COVID-19: Un nou deces şi alte 13 infectări la Galaţi, în 24 de ore Recomandat

Miercuri, 19 Mai 2021 14:43
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, miercuri, 19 mai 2021, au fost înregistrate 27.424 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 13 cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 26.333 au fost declarate vindecate (45, în 24 de ore) şi 843 au decedat, 1 caz a fost confirmat în ultimele 24 de ore.

Până miercuri, în judeţ, au fost efectuate 140.102 teste (605, în 24 de ore), 780 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituţionalizată, 130 erau izolate la domiciliu, iar 118, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că, în data de 18 mai 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 2.520 de persoane (975 prima doză şi 1.545 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la centrul drive-thru, 361 (303 prima doză şi 58 rapel).

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 141.425. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 57.718. Totodată, 374 de persoane au fost imunizate cu vaccin Janssen (doză unică). Alte 25.615 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore  nu au fost raportate reacţii adverse post imunizare“, precizează sursa citată.

La nivel naţional, Grupul de Comunicare Strategică informează că, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 707 cazuri noi şi 54 de decese.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu