Directorul general al companiei turce Karpowership, Zeynep Harezi, într-un interviu acordat agenţiei turce de ştiri Anadolu a afirmat că sunt în derulare discuţii pentru a aduce în România centrale electrice plutitoare pentru a da curent Ucrainei. „Negociem pentru o putere de aproximativ 300-400 MW. Această capacitate poate furniza energie electrică pentru un milion de gospodării”, a spus Zeynep Harezi, citat de Kathimerini şi preluat de Rador.
„Putem trimite trei sau patru nave pentru a oferi această capacitate de producţie. Rămâne de convenit cum vor arăta detaliile tehnice şi comerciale, precum şi asigurarea securităţii lor”, a menţionat directorul Karpowership.
„Există linii de curent electric între România, Moldova şi Ucraina. Putem amplasa nave în România şi Moldova şi putem furniza energie electrică prin linii electrice către Ucraina”, a mai explicat Harezi. Aceasta a mai spus că, după problemele de infrastructură cauzate de război, prima cerere de furnizare de astfel de nave a fost primită de la operatorul sistemului ucrainean pentru transportul energiei electrice Ukrenergo. Potrivit lui Harezi, în legătură cu acest plan a fost informată şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a oferi coordonarea necesară pentru această operaţiune.
Joi, 08 Decembrie 2022 15:44
Turcia vrea să aducă centrale electrice plutitoare în România pentru a da curent Ucrainei Recomandat
Scris de Ioana TanaseArticole recente - Ioana Tanase
- Toate etapele naţionale la olimpiadele şcolare au loc în aceleaşi zile
- Micuţa Daria şi tatăl ei au dus ritmurile de RAP de la Tecuci pe scena ”Românii au Talent”
- Florin Spătaru, ministrul economiei, l-a invitat pe omologul său din Republica Moldova, la Galaţi
- Primăria Galaţi a scos pe străzi tractoare cu perie şi sărăriţe, gălăţenii spun că nu le-au văzut
- Care sunt ţările din Europa unde profesorii sunt plătiţi cu peste 50.000 euro/an
- Lămpile UV pentru uscarea manichiurii cu gel deteriorează ADN-ul şi provoacă mutaţii
- Mănăstirea Prislop ascunde un secret. Ce s-a descoperit sub pardoseala bisericii lui Arsenie Boca
- Omul de afaceri Dan Şucu devine mogul de presă
- La Oradea probele biologice vor fi transportate cu drona între spitale
- Ofiţer de poliţie, reţinut după ce a împuşcat un câine în cap