Grădină Senzorială pentru copiii cu dizabilităţi din Galaţi Recomandat

Marți, 21 Septembrie 2021 12:15
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fundaţia Inimă de Copil anunţă finalizarea şi inaugurarea unei Grădini Senzoriale în curtea Centrului de Recuperare şi Reabilitare din Strada Traian nr. 203. Investiţia din cadrul proiectului „Emoţii, culoare, senzaţii, echilibru şi «unbutu» pentru copiii cu dizabilităţi”, finanţat prin programul „În stare de bine”, susţinut de Kaufland România şi implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, a fost realizată cu ajutorul părinţilor, a voluntarilor şi a personalului din cadrul Fundaţiei Inimă de Copil.

„Grădina Senzorială însemnă o adaptare la condiţiile actuale impuse de situaţia pandemică, în care se recomandă ca activităţile cu un număr mai mare de persoane să se desfăşoare preponderent în aer liber. Peste 30 de copii cu nevoi speciale vor fi beneficiarii acestui spaţiu multifuncţional, care va fi folosit pentru întâlniri de grup şi terapie în aer liber. Pe fondul creşterii numărului de cazuri COVID şi a faptului că noile tulpini ale virusului atacă din ce în ce mai mult populaţia tânără, o alternativă la terapia în spaţii închise era mai mult decât necesară. Ne dorim ca toţi beneficiarii să îşi poată urma terapiile în condiţii de siguranţă deplină”, se arată într-un comunicat al Fundaţiei.

Faţă de activităţile obişnuite desfăşurate până acum la Centrul de Recuperare, apare posibilitatea de a lucra în aer liber.

„Grădina Senzorială era necesară deoarece copiii au nevoie de un spaţiu sigur, unde să aibă acces la stimulare senzorială într-un mediu natural şi unde să-şi poată exersa abilităţile de socializare ca şi cum ar fi într-un parc sau la un loc de joacă. Mai mult decât atât, ei vor dobândi abilităţi motrice împletind jocul cu terapia. Faţă de activităţile obişnuite desfăşurate până acum la Centrul de Recuperare, apare posibilitatea de a lucra în aer liber. Putem, astfel, reconstrui mediul natural de joacă al copilului şi putem face mult mai uşor desensibilizarea la diverşi stimuli”, a explicat psiholog Daniela Puia, coordonator al Centrului de Recuperare şi Reabilitare pentru copii cu dizabilităţi Inimă de Copil. Grădina Senzorială va fi inaugurată vineri, 24 septembrie 2021.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu