«Neglijenţa oamenilor, principala cauză a incendiilor la locuinţe şi gospodării în sezonul rece!» Recomandat

Vineri, 30 Septembrie 2022 15:32
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În sezonul rece creşte numărul incendiilor la locuinţe şi gospodării, acestea având urmări cu pagube materiale şi efecte majore, iar în unele situaţii flăcările iau şi vieţi omeneşti. Principala cauză este neglijenţa oamenilor faţă de măsurile pe care ar trebui să le ia pentru a evita astfel de tragedii.

Conform statisticilor, în topul cauzelor de producere a incendiilor de locuinţe se află coşurile de fum defecte, cu improvizaţii sau necurăţate corespunzător, numărul acestor intervenţii fiind în  creştere de la an la an.

! Astfel, dacă în anul 2021 au fost înregistrate 66 de astfel de incendii (cu 5 mai multe faţă de anul 2020), anul acesta, doar în primele trei luni, 48 de locuinţe au fost cuprinse de flăcări din cauza coşurilor de fum defecte, cu improvizaţii sau necurăţate corespunzător.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Galaţi vă reaminteşte principalele măsurile pe care trebuie să le respectaţi pentru a preveni declanşarea incendiilor la coşurile de fum:
- Coşurile se leagă de structură la trecerea prin planşee prin dispozitive constructive în vederea asigurării rezistenţei şi stabilităţii;
- La străpungerea planşeelor combustibile elementele de lemn ale planşeelor trebuie să fie distanţate la cel puţin 24 cm de la faţa interioară a coşului de fum (completarea spaţiului dintre coş şi planşee se realizează cu materiale termoizolatoare incombustibile);
- Când coşurile sunt amplasate lângă pereţi de lemn sau alte materiale combustibile, se lasă între acestea un spaţiu de cel puţin 10 cm, protejând în acelaşi timp peretele cu materiale rezistente la foc;
- La traversarea podului clădirii şi la străpungerea acoperişului, feţele exterioare tencuite ale coşurilor de fum trebuie să fie la cel puţin 10 cm distanţă de elementele din lemn;
- În podurile clădirilor coşurile de fum se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, ca să se poată observa cu uşurinţă eventualele fisuri;
- În podul clădirilor şi în încăperi, pardoseala combustibilă din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale combustibile;
- Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
- Coşurile amplasate până la distanţa de 150 cm de coamă trebuie să depăşească coama cu 50 cm pentru învelitori incombustibile şi cu 100 cm pentru învelitori combustibile;
- Se interzice racordarea focarelor alimentate cu gaze la canalele de fum care deservesc şi focare alimentate cu combustibil solid sau lichid;
- În spaţiile cu pericol de incendiu şi explozie nu se folosesc burlane din tablă pentru evacuarea fumului;
- Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;
- Asiguraţi verificarea şi curăţarea periodică a coşurilor de fum, precum şi repararea acestora, dacă este cazul, de către personal specializat.

ISU Galaţi recomandă tuturor cetăţenilor să execute activităţile de verificare, reparare, izolare termică şi curăţare periodică a coşurilor de evacuare a fumului şi mijloacelor de încălzire numai cu personal atestat şi să solicite, la terminarea lucrării, un act care să ateste: data şi locul, denumirea prestatorului, denumirea sau numele beneficiarului, tipul lucrării prestate şi semnătura (eventual ştampilă) prestatorului.

! "În cazul producerii unui incendiu, este obligatoriu să anunţaţi evenimentul, în cel mai scurt timp posibil, la numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112. Acordaţi atenţie pregătirii în situaţii de urgenţă. Informaţi-vă asupra măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de risc, prin accesarea platformei naţionale de pregătire: https://fiipregatit.ro", transmit pompierii gălăţeni.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu