Liga a 3-a la fotbal a programat sâmbătă partidele celei de-a 14-a etape. Cele două echipe gălăţene au evoluat în deplasare, dar asta nu le-a împiedicat să obţină victorii importante. Nou promovata Unirea Braniştea continuă să fie revelaţia din seria a 2-a. Formaţia pregătită de Ionuţ Niculcea a bifat încă o victorie, 1-0 în deplasare cu Dinamo Bacău, unicul gol fiind reuşit de Răducan în prima repriză. Unirea a folosit formula: Ursu - Mihai, Gîţă, Manea, Hilohi - Năpîrlică, Murgoci - M.Cireş (Gherghişan), Răducan, Oniciu (Tarozzi) - Spînache (Ţicămucă). După acest succes, coroborat cu semieşecul celor de la CSM Focşani, 2-2 acasă cu Aerostar Bacău, Unirea Braniştea urcă pe locul 4 cu 28 de puncte, ultimul care asigură calificarea în play-off. Etapa viitoare, pe 3 decembrie, de la ora 13.00, brăniştenii vor primi pe stadionul Oţelul vizita celor de la Aerostar.
Sporting Lieşti a întâlnit pe nou promovata Voinţa Limpeziş. Gazdele au deschis scorul încă din min.2, dar lieştenii conduşi de profesorul Cătălin Savu nu au acuzat şocul, au condus ostilităţile, au restabilit egalitatea şi în partea a doua au marcat de trei ori şi le-au tăiat definitiv elanul buzoienilor, obţinând o victorie clară. Rezultat final: Voinţa Limpeziş - Sporting Lieşti 4-1 (1-1). Pentru învingători au marcat: Iordache, Costea, Stan şi Călin. Antrenorul Cătălin Savu a folosit formula: Vădeanu - Ştefănescu, Maftei, Cucu, Sevastian - Munchiu, Mihu, Stan, Călin - Iordache, Costea. Au mai intrat: Mohorâţă, Chiriac, Angheluţă, Popa, Grigoraş. Sporting se menţine pe locul 6 cu 21 de puncte şi va juca runda viitoare pe Lieşti Arena cu Viitorul Ianca.

Publicat în Sport

La sfârşitul săptămânii au fost programate partidele celei de-a 13-a etape din eşalonul trei fotbalistic. Cele două echipe gălăţene din seria a 2-a au evoluat pe teren propriu. Unirea Braniştea a întâlnit pe stadionul Oţelul formaţia Metalul Buzău, una cu pretenţii la promovarea în eşalonul secund. Băieţii pregătiţi de Ionuţ Niculcea ajutat de Alex Iliciuc au pregătit foarte bine jocul, s-au dovedit din nou o nucă tare pentru formaţiile aflate pe podium, au obţinut victoria, furnizând surpriza. Unicul gol a fost reuşit de Murgoci în min.45 din acţiune. Rezultat final: Unirea - Metalul 1-0. Brăniştenii au aliniat formula: Ursu - Mihai, Voicu (Gîţă), Enache, Hilohi - Murgoci, Năpîrlică - M.Cireş (Dima), Răducan, Ţicămucă (Oniciu) - Ed.Dumitru (Spînache). Unirea Braniştea se menţine pe locul 5 cu 25 de puncte şi va evolua runda viitoare în deplasare cu Dinamo Bacău.
Sporting a primit vizita pe „Lieşti Arena” celor de la CSM 2007 Focşani, ocupanta ultimului loc ce asigură prezenţa în play-off. A fost un joc viu disputat, în care oricare din cele două combatante ar fi putut câştiga. Din păcate, au făcut-o oaspeţii care au condus cu 2-0, lieştenii au redus diferenţa în min.86 prin Iordache dar a fost prea târziu. Rezultat final: Sporting - CSM Focşani 1-2. Antrenorul Cătălin Savu a trimis în teren echipa: Vădeanu - Ştefănescu, Maftei, Sevastian, Dima - Munchiu, Chiriac, Stan, Iordache - Călin, Costea. Au mai jucat: Crihană, Mihu, Bîrlădeanu, Cucu. Sporting ocupă locul 6 cu 18 puncte şi va juca etapa viitoare pe terenul celor de la Voinţa Limpeziş.

