Cum arată Creşa nr. 1 din Galaţi după modernizare (FOTO) Recomandat

Vineri, 15 Octombrie 2021 14:30
Publicat în Comunitate

S-au încheiat lucrările pentru modernizarea Creşei nr. 1, din cartierul Micro 19, în urma unei investiţii realizate cu fonduri europene, informează Primăria municipiului Galaţi şi Centrul Financiar Creşe. „S-a realizat încă un proiect destinat copiilor care se pot bucura de un spaţiu modern, primitor şi plin de culoare. Copiii sunt viitorul şi trebuie sprijiniţi de la primii paşi în viaţă”, a declarat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

Astfel, la Creşa nr. 1 s-au realizat lucrări de termoizolaţie, s-a înlocuit tâmplăria, s-au realizat zugrăveli, tencuieli şi finisaje. Mai mult, s-au derulat şi lucrări la instalaţiile termice şi de climatizare, iar prepararea apei calde menajere se face cu un boiler şi cu panouri solare amplasate pe acoperiş. De asemenea, s-au instalat corpuri de iluminat de tip LED  şi senzori de mişcare/prezenţă. Totodată, s-au amplasat şi două turbine eoliene verticale. Aceste măsuri de intervenţie conduc la scăderea emisiilor de CO2 cu 64,03% şi la reducerea consumului anual de energie primară cu 71,47%. Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt 90 de copii, cu vârste cuprinse între 1 şi 3 ani, care vor se vor bucura de serviciile Creşei nr. 1.

Primăria Galaţi a asigurat, de la bugetul local, suma de 300.000 de lei pentru dotări. Valoarea proiectului „Creşterea performanţei energetice şi reabilitarea termică Creşa nr. 1” este de 2.758.949,75 lei, din care cheltuielile eligibile sunt în valoare de 2.532.458,30 lei, iar cele neeligibile de 226.491,45 lei. Contribuţia proprie a solicitantului la cheltuielile eligibile este de 2% reprezentând 50.649,17 lei.

De curând şi Creşa nr. 36 a beneficiat pentru prima dată de investiţii ample cu fonduri europene, în cadrul unui proiect de 2,9 milioane de lei, subiect despre care cotidianul nostru a relatat în articolul „Modernizarea cu fonduri europene a Creşei nr. 36 din Galaţi, finalizată (FOTO)”.

VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu