27 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Scrisoare deschisă adresată inspectorului şcolar general al judeţului Galaţi
Scrisoare deschisă adresată inspectorului şcolar general al judeţului Galaţi

În urma apariţiei articolului „Învăţământul gălăţean a intrat în «bătălia politică»”, din data de 5 august, am primit la redacţie un „drept la replică” din partea directorului Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş” Tecuci, despre care inspectorul şcolar general Mioara Enache afirma că demisionase „până vineri”, adică până pe data de 1 august, în condiţiile în care directorul de la „Calistrat Hogaş” face parte din grupul directorilor de unităţi de învăţământ din Tecuci despre care primarul Ţuchel spunea că au demisionat pe 4 august, în semn de protest. În cele ce urmează vom relata cele transmise redacţiei de directoarea (demisionară acum) de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” din Tecuci, prof. Adriana Ciocănel.

 

Nu intenţionez să deschid aici o polemică cu doamna inspector-general Mioara Enache, dar este cazul să restabilesc adevărul. 

1. Probabil că doamna inspector-general nu cunoaşte nici măcar cine a fost director al Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş” Tecuci, pentru că altfel nu există nicio explicaţie pentru afirmaţiile dânsei: "Până vineri nu aveam înregistrată decât o demisie, a directoarei de la «Calistrat Hogaş» din Tecuci” (am preluat ceea ce dumneavoastră aţi postat ca citat din afirmaţiile dânsei). O rog pe doamna inspector general să verifice existenţa demisiei mele înregistrată la ISJ Galaţi cu data de 4.08.2014. Deci, vineri, 1 august 2014, doamna inspector general nu avea cum să înainteze Consiliului de Administraţie al ISJ Galaţi, demisia mea.
2. Doamna inspector general Mioara Enache afirmă că nu sunt ingerinţe de nicio natură care să fi influenţat deciziile Consiliului de Administraţie al ISJ Galaţi din data de 1 august 2014. Da, este normal să emiţi decizii de încetare a mandatului, pentru că numirile pe funcţii s-au făcut prin delegare până la 31 august. Doamna inspector-general susţine însă că este o stare de normalitate să nu mai acorzi delegare în funcţii de conducere, începând cu 1 septembrie, pentru 31 de oameni, în şedinţa Consiliului de Administraţie al ISJ Galaţi din data de 1 august 2014, fără argumente care să fi fost înregistrate anterior în vreo notă de control a ISJ. Înseamnă, doamna inspector-general, că acordând noi delegări pe funcţii de conducere altor vreo 200 de colegi, este anormal? Cum se motivează decizia în prima situaţie? Dar motivarea celei de a doua decizii care este oare? Există doar „starea de normalitate” acceptată de dumneavoastră.
3. „Directoarea de la «Calistrat Hogaş» din Tecuci” (şi aici citez exprimarea din articol) a condus această unitate astfel încât:
- Există promovabilitate de 100% la examenul de Evaluare Naţională, ceea ce plasează Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” pe aceeaşi treaptă cu CNVA şi „Spiru Haret”
- Tot la examenul de Evaluare Naţională, procentul mediilor cuprinse între 9 şi 10, obţinute de către elevii colegiului, plasează unitatea pe locul al treilea, după CNVA şi „Spiru Haret”
- Promovabilitatea la examenul de bacalaureat, pe seria curentă de absolvenţi, este de 81%.
- Ţin să mulţumesc colegilor mei, care şi-au asumat alături de mine, ţintele şi obiectivele pe care le-am propus.
Acest lucru şi rezultatele de mai sus se traduc în decizia Consiliului de Administraţie al ISJ Galaţi din data de 1 august 2014, probabil, ca „management neperformant” al „directoarei de la «Calistrat Hogaş» din Tecuci”
- În calitate de cadru didactic, am adus unităţii de-a lungul anilor, zeci de premii la concursuri şi olimpiade şcolare
- Elevii căroră le-am fost profesoară au promovat examenele naţionale la disciplina informatică şi au fost admişi la facultăţile de profil, în procent de 100%
- Din 2003 sunt metodist al ISJ; am făcut parte din Consiliul Consultativ al ISJ la disciplina pe care o predau; din 2003 conduc Cercul Metodic de specialitate pe zona Tecuci; sunt profesor-mentor şi membru al Corpului Naţional de experţi în management educaţional.
Deci nu am venit, doamna inspector general, ca un nimeni promovat pe o funcţie datorită activităţii politice.
Consideraţi, vă rog, demisia mea, înregistrată la ISJ Galaţi cu numărul 8127/ 4.08.2014, ca un minim gest de demnitate în faţa „normalităţii” agreate de dumneavoastră.

„Directoarea de la «Calistrat Hogaş» din Tecuci”
Prof. Adriana Ciocănel

P.S. Eventualilor comentatori „obiectivi”, le aduc aminte că „oricine în ţara românească se pricepe la fotbal şi învăţământ”.
P.S.S. Consider, doamna inspector general, că într-o Românie democrată şi europeană, fiecare cetăţean are dreptul să-şi exprime convingerile şi opiniile, în afara şcolii. Probabil din acest motiv, unii dintre noi au şi rezultate în activitatea didactică, iar alţii se pot „mândri” doar cu funcţii.


Articole înrudite

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi organizează Festivalul Naţional de Comedie – Ediţia ...

Premii pentru elevii de 10 ai Galaţiului

Tarifele poliţelor RCA rămân plafonate

Noi sensuri unice în Galaţi