînd un procent de circa 4%. În ceea ce priveşte vârsta, ponderea o deţin şomerii cu vârsta cuprinsă între 40 şi 49 de ani, fiind vorba de un număr de 5.442 de persoane.
Marian Filimon, preşedintele patronatului IMM-urilor gălăţene, susţine că ar trebui schimbatră modalitatea de stabilire a ratei şomajului, deoarece în opinia sa numărul de şomeri este mai mare în realitate decât cel raportat de către AJOFM Galaţi, un astfel de exemplu fiind cazul siderurgiştilor care s-au autodisponibilizat şi care nu pot figura în evidenţa AJOFM Galaţi.