Preşedintele Comitetului naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat joi că, în ultimele 24 de ore, s-au vaccinat 1.903 copii cu vârsta cuprinsă între 12-15 ani, cei mai mulţi fiind în Bucureşti - 494 şi judeţele Cluj - 178 şi Ilfov - 140.
"După cum ştiţi, pe data de 2 iunie, am demarat etapa de vaccinare şi pentru grupa de vârstă 12 - 15 ani cu vaccinul de la BioNTech - Pfizer, primul vaccin care este autorizat la nivel mondial, inclusiv în Europa, pentru a fi folosit la această grupă de vârstă. La nivelul UE, România este prima ţară care a demarat campania de vaccinare şi pentru grupa de vârstă 12 - 15 ani. În etapa a treia a strategiei de vaccinare, este prevăzută inclusiv populaţia pediatrică, în funcţie de autorizarea care este obţinută pentru fiecare tip de vaccin şi grupă de vârstă. În celelalte ţări UE, în perioada următoare, va demara activitatea de vaccinare şi pentru această grupă de vârstă, însă fiecare ţară are strategia proprie. Este extrem de utilă acordarea acestui autorizări, mai ales pentru copiii care se află în evidenţă cu afecţiuni cronice, afecţiuni care îi vulnerabilizează şi îi expune unui risc de a face forme grave de îmbolnăvire. În ultimele 24 de ore, au fost vaccinate un număr de 1.903 persoane cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, cele mai multe în municipiul Bucureşti - 494, urmat de judeţul Cluj - 178 de persoane şi judeţul Ilfov - 140 de persoane", a declarat Gheorghiţă într-o conferinţă de presă.
El a mai anunţat că, de la 1 iunie, se permite programarea minorilor prin intermediul contului părintelui sau tutorelui legal, iar în ultimele 48 de ore 4.173 de copii s-au înscris în platforma de programare în vederea vaccinării.
Valeriu Gheorghiţă a amintit câteva elemente importante legate de vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani:
- Prezentarea se poate face direct la centrele de vaccinare, unde există vaccinul BioNTech - Pfizer, atât centre fixe, centre de tip drive - thru, centre de tip maraton, dar şi la cabinetele de medicină de familie;
- Vaccinarea se poate face cu programare în platformă;
- Consimţământul informat este obligatoriu. Fără acest consimţământ informat nu se poate face vaccinarea minorului. Acest consimţământ informat se obţine de la părinţi sau de la tutorele legal;
- Minorul trebuie să fie însoţit la centrul de vaccinare de către reprezentantul legal indiferent care este acesta;
- Schema de vaccinare este similară cu a persoanelor cu vârsta de peste 16 ani, constând în două doze, care se administrează la interval de 21 de zile;
- Chestionarul de triaj medical adresat minorilor şi consimţământul informat, adaptat pentru minori, poate să fie descărcat de pe platforma naţională Rovaccinare şi completat de acasă. (sursa Agerpres)

Publicat în Sanatate

Vaccinarea anti-COVID pentru persoanele care nu sunt considerate vulnerabile ar putea fi făcută contracost, ca în cazul gripei, spune preşedintele PNL, Ludovic Orban. „Şi aşa... noi organizăm vaccinarea gratuită. Statul român suportă toate costurile de vaccinare. E o situaţie excepţională, dar şi aici aş spune că mai facem asta o perioadă de timp, până ajungem la un nivel de imunizare de grup, dar până la urmă se va merge pe un mecanism, de exemplu, ca la vaccinarea de gripă, în care numai persoanele vulnerabile vor fi vaccinate gratuit, iar celelalte categorii de cetăţeni vor trebui să se vaccineze, că e răspunderea lor. Aici e vorba de sănătatea fiecăruia dintre noi”, spune Ludovic Orban, conform Mediafax. Întrebat când ar putea ca vaccinarea anti-COVID să fie contracost, liderul PNL a răspuns: „într-un viitor oarecare”.

Publicat în Politica