Publicat în Sport

Liga a 3-a la fotbal a programat sâmbătă partidele celei de-a 12-a etape. A fost o rundă la maxim pentru cele două echipe gălăţene din seria a 2-a care au obţinut toate cele şase puncte puse în joc. Pe „Lieşti Arena” Sporting a primit vizita lanternei Dacia Unirea Brăila. Lieştenii lui Cătălin Savu au respectat calculele hârtiei şi au obţinut o victorie clară. Rezultat final: Sporting -Dacia Unirea 4-0 (2-0). Au marcat: Costea 2 goluri, Stan şi Călin. Sporting a aliniat 11-le: A.Brăneţ -Ştefănescu, Maftei, Cucu, Sevastian -Munchiu, Chiriac, Mohorîţă, Stan -Mihu, Costea. Au mai intrat: Vădeanu, Grigoraş, Angheluţă, Hodorogea, Călin. Sporting se menţine pe locul 6 cu 18 puncte.
Nou promovata, Unirea Braniştea a jucat în deplasare cu Viitorul Iancu. Brăniştenii conduşi de Ionuţ Niculcea au pregătit foarte bine meciul, au confirmat că sunt pe un drum ascedent şi au obţinut o victorie nesperată dar absolut meritată pe un teren unde este foarte greu să reuşeşti acest lucru. Golul victoriei a fost izbutit de Răducan în prelungiri după ce Ţicămucă a deschis scorul în prima parte. Rezultat final: Viitorul -Unirea 1-2. Formula folosită de Unirea Braniştea: Ursu -Mihai, Voicu (Gîţă), Enache, Hilohi - Năpîrlică, Murgoci, Ţicămucă (Manea), Răducan - Gherghişan (M.Cireş), Ed.Dumitru (Spînache). Unirea ocupă locul 5 cu 22 de puncte şi va juca etapa următoare pe stadionul Oţelul cu Metalul Buzău.

Publicat în Sport

La sfârşitul săptămânii trecute au fost programate meciurile celei de-a 11-a etape. Vineri, în deschiderea rundei s-au întâlnit CSM Rm. Sărat şi Sporting Lieşti. Lieştenii au făcut o primă repriză slabă şi o a doua bună, cu multe ocazii irosite, gazdele au profitat la maxim de oportunităţile avute, au jucat pragmatic cu 3 goluri din trei şuturi pe poartă şi au obţinut victoria. Rezultat final: CSM Rm. Sărat - Sporting Lieşti 3-1 (1-0). Golul lieştean a fost marcat de Stan. Antrenorul Cătălin Savu a aliniat formula: A.Brăneţ - Ştefănescu, Maftei, Sevastian, Dima - Chiriac, Crihană, Stan, Iordache - Grigoraş, Costea. Au mai intrat: Mihu şi Mohorîţă. Sporting se menţine pe locul 6 cu 15 puncte şi va juca runda viitoare pe Lieşti Arena cu Dacia Unirea Brăila.
Unirea Braniştea a revenit sâmbătă pe stadionul Oţelul pentru confruntarea cu buzoienii de la Voinţa Limpeziş. Băieţii lui Ionuţ Niculcea, cu inimă de lei au demonstrat încă o dată de ce sunt în stare şi au obţinut o victorie firească graţie reuşitelor lui Spînache şi Răducan. Rezultat final: Unirea Braniştea - Voinţa Limpeziş 2-0 (1-0). Antrenorul Ionuţ Niculcea a folosit formula: Ursu - Popa (Drăgan), Enache, Voicu, Hilohi (Dima) - Murgoci (Tănasă), Năpîrlică - M.Cireş (Gherghişan), Răducan, Mihai - Spînache (Postelnicu). Unirea ocupă locul 5 cu 19 puncte şi va juca în etapa viitoare în deplasare cu Viitorul Ianca.

