Consiliul Judeţean Galaţi şi Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” organizează vineri, 01 octombrie 2021, în intervalul orar 13.00 - 01.00, „Noaptea în Bibliotecă, la Galaţi”, un eveniment cultural aflat la a XI-a ediţie, cu acţiuni dintre cele mai diverse şi atractive. În acest an, manifestările se vor desfăşura în trei locuri diferite: la sediul central al Bibliotecii, în str. Mihai Bravu, nr. 16; la Filiala nr. 1 „Costache Negri”, din Ţiglina 1 (în cadrul Clubului Liberty) şi la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” (Micro 40).

„Serviciile pentru public şi înscrierea utilizatorilor vor fi asigurate în data de 01 octombrie 2021 în următoarele intervale orare: la sediul central - între orele 13.00 - 01.00; la Filiala nr. 1 «Costache Negri» - între orele 13.00 - 21.00; la Filiala nr. 2 «Paul Păltănea» - între orele 09.00 - 21.00. Anul acesta evenimentul «Noaptea în Bibliotecă, la Galaţi» s-a alăturat Campaniei tradiţionale de activare nocturnă a bibliotecilor «Nocturna Bibliotecilor 2021», iniţiată de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR)”, transmit reprezentanţii Bibliotecii.

Descarcă programul evenimentului de mai jos! ↓

Publicat în Comunitate
Marți, 29 Septembrie 2015 11:00

„Noaptea în Bibliotecă la Galaţi”

În perioada 3-4 octombrie, între orele 12.00 şi 24.30, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia”, cu sprijinul Consiliului Judeţului, Consiliului Local şi Primăriei Municipiului Galaţi, organizează Noaptea în Bibliotecă la Galaţi, eveniment cultural aflat la cea de a V-a ediţie, care se adresează tuturor pasionaţilor de carte. Evenimentul se desfăşoară atât în interiorul sediului central al Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” cât şi pe aleea de la intrarea în bibliotecă, unde va fi organizat un târg de carte la care vor participa edituri locale şi din ţară. 

„Noaptea în Bibliotecă la Galaţi” are ca scop reactivarea şi stimularea preocupărilor pentru lectură, atât lectura de plăcere, cât şi cea de studiu şi documentare în contextul concurenţei cu mediul online. În mod excepţional, cei care vor restitui documentele împrumutate şi au depăşiri de termen vor fi scutiţi de plata penalizărilor. 

 

Programul manifestărilor

 

• Ora 12:00 Deschiderea oficială – în curtea Bibliotecii – Sediul Central

• Ora 12:00 Târg de Carte cu participarea editurilor locale şi din ţară

• Ora 12:00 – 24:30 Implică-te şi tu – Donează o carte - Campanie de primire şi redistribuire a donaţiilor iubitorilor de carte şi comunitate

• Ora 12:30 Bătălia poveştilor – concurs pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 – 10 ani. Îndrumător: prof. înv. primar Ailincăi Elena. Participă elevii clasei a III-a A de la  Colegiul Naţional „Costache Negri”.

• Ora 13:00 Întâlnire surpriză cu o carte – Campanie de promovare a publicaţiilor nou intrate în Bibliotecă. Loc de desfăşurare: Secţia Adulţi

• Ora 14:00 Bookleta – Campanie de promovare a lecturii

• Ora 14:30 Momente folclorice cu artişti populari de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi. Loc de desfăşurare: pe platoul din faţa Bibliotecii

• Ora 15:00 TOP 50 de cărţi preferate de copii – lectură publică, în cadrul Secţiei pentru copii. Participă: membrii Clubului Curioşilor

• Ora 15:30 Ora de frumuseţe – să învăţăm noi tehnici pentru make-upul de zi şi de noapte. Prezentare Oriflame

• Ora 16:00 Salonul Literar „Axis Libri” - Deschiderea oficială a noii sesiuni de toamnă-iarnă.  Loc de desfăşurare: Sala „Mihai Eminescu”, etajul 1. Lansarea cărţilor: Viaţă de pilot, autor Ioan Gh. Tofan, şi Urme pe oglinda apei, vol. III: Destrămarea imperiului minciunii, autor Constantin Costache. Moderator: prof. Theodor Parapiru

