Comisia Europeană intenţionează să anunţe noi măsuri pentru a contracara o criză energetică fără precedent prin reducerea fluctuaţiilor extreme de pe piaţă, creşterea lichidităţii şi reducerea preţului gazelor naturale, informează Bloomberg citând surse din apropierea acestui dosar.
Potrivit surselor, Executivul comunitar intenţionează să dea publicităţii în data de 28 septembrie un document în care va detalia noi paşi destinaţi să reducă volatilitatea şi să crească volumul tranzacţiilor pe pieţele de energie, în condiţiile în care explozia preţurilor a dus la majorarea apelurilor în marjă, precum şi măsuri pe care blocul comunitar ar putea să le ia pentru a reduce preţul carburanţilor.
Cu toate acestea, chiar dacă unele state membre UE cer plafonarea preţului gazelor naturale, sursele citate de Bloomberg susţin că Executivul comunitar nu are de gând să propună noi reglementări în acest sens săptămâna viitoare.
Noile măsuri se vor adăuga pachetului propus anterior, care include o taxă pe profiturile excesive, un plafon pentru veniturile producătorilor de electricitate care nu utilizează gaze naturale şi o ţintă obligatorie de reducere a consumului de electricitate.
Potrivit Bloomberg, noul document, cunoscut în jargonul UE sub denumirea de "comunicare", ar da guvernelor statelor membre asigurări cu privire la noi măsuri care ar urma să vină de la Bruxelles, în contextul în care miniştrii europeni ai Energiei speră să ajungă la un acord cu privire la planul iniţial cu prilejul reuniunii din data de 30 septembrie. În mod normal, un plan de acţiune este urmat de propuneri detaliate care au nevoie de aprobarea statelor membre.
Criza energetică va fi un subiect cheie la reuniunea informală a liderilor UE care va avea loc la Praga în data de 7 octombrie precum şi la summitul trimestrial programat în perioada 20-21 octombrie la Bruxelles.
Un plan pentru preţul gazelor naturale ar urma să fie discutat la aceste reuniuni, după ce mai mult de jumătate dintre ţările membre au cerut o astfel de măsură la reuniunea miniştrilor Energiei care a avut loc la începutul lunii septembrie. Însă cei care sprijină o astfel de idee au opinii diferite cu privire la modul în care ar putea fi implementată. Italia este pentru plafonarea tranzacţiilor fizice şi financiare la toate hub-urile de gaze din UE, în timp ce Grecia susţine plafonarea la hub-ul Title Transfer Facility din Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, iar Polonia vrea o limită de preţ pentru gazele importate de la furnizori, inclusiv din Rusia. În replică, ţările care se opun ideii unui plafon de preţ susţin că o astfel de măsură ar încuraja consumul de gaze într-un moment în care Uniunea Europeană vrea să reducă utilizarea combustibililor fosili. (sursa Agerpres)
Joi, 22 Septembrie 2022 11:45
UE are în vedere noi măsuri pentru a reduce preţul gazelor Recomandat
Scris de Cătălin Mihai MOGAArticole recente - Cătălin Mihai MOGA
- Pe ce străzi acţionează poliţiştii locali sâmbătă, duminică şi luni
- "Ciocnire" între generaţii la Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi
- Control în unităţile de producere a energiei electrice
- La ce să fii atent la înmatricularea unei companii în România
- Ce a făcut Poliţia Locală Galaţi în 2022
- UVSAR Galaţi are nevoie de sprijin financiar pentru a putea face BINE în continuare!
- AEP: Ce sume au fost vărsate în conturile partidelor anul trecut
- Aproape 800 de gălăţeni vizitaţi de ANAF în 2022
- Nou pe Netflix în februarie 2023
- Monedă aniversară din aur dedicată memoriei lui Iuliu Maniu lansată de BNR