Publicat în Sport

Liga a 3-a a programat sâmbătă partidele celei de-a 9-a etape, ultima din tur. Cele două reprezentante ale Galaţiului care evoluează în seria a 2-a au reuşit victorii preţioase. Sporting a jucat pe Lieşti Arena cu Aerostar Bacău. Lieştenii pregătiţi de Cătălin Savu şi-au făcut bine temele şi au reuşit să obţină prima victorie din istorie în faţa celor de la Aerostar în cel de-al 10-lea sezon. Rezultat final: 2-1 (2-1). Golurile învingătorilor au fost marcate de: Chiriac şi Crihană. 11-le de start pentru Sporting: A.Brăneţ - Ştefănescu, Dima, Maftei, Sevastian - Chiriac, Munchiu, Stan, Iordache - Mihu, Costea. Au mai jucat: Crihană şi Grigoraş. Sporting termină turul pe locul 6 cu 12 puncte.
Nou promovata Unirea Braniştea nu a avut nicio emoţie în partida din fieful lanternei, Dacia Unirea Brăila. Băieţii pregătiţi de Ionuţ Niculcea au rămas concentraţi şi focusaţi şi s-au impus clar, scor final: 5-0, au marcat: Spînache, Răducan din penalti, în prima repriză respectiv Năpîrlică, Ed.Dumitru şi Gherghişan. „Terminam turul pe loc de play- off… dar mai sunt 6 etape care ne pot duce mai sus… dar la fel de bine dacă nu gestionăm cum trebuie situaţia... putem avea probleme. Urmează derbiul la Lieşti, cei de la Sporting vin după victoria mare obţinută contra Aerostar… cu un suflu nou adus de Savu… cu jucători valoroşi... dar nu mai valoroşi decât ai noştri”, ne-a declarat antrenorul Ionuţ Niculcea. Unirea a folosit formula: Ursu - Mihai, Enache (Manea), Voicu, Hilohi - Năpîrlică, Murgoci (Postelnicu) - Oniciu (Dima), Răducan (Ed.Dumitru), M.Cireş - Spînache (Gherghişan). Unirea Braniştea a terminat prima parte a sezonului regulat pe locul 4 cu 16 puncte. Returul va începe în forţă, pe 29 octombrie, cu derbiul Sporting - Unirea.

Publicat în Sport

Liga a 3-a la fotbal a programat în weekend partidele celei de-a 8-a etape. A fost o rundă foarte bună pentre cele două echipe gălăţene din seria a 2-a care au obţinut maxim de puncte.
Unirea Braniştea a jucat sâmbătă pe Lieşti Arena cu CSM Rm. Sărat, formaţie neînvinsă. Echipa antrenată de Ionuţ Niculcea a abordat meciul foarte bine din punct de vedere tactic şi a reuşit să producă încă o surpriză. Unicul gol a fost izbutit de Spînache în min.85 după ce în prealabil brăniştenii au irosit ocazii importante printre care 2 bare. Rezultat final: Unirea Braniştea - CSM Rm. Sărat 1-0 (0-0). Formula folosită de învingători: Ursu - Mihai, Gîţă, D.Voicu, Hilohi - Murgoci (Postelnicu), Năpîrlică - M.Cireş, Răducan (Popa), Oniciu (Spînache) - Ed.Dumitru (Ţicămucă). Unirea se menţine pe locul 5 cu 13 puncte şi va juca runda viitoare în fieful lanternei Dacia Unirea Brăila.
După patru etape de secetă, Sporting Lieşti, antrenată de Cătălin Savu, a reuşit să se impună la limită în deplasare cu Dinamo Bacău. Golul victoriei a fost marcat de Gicu Iordache cu un sfert de oră înainte de final. Lieştenii au folosit formula: Vădeanu - Ştefănescu, Cucu, Munchiu, Sevastian - Chiriac, Mihu, Stan, Iordache - Călin, Costea. Au mai intrat: Dima, Crihană, Angheluţă. Sporting ocupă în continuare locul 7 cu 9 puncte şi va juca etapa următoare acasă cu Aerostar Bacău.