• Ora 17:30 Copii şi personajele lui Creangă - prezentarea personajului îndrăgit, activitate realizată de copii de la Şcoala nr. 33 sub îndrumarea prof. Doina Elena Popescu. Loc de desfăşurare: holul mare, parter

• Ora 17:30 Face-painting - activitate realizată pentru copii de prof. de educaţie plastică Lenuţa Bîzu. Loc de desfăşurare: holul mare, parter

• Ora 18:00 Călătorie în Sistemul Solar - prezentare power-point realizată şi prezentată de elevul Alexandru Manolescu de la Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri”, clasa a VIII-a B membru al Astroclubului ”Călin Popovici”. Participă elevii clasei a IV-a A de la Colegiul Naţional ”Costache Negri”, prof. înv. primar Gina Trotuşanu şi elevii clasei a VIII-a B de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, prof. diriginte Laila Chitic. Loc de desfăşurare: Sala „Mihai Eminescu”.

• Ora 18:00 Flash Mob - activitate de promovare a lecturii şi bibliotecii realizat împreună cu voluntarii Bibliotecii

• Ora 18:30 Booktrailerul - modalitate de a promova o carte: concurs. Îndrumător activitate: prof. Radu Cătălina-Geanina. Participă: elevi de la Colegiul Naţional Mihail Kogălniceanu, îndrumaţi de prof. Alexandru Tanţa şi Colegiul Naţional Costache Negri îndrumaţi de profesor Alexandrescu Elvira. Loc de desfăşurare: Sala „Mihai Eminescu”, etajul 1

• Ora 19:00 Noaptea Biblio-Detectivilor – concurs, în cadrul Secţiei Împrumut la Domiciliu pentru Adulţi      

• Ora 20:00 Noaptea poveştilor de groază – lectură publică din cărţile de groază ale Bibliotecii, în cadrul Secţiei Împrumut la Domiciliu pentru Adulţi      

• Ora 21:00 Seară Folk – Invitat George Constantin. Locaţie: Holul mare, parter

• Ora 22:00  Momente cu filme

 Organizator: Direcţia Judeţeană de Cultură Galaţi, director conf. univ. dr. Cătălin Negoiţă. Loc de desfăşurare: Sala „Mihai Eminescu”, etajul 1

 

*** Ora 11:00 – 14:00 Şah cu copiii de la Clubul “Axis Libri”, coordonator - Adrian Smărăndoiu. Loc de desfăşurare: Filiala nr. 4, Gara CFR.

 

Expoziţii (ora 12:00 – 24:30): 

- Cărţi de „Noapte bună” - Expoziţie de documente din colecţiile Secţiei Împrumut la Domiciliu pentru Adulţi;

Perioada: 2 – 15 octombrie 2015

Locaţie: Holul mare, parter.

- Disney şi cărţile Violettei – Expoziţie de carte din colecţii Secţiei Împrumut la Domiciliu pentru Copii;

Perioada: 1-15 octombrie 2015

Locaţie: Holul mare, parter.

- Dragostea pentru animale, dovada culturii – 4 octombrie Ziua Internaţională a animalelor - Expoziţie de filme documentare şi artistice din colecţiile multimedia

Perioada: 1 – 30 octombrie 2015

Locaţie: Mezanin.

- Pe aripile muzicii universale – 1 octombrie Ziua Internaţională a Muzicii - Expoziţie de documente din colecţiile Sălii de Lectură

Perioada: 1 – 8 octombrie 2015

Locaţie: Foaierul sălilor de lectură, etajul 1.

- Învăţământul gălăţean pe treptele istoriei – 5 octombrie - Ziua Mondială a Educatorilor - Expoziţie de documente din colecţiile Sălii de Lectură

Perioada: 1 – 8 octombrie 2015

Locaţie: Sala de lectură „Mihai Eminescu”, etajul 1.

- Oraşe europene în gravuri – Expoziţie iconografică organizată de Secţia Colecţii Speciale

Perioada: 1 – 30 octombrie 2015

Locaţie: Poapsul Bibliofilului, etajul 1

- Galaţiul în anii '60 – Expoziţie de fotografii din colecţiile speciale ale Bibliotecii

Perioada: 2 – 5 octombrie 2015

Locaţie: Secţia Colecţii Speciale

Publicat în Eveniment