27 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

41.483.161 de lei, sumă care nu include TVA, va achita Primăria societăţii Vega '93 SRL în vederea proiectării şi execuţiei campusului social din oraş. Reamintim că este vorba de 15 blocuri care vor fi construite în Micro 17. Aşa cum declara purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu, la sfârşitul lunii mai, lucrările ar fi urmat să fie demarate în cursul lunii iulie şi urma să dureze 10 luni. Contactată pentru un punct de vedere legat de data când va fi demarat acest proiect important pentru Galaţi, mai ales că există câteva mii de cereri depuse la Primăria Galaţi de către cei care doresc să primească o locuinţă, purtătorul de cuvînt al Primăriei Galaţi ne-a declarat că la ora actuală se lucrează la realizarea documentaţiei necesare şi obţinerea avizelor necesare pentru demararea acestor lucrări. Sperăm că procedura de obţinere a documentaţiei necesare pentru deschiderea şantierului să fie finalizată pînă la sfârşitul acestei luni, aşa cum au declarat acum ceva timp reprezentanţii Primăriei. Lucrările vor dura 10 luni din momentul începerii lor şi noul campus va cuprinde 207 garsoniere, 360 de apartamente cu 2 camere, 189 de apartamente cu 3 camere, un loc de joacă pentru copii, un teren de sport cu nocturnă, un magazin economat şi un sediu pentru Poliţia Locală. Locaţia va fi sistematizată, vor fi amenajate străzi cu dublu sens, locuri de parcare, spaţii verzi, reţele tehnico-edilitare şi branşamente electrice de medie şi joasă tensiune.


Articole înrudite

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi organizează Festivalul Naţional de Comedie – Ediţia ...

Premii pentru elevii de 10 ai Galaţiului

Tarifele poliţelor RCA rămân plafonate

Noi sensuri unice în Galaţi