Marius Stan avertizează: „Necăjiţii îşi achită întreţinerea, cei cu bani, nu!”

Marți, 13 Octombrie 2015 11:00
Publicat în Comunitate

„Din analizele noastre reiese o concluzie neplăcută. Surpriza total neplăcută este că oamenii foarte necăjiţi din oraş reuşesc să îşi achite datoriile la întreţinere, în timp ce oamenii cu bani, nu. Deci sunt oameni cu bani care nu îşi achită facturile la întreţinere iar pentru aceştia trebuie adoptate alte măsuri”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, după şedinţa extraordinară, de luni, a Consiliului Local Galaţi, în cadrul căreia aleşii locali au aprobat suplimentarea cu 17,6 milioane lei a fondului de rezervă al Consiliului Local Galaţi. "Am avut acest proiect de hotărâre pe ordinea de zi, proiect prin care am votat majorarea fondului de rezervă al Primăriei... ne-am gândit şi la faptul că o să avem, poate, nevoie de bani pe perioada acestei ierni... deci ne gândim la toate situaţiile ... Cu certitudine spun că vom avea căldură la iarnă... Ne implicăm cu toţii, probabil vom da şi noi o mână de ajutor cât şi Guvernul, se vor acorda şi ajutoare de încălzire şi de aceea spun că şi din partea cetăţenilor trebuie să vină un sprijin, astfel încât să ieşim dintr-o iarnă care văd că se anunţă deja destul de timpurie. Sper ca oamenii să realizeze ce eforturi se fac şi să facă minimul efort de a-şi achita facturile", a mai precizat primarul Marius Stan.

 

Deocamdată, caloriferele vor rămâne reci!

 

Pe de altă parte, temperaturile exterioare au întrunit condiţiile legale de pornire a sistemului centralizat de încălzire (trei nopţi consecutive cu temperaturi sub 10 grade Celsius), dar caloriferele gălăţenilor rămân în continuare reci. "SC Electrocentrale nu a pornit instalaţia de încălzire centralizată a oraşului", a explicat, lapidar, purtătorul de cuvânt al Calorgal, Mihai Costache, adăugând că nici una din cele 521 de asociaţii-client ale Calorgal nu a cerut pornirea încălzirii centralizate. 

"Calorgal nu ne-a cerut să pornim sistemul de încălzire pentru că ştiu că nu au cum să ne ceară acest lucru. Deocamdată, CET furnizează doar apă caldă menajeră oraşului, folosind drept combustibil aburul din combinat. Acest sistem nu permite şi producerea de agent termic. Pentru pornirea sistemului de încălzire a oraşului trebuie îndeplinite două condiţii impuse de Romgaz, creditorul majoritar al CET. După cum se ştie, Romgaz a solicitat în primă fază către Calorgal prezentarea unei scrisori de garanţie bancară, condiţie ce nu poate fi îndeplinită de Calorgal şi, implicit, de Primărie, dar înţeleg că sunt şanse ca acea scrisoare de garanţie bancară să fie transformată într-o plată în avans. Dacă Ministerul Dezvoltării va fi de acord cu această plată în avans, una din condiţii se va îndeplini. A doua condiţie este plata eşalonată a datoriei de 50 de milioane pe care CET o are către Romgaz, reprezentând combustibilul consumat iarna trecută şi pe care nu l-am putut plări, întrucât Apaterm, de la care urma să încasăm circa 60 de milioane, a intrat în faliment. Asta, ca să nu mai vorbim de datoria istorică, de 400 de milioane, pe care CET nu o mai poate încasa de la Apaterm, din cauza unei decizii în instanţă... Noi am găsit o modalitate de plată eşalonată către Romgaz şi am speranţe că această procedură va fi perfectată cât de curând", a explicat Sinan Mustafa, administratorul special al CET Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu