Invadarea Ucrainei de către Rusia determină populaţia ucraineană să părăsească în masă ţara aflată în război. Mii de oameni panicaţi de începerea conflictului militar au stat, joi, la cozi interminabile la frontiera dintre Ucraina şi România, în zona localităţii Tereblecea, pentru a părăsi, pe jos, teritoriul ucrainean, având ca destinaţie finală diferite oraşe din România sau alte ţări europene, notează Agerpres.
De asemenea, sute de maşini cu numere de Ucraina aşteptau la rând în Punctul de Trecere a Frontierei Tereblecea - Siret, pentru a putea ajunge în România.
Autorităţile ucrainene au permis ieşirea din ţară doar a femeilor, copiilor, iar în cazul bărbaţilor este permisă părăsirea ţării doar pentru cei care au rezidenţă pe teritoriul altui stat. În acest context, la porţile metalice ale punctului de frontieră aşteptau numeroase femei cu copii în braţe sau cu copii în cărucioare.
Mulţi dintre refugiaţi au reuşit să ia cu ei cel mult o valiză în care au pus obiectele de strictă necesitate.
"Lumea e speriată toată, fiecare fuge care încotro, care la rude, care mai au case pe la munte. Se ascunde lumea, pentru că e o situaţie dificilă", a declarat o ucraineancă ce a părăsit, joi, ţara.
Un tânăr care are rezidenţa în Lituania a fost nevoit să iasă din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Tereblecea - Siret, pentru că nu poate ajunge în ţara de destinaţie prin Nordul Ucrainei, care este atacat de ruşi.
"Mergem în Lituania, pentru că avem rezidenţa în Lituania şi mergem acolo pentru că avem şi loc de muncă", a spus acesta.
Durata de aşteptare pentru a intra în România este foarte mare, însă, cu toate acestea, nicio persoană aflată la rând nu este dispusă să renunţe.
Coada de maşini la graniţă se întinde pe o lungime de 3 - 4 kilometri. *sursa foto: Agerpres

Publicat în Comunitate

Inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal de frontieră Constanţa au reţinut, în data de 14.02.2022, în vederea confiscării, 30.400 ţigarete nedeclarate la autoritatea vamală descoperite la bordul unei nave care circula sub pavilion VANUATU.

Astfel, în data de 14.02.2022, urmare controlului de specialitate efectuat la o navă care circula sub pavilion VANUATU, inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal de frontieră Constanţa împreună cu lucrătorii din cadrul Gărzii de Coastă, au descoperit ascunse şi nedeclarate 9.600 bucăţi ţigarete marca WINSTON şi 20.800 bucăţi ţigarete marca ASSOS. Ţigaretele nedeclarate erau ascunse în vederea sustragerii de la controlul vamal în sala de control şi în camera de comandă.

Valoarea acestora, dacă ar fi fost comercializate este de peste 30.000 lei, iar fapta constatată a fost sancţionată cu reţinerea întregii cantităţi de ţigarete în vederea confiscării şi cu amendă în cuantum de 20.000 lei conform dispoziţiilor HG 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, informează Direcţia Regională Vamală Galaţi.

Publicat în Regional
Marți, 25 Ianuarie 2022 13:07

Ambuteiaj la vama Giurgiuleşti-Galaţi

Serviciul Vamal anunţă transportatorii de mărfuri că, la această oră, se atestă trafic îngreunat şi la punctul de trecere a frontierei „Giurgiuleşti-Galaţi” (rutier). Potrivit informaţiilor comunicate de subdiviziunile teritoriale, pe partea română s-au format mai multe coloane de automarfare, care aşteaptă să intre în ţara vecină, fapt ce a condus la apariţia unui aflux de camioane şi pe partea moldovenească, notează UNIMEDIA.
De asemenea, conform estimărilor, valorile mari de trafic se vor menţine şi pe parcursul zilelor următoare. Totodată, Serviciul Vamal menţionează că la postul vamal „Sculeni” (România) se atestă o uşoară deblocare a circulaţiei, însă valorile de trafic se menţin ridicate. În continuare, pe partea română sunt mai multe autocamioane care aşteaptă să fie supuse verificărilor de specialitate.
În aceste condiţii, se recomandă transportatorilor de mărfuri să opteze pentru punctul de trecere a frontierei Leuşeni-Albiţa. Serviciul Vamal va monitoriza în permanenţă situaţia creată şi va reveni cu actualizări.

Publicat în Regional