După ce, joi, directorul serviciului public Ecosal, Ionuţ Pucheanu (şi candidat PSD la funcţia de primar al municipiului Galaţi), a declarat, public, faptul că nu poate gestiona cum trebuie situ ...
Primăria municipiului Galaţi a început procedurile legale pentru demararea amplului proiect de reabilitare a falezei Dunării. Este un proiect ce se va întinde pe mai mulţi ani şi care va presup ...
După cum v-am anunţat, Primăria Galaţi trebuie să plătesacă unei familii despăgubiri de 10.000 de euro după ce, acum trei ani, copilul acesteia fost muşcat de un câine maidanez. Decizia a f ...
Aromaterapia, un domeniu de pionerat în România, dar studiat ca ştiinţă în multe ţări europene, mai ales în Franţa, este acum în centrul atenţiei la Galaţi, unde va avea loc prima conferi ...
După mai multe luni de discuţii în contradictoriu, consilierii locali au aprobat alocarea de finanţări de la bugetul local pentru cluburile sportive, dar şi un proiect de hotărâre prin care se ...
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi derulează şi în acest an, în cadrul Programului de valorificare a patrimoniului cultural naţional, proiectul expoziţional Exponatul lunii, proiect ...
Judecătoria Galaţi a hotărât încetarea procesului penal în cazul fostului edil din Barcea, Relu Popescu, în condiţiile în care acesta a murit la doar câteva luni după ce fusese trimis în j ...
Maricica Ciobanu a primit trei ani de închisoare cu executare după ce a pretins că este preşedinte al unei asociaţii umanitare, în numele căreia cerea bani pentru copiii cu diverse probleme med ...
Marian Anastasiu, cunoscut gălăţenilor ca măcelarul de la Parfumul Teilor, încearcă să îi convingă pe judecătorii de la Tribunalul Galaţi că nu merită să nu îşi mai vadă copiii ...
O comisie comună formată, marţi, la şedinţa CL, din consilierii locali membri ai comisiilor de buget-finanţe, de servicii publice şi juridică va evalua, începând de miercuri, oportunitatea c ...
O mamă din Galaţi a acţionat în instanţă Primăria Galaţi şi a obţinut dreptate pentru copilul său muşcat de un maidanez în timp ce se afla la joacă. Primăria Galaţi a fost obligată de ...
Societatea Apă Canal Galaţi a anunţat că în data de 2 martie, între orele 09.00 şi 18.00, se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă în str. Nae Leonard, zona blocurilor C4-C6, pentru exec ...
Primăria Galaţi le reaminteşte cetăţenilor că trebuie să-şi schimbe buletinele în următoarele situaţii prevăzute de lege:- cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea actului de identita ...
Tribunalul Galaţi a finalizat la sfârşitul săptămânii trecute procesul celor doi români şi a unui cetăţean olandez de origine turcă, puşi sub inculpare într-un dosar penal pentru infracţ ...
Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a supus votului consilierilor locali înfiinţarea unui nou traseu de tramvai, care să facă legătura între platforma siderurgică şi Piaţa Centrală. ...
Dacă ANAF nu îşi va face treaba cum trebuie, nou înfiinţata Agenţie Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, creată conform Legii 318, publicată în Monitorul Oficial pe 24 d ...
Reality show-ul ”Insula Iubirii” este definit ca cel mai dur test de fidelitate care scoate la iveală caractere ale concurenţilor, despre care nici măcar partenerii lor nu ştiau. Numai că la PNL Galaţi, transpunerea acestei emisiuni s-a transformat în serialul de comedie ”Trăsniţii”.În ultimii 4 ani, PNL Galaţi şi-a desfăşurat activitatea pe ”Insula Iubirii” cu prietenii controversate, cu trădări şi intrigi interne. Lipsa de deschidere, dezinteresul faţa de ceea ce era în afara ”insulei” au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de PNL Galaţi la alegerile locale. Mulţi se aşteptau - aşa cum de altfel se anunţase - ca generalul Ciucă să arunce cu buzduganul şi să reformeze din temelii organizaţiile care s-au situat pe ultimele poziţii în ierarhia ...