27 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
60 de familii din Cudalbi au acum casele renovate
60 de familii din Cudalbi au acum casele renovate

60 de familii din Cudalbi, afectate de inundaţiile masive din septembrie 2013, se bucură de o casă complet renovată sau de reparaţii ale pardoselilor şi pereţilor. Lucrările de reabilitare sunt parte din programul “Fapte bune în vremuri grele”, derulat de Habitat for Humanity România cu sprijinul JTI Foundation, organizaţie caritabilă înregistrată în Elveţia. Habitat for Humanity România, împreună cu oameni din comunitate şi voluntari din Irlanda de Nord, au lucrat în perioada ianuarie – iulie 2014 la consolidarea fundaţiilor şi pereţilor, aplicarea parchetului, repararea sau înlocuirea sistemelor de încălzit, uşilor sau ferestrelor.
“Ne bucurăm nespus pentru ajutorul pe care ni l-aţi dat. Dumnezeu să vă binecuvânteze, pe dvs. şi pe voluntarii care au venit de departe. Copiii noştri nu or să se mai îmbolnăvească acum, pot merge la şcoală curaţi, pot să-şi facă temele în linişte” a spus Vasilica Bobocea, care acum are o casă decentă în care copiii săi să crească în siguranţă.
După ce casa familiei Bobocea a fost distrusă de ape, părinţii şi cei şase copii locuiau într-o singură cameră. Pereţii deterioraţi şi plini de igrasie le puneau în pericol sănătatea, iar mama era nevoită să gătească într-o bucătărie improvizată în magazie.
Inundaţiile masive din septembrie 2013 au afectat 18 localităţi din judeţul Galaţi, dintre care Cudalbi a fost cel mai greu lovită. Doi oameni au murit, 500 de case au fost inundate şi peste 3.000 de locuitori au fost afectaţi. Habitat for Humanity România a intervenit încă de la început prin oferirea de sprijin localnicilor în procesul de reconstrucţie după dezastru.


Articole înrudite

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi organizează Festivalul Naţional de Comedie – Ediţia ...

Premii pentru elevii de 10 ai Galaţiului

Tarifele poliţelor RCA rămân plafonate

Noi sensuri unice în Galaţi