Pentru a preveni eventualele episoade neplăcute în privinţa alimentelor cumpărate cu ocazia sărbătorilor pascale, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi a programat, în perioada 20 aprilie - 4 mai, o serie de acţiuni de inspecţie şi control în unităţile care produc, depozitează şi comercializează produse de origină animală şi non-animală. Conform spuselor directorului executiv DSVSA, dr. Veronica Brumaru, un accent deosebit este pus pe controlul unităţilor de producere şi comercializare a cărnii de miel, ouălor şi a produselor de cofetărie-patiserie, deoarece în această periodă creşte consumul acestor produse. DSVSA efectuează controale complexe, împreună cu reprezentanţi ai altor instituţii.
Astfel, în perioada 20-26 aprilie au fost verificate de către inspectori nu mai puţin de 168 de obiective (supermarketuri, depozite alimentare, carmangerii, măcelării, pescării, magazine alimentare, puncte de desfacere ouă, unităţi de alimentaţie publică, sifonării, baruri, brutării, unităţi de procesare a condimentelor, târguri de animale, ferme de vaci de lapte, ferme de porci, ferme de păsări, gospodării şi comercianţi care au participat, în perioada 20-21 aprilie, la „Târgul micilor producători români”). Aici au fost depisate mai multe nereguli care au dus la confiscarea produselor alimentare.
„La controlul efectuat în piaţa Basarabiei - piaţa de legume fructe, s-a confiscat, de la comercianţii ambulanţi din Republica Moldova, o cantitate de 313,2 kilograme de produse, dintre care 234,4 kilograme de peşte şi 78,8 kilograme de brânză şi produse lactate, precum şi 400 de bucăţi ouă. Neconformităţile constatate au fost sancţionate prin aplicarea unui număr de 35 de amenzi în valoare totală de 39,520 lei şi a trei avertismente, conform HG 984/2005, pentru vânzarea de animale fără documente sanitare veterinare, etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, nerespectarea condiţiilor de întreţinere a spaţiilor, manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare. De asemenea, a fost emisă o ordonanţă de suspendare temporară a activităţii pentru obiectivul pescărie”, a explicat dr. Veronica Brumaru.
Circumscripţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor funcţionează zilnic, inclusiv în weekend, pentru a fi asigurată supravegherea şi controlul pieţelor agro-alimentare, precum şi a unităţilor comerciale adiacente acestora şi a halelor pentru desfacerea laptelui, a cărnii şi a ouălor. Cei care doresc să cumpere miei vii trebuie să ştie că sunt trei târguri autorizate care îi pot comercializa: târgul din Tecuci, care este desfăşurat joia, târgul din Tudor Vladimirescu - funcţionează în zilele de sâmbătă şi târgul Drăguşeni - duminica. La aceste târguri e admisă comercializarea bovinelor, ovinelor şi porcinelor. De asemenea, abatorul care este autorizat de către DSVSA este SC Livada Şerbăneşti SRL, din Lieşti, cu avizul ASVF 328.