Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, veniţi în proiectul „Telemedicina”

Joi, 12 Noiembrie 2015 00:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O echipă a Ministerului Sănătăţii a fost la Galaţi pentru a discuta cu medicii şi coordonatorii programului de telemedicină în care va intra de anul viitor şi judeţul nostru alături de Tulcea şi Brăila. Deocamdată, în proiect sunt incluşi 84 de medici de familie. Programul se adresează medicilor din mediul rural, care vor primi echipamente de investigaţii miniaturizate, de ultimă generaţie, cu ajutorul cărora vor colecta date ale pacienţilor pe care le vor urca pe o platformă online şi vor avea acces la sfatul a circa 500 de medici specialişti din toată ţara. „Deocmadată, pe 23 noiembrie vom primi echipamentele şi va începe instruirea cu privire la utilizarea  acestora. Se va organiza până la sfârşitul anului şi cursul de telemedicină pentru medicii specialişti care vor să ia parte la proiect”, a declarat coordonatorul gălăţean al proiectului, dr. Valentin Boldea, din cadrul DSP Galaţi. Programul de telemedicină este realizat cu fonduri europene accesate de către Ministerul Sănătăţii. 

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu