COVID-19: 3 decese şi 3 infectări confirmate la Galaţi, în ultimele 24 de ore Recomandat

Vineri, 18 Iunie 2021 14:59
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, vineri, 18 iunie 2021, au fost înregistrate 27.635 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 3 cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 26.717 au fost declarate vindecate (5, în 24 de ore) şi 889 au decedat, 13 cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore - cele 13 decese sunt anterioare datei de 18.06.2021 şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, în urma verificărilor efectuate. Cele 13 decese provin din perioada 12.12.2020 - 01.04.2021, precizează Prefectura Galaţi.

Până vineri, în judeţ, au fost efectuate 155.338 de teste (563, în 24 de ore), 512 persoane se aflau în carantină la domiciliu, 1 în carantină instituţionalizată, 1 în izolare la domiciliu, iar 28, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că, în data de 17 iunie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 829 de persoane (304 prima doză şi 525 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la centru drive-thru, 191 (79 prima doză şi 112 rapel).

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 187.328. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 87.241. Totodată, 5.312 de persoane au fost imunizate cu vaccin Janssen (doză unică). Alte 7.534 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore  nu au fost raportate reacţii adverse post imunizare“, a precizat Prefectura Galaţi.

La nivel naţional, Grupul de Comunicare Strategică (GCS) informează că, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 70 de cazuri noi şi 97 de decese provocate de virus - 91 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menţionat şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, în urma verificărilor efectuate, precizează GCS.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu