Club de robotică, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară "Elena Doamna" din Galaţi Recomandat

Miercuri, 14 Septembrie 2022 15:39
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Asociaţia Galatzi 2020 anunţă începerea proiectului "ROBOTON", finanţat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow şi Asociaţia Galatzi 2020. Valoarea totală a proiectului este de 4.900 lei, din care 4.900 lei valoare eligibilă nerambursabilă. Proiectul se va implementa în perioada 15.08.2022 - 31.12.2022.
"Proiectul Lockdown Robo reprezintă o soluţie inedită, un ghid de realizare a activităţilor de educaţie nonformală. Scopul proiectului este acela de a promova în rândul copiilor şi tinerilor, activităţile de tip STEM şi vizează încurajarea acestora să revină la viaţa pe care o cunoşteau înainte de pandemie. Copiii şi tinerii vor fi ajutaţi să şi reamintească elemente de construcţie şi programare, să realizeze roboţi care să celebreze educaţia STEM în cele 6 workshopuri unde cu ajutorul mentorilor vor creea şi inova proiecte complexe. Acest proiect va susţine dezvoltarea emoţională şi va creşte stima de sine a copiilor, ei vor fi ghidaţi să ansambleze roboţi care să efectueze diverse misiuni prestabilite", informează Asociaţia Galatzi 2020 prin intermediul unui comunicat de presă.
Proiectul se adresează în principal copiilor şi tinerilor de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară "Elena Doamna" din Galaţi care doresc să înfiinţeze un club de robotică, într-o unitate de învăţământ, unde nu au mai avut acces la astfel de resurse şi nu numai.
"Întrucât activităţile vor fi promovate în social-media, ne aşteptăm ca şi alţi copii şi tineri să dorească să creeze astfel de cluburi în şcoala lor. Copiii şi tinerii împreună cu mentorii vor derula workshop-urile de construcţie a roboţilor pe baza temei date. Elevii vor fi ghidaţi să construiască şi să programeze elementele robotice. Totodată elevii vor fi învăţaţi elemente de organizare şi finanţare a clubului, vor fi instruiţi cum să realizeze campanii de donaţii, să scrie şi să aplice pentru proiecte cu diverse finanţări. Vor învăţa să realizeze flyere, bannere şi roll-up-uri în programe dedicate. În cele 6 workshop-uri va exista un timp alocat învăţării imprimării 3D a diverselor subansamble", se mai arată în comunicatul citat.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social şi cultură. Valoarea totală a programului este 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituţiilor non-administrative şi grupurilor informale/de iniţiativă.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu