27 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţia Locală se implică în disciplina în construcţii
Poliţia Locală se implică în disciplina în construcţii

Pe parcursul lunii iulie, Serviciul Protecţia Mediului, Disciplina în Construcţii şi Afişaj Stradal, din cadrul Poliţiei Locale Galaţi, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, în patru cazuri de săvârşire a unor infracţiuni.
Într-un prim caz poliţiştii locali au constatat că la un imobil de pe strada Sf. Spiridon erau executate lucrări de construcţii fără ca proprietarul să deţină autorizaţie în acest sens. Trebuie menţionat faptul că respectivele lucrări erau făcute pe un teren ce aparţine Primăriei iar imobilul se află situat în zona de protecţie a monumentului istoric, Biserica „Sf. Spiridon”.
Un al doilea caz, pentru care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, face referire la unele operaţiuni de excavare şi transport a deşeurilor metalice/fier vechi în vederea valorificării acestora. Operaţiunea s-a desfăşurat în liziera de lângă lacul Cătuşa, de un număr de opt persoane. Cei în cauză au fost legitimaţi şi invitaţi la sediul Poliţiei Locale. Pentru aceste lucrări este obligatorie autorizaţia de construire, iar executarea fără autorizaţie constituie infracţiune. Trebuie precizat că pentru o faptă similară din zona Tirighina, lui R.N, i s-a întocmit sesizare penală. Cel în cauză este implicat şi în cazul de la Cătuşa.
Tot într-un caz de excavare fără documentaţie legală a intervenit Poliţia Locală în în zona limitrofă podului din strada Basarabiei, staţia C.F. Galaţi. După verificările efectuate în zonă s-a dispus sistarea lucrărilor.
Poliţia Locală a intervenit şi la un imobil situat pe strada Eroilor. În respectiva zonă, oamenii legii au constatat că se efectuau lucrări fără ca proprietarul să deţină autorizaţie de construire. Este vorba de desfiinţarea unei locuinţe P+1 şi săpat şanţuri pentru fundaţia unei noi lucrări. Imobilul se află în zona de protecţie a monumentului istoric, Farmacia Ţinc.
„Cetăţenii municipiului Galaţi trebuie să conştienţizeze că lipsa autorizaţiei de construire se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 100.000 lei”, a precizat Mihai Manoliu, director Poliţia Locală Galaţi.


Articole înrudite

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi organizează Festivalul Naţional de Comedie – Ediţia ...

Premii pentru elevii de 10 ai Galaţiului

Tarifele poliţelor RCA rămân plafonate

Noi sensuri unice în Galaţi