19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Spitalul de Urgenţă pierde o nouă bătălie cu Casa de Asigurări de Sănătate
Spitalul de Urgenţă pierde o nouă bătălie cu Casa de Asigurări de Sănătate

Judecătoria Galaţi a dat zilele trecute câştig de cauză, din nou, Casei de Asigurări de Sănătate într-un alt proces deschis de Spitalul de Urgenţă Galaţi împotriva instituţiei. Unitatea medicală câştigase, la rândul său, un proces cu Casa de Asigurări de Sănătate la începutul acestui an, judecătorii de la Tribunalul Galaţi anulând un raport de control al instituţiei, ce viza maniera în care au fost eliberate reţetele în unitatea spitalicească de către medici. Este una din puţinele ocazii când spitalul a reuşit să dovedească în instanţă că acuzaţiile de dublă decontare a reţetelor nu sunt reale, în condiţiile în care până acum majoritatea proceselor pe acest subiect au fost pierdute. Judecătoria Galaţi a dat dreptate Casei de Asigurări de Sănătate şi în disputa cu Spitalul de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei”, ce privea acuzaţiile de dublă decontare. Asta după ce spitalul pierduse un alt proces ce viza decontarea unor reţete în valoare de peste 8.000 de lei.

S-au încălcat condiţiile de acordare a asistenţei medicale

Judecătorii au decis şi efectuarea unei expertize, carea avut rolul să stabilească dacă a existat o dublă decontare, în sensul că persoana pe numele căreia s-a eliberat reţeta a beneficiat în acelaşi timp de medicamente pe perioada internării, după ce s-a constatat că 19 medici au prescris reţete pacienţilor, deşi erau internaţi, valoarea reţetelor depăşind 8.000 de lei. Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate consideră că s-au încălcat condiţiile în care trebuia acordată asistenţa medicală, ce presupun ca spitalele să asigure pentru pacienţii internaţi toate cheltuielile necesare, inclusiv pentru medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice. Controlul a vizat eliberarea reţetelor simple, compensate sau gratuite către bolnavii internaţi, ce ar fi trebuit să primească tratament în secţiile unde erau internaţi.


Articole înrudite