27 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Medicii, onoraţi cu diplome pentru întreaga carieră
Medicii, onoraţi cu diplome pentru întreaga carieră

Şase medici şi patru asistenţi, toţi aflaţi acum la pensie, au primit diplome de excelenţă şi plachete la deschiderea Zilelor Medicale Gălăţene. Este vorba despre cei mai vârstnici şi stimaţi medici ai judeţului Galaţi, care au în spate cariere ce trec de jumătate de veac, iar unii au marcat viaţa medicală şi pe cea administrativă medicală a anilor în care au profesat. Tocmai de aceea, prof. dr. Aurel Nechita, decanul Facultăţii de Medicină dar şi preşedintele Colegiului Medicilor Galaţi, a decis, alături de ceilalţi colegi, ca pentru a treia oară consecutiv, una dintre cele mai importante manifestări legate de viaţa medicală a oraşului să înceapă cu premierea pentru întreaga activitate a celor mai vârstnici medici ai judeţului. Pentru mulţi, mai ales pentru cei care stau mai departe de Galaţi, ieşirea la pensie sau din activitate înseamnă într-un fel şi uitare, aşa că iniţiativa mai tinerilor colegi a reprezentat o surpriză plăcută pentru unii dintre cei premiaţi. „Mă simt onorat pentru această distincţie. Nu mă aşteptam, să fiu sincer, deoarece uneori când ieşi la pensie şi nu mai profesezi te mai uită lumea. Am avut peste 50 de ani de carieră şi dintre cei 2.500 de copii care se năşteau anual la Tecuci, acolo am profesat ca ginecolog şi obstetrician, mulţi au fost aduşi pe lume de mine sau de echipa Maternităţii Tecuci pe care am coordonat-o. În această profesie grea trebuie să te ţii permanent la curent cu ceea ce este nou. Şi acum oamenii mă opresc pe stradă şi mă salută, dar nu mereu primeşti mulţumiri. Îmi amintesc că am avut un caz foarte grav la o femeie, acum multă vreme, şi după ce noi, la Tecuci, am făcut ce am putut, am trimis-o la Galaţi şi a supravieţuit. Soţul ei mi-a reproşat de ce am transferat-o, deoarece el nu poate ajunge aşa uşor la ea, fără a se gândi că astfel i-am salvat viaţa”, a spus Cristea Teodoru, unul dintre medicii „veterani”. Dr. Cosma Ţapliuc, fost director al Direcţiei de Sănătate, fost şef al Maternităţii de la Spitalul de Urgenţă a primit de asemenea diploma şi placheta pentru întreaga activitate. „În această meserie trebuie nu doar să înveţi, ci să şi ai har. Au fost ani, zeci de ani, peste 50, şi cu bune, şi cu rele. În perioada comunistă ne era nouă mai greu, chiar ne bătea Poliţia la uşă din cauza unor neînţelegeri, dar dacă pacienta era salvată, merita orice risc”, a spus Cosma Ţapliuc. 


Articole înrudite