Publicat în Sport

Liga a 3-a la fotbal a programat în weekend partidele celei de-a şaptea etapă în care ambele echipe gălăţene au evoluat pe teren propriu, dar au obţinut rezultate diametral opuse. Nou promovatei Unirea Braniştea se pare că-i prieşte pe stadionul Oţelul, băieţii pregătiţi de Ionuţ Niculcea şi Alex Iliciuc au reuşit să furnizeze surpriza şi au învins pe CSM Focşani 2007, una din candidatele la promovare din seria a 2-a.
„Meci tactic foarte bun din partea noastră, dominaţi, dar ieşirile pe contraatac ne-au adus în postura de a avea ocazii. Am înscris din două penaltiuri just acordate, venite pe un fond foarte bun de joc. Jucătorii Under pentru acest meci au fost la un nivel foarte bun. Un rezultat mare pentru noi, care ne ajută la moral foarte, foarte mult”, ne-a declarat team-managerul Vali Vrînceanu.
Rezultat final: Unirea Braniştea - CSM Focşani 2007 2-1 (1-1). Pentru învingători au marcat: Ed.Dumitru şi Răducan, ambele din 11 metri. Unirea a folosit formula: Ursu - Mihai, Enache (Gîţă), Voicu (Postelnicu), Hilohi - Năpîrlică, Manea, Oniciu (Popa), Răducan, Ţicămucă (D.Cireş) - Dumitru (Spînache). Unirea Braniştea se menţine pe locul 5 cu 10 puncte şi va juca runda viitoare pe Lieşti Arena cu CSM Rm. Sărat.

Cătălin Savu va prelua Sporting

Ape tulburi la Sporting Lieşti, una din cele mai experimentate echipe la nivelul eşalonului trei. Lieştenii au cedat la scor de forfait meciul de pe teren propriu cu Metalul Buzău, liderul seriei, cu menţiunea că toate golurile au fost primite în cea de-a doua repriză, două chiar în minutele de prelungiri.
Antrenorul Cristian Brăneţ a început jocul cu 11-le: Vădeanu - Ştefănescu, Maftei, Munchiu, Sevastian - Chiriac, Mihu, Stan, Iordache - Călin, Costea. Au mai intrat: Cucu, Grigoraş, Angheluţă. Sporting ocupă locul 7 cu şase puncte şi va juca etapa viitoare în deplasare cu Dinamo Bacău. Sursele noastre ne-au spus că în proporţie de 90% noul antrenor principal va fi Cătălin Savu.

Publicat în Sport

Liga a 3-a la fotbal a programat în weekend partidele celei de-a şasea etape din prima fază. Ambele echipe gălăţene care evolueză în seria a doua au jucat în deplasare. Sporting Lieşti a întâlnit pe Viitorul Ianca. Lieştenii au dominat meciul, au condus cu 1-0 după reuşita lui Al.Stan din min.71, au irosit şi alte ocazii importante prin: Sevastian, Călin şi Iordache şi cum se întâmplă des ocaziile se răzbună, gazdele reuşind să egaleze în min.90+1 dintr-o poziţie suspectă de offside. Rezultat final: Viitorul Ianca -Sporting Lieşti 1-1 (0-0). Antrenorul Cristian Brăneţ a utilizat formula: Vădeanu - Ştefănescu, Maftei, Munchiu, Sevastian - Mihu, Chiriac, Călin, Iordache - Grigoraş, Costea. Au mai jucat: Stan şi Bălan. Sporting se menţine pe locul 7 cu şase puncte şi va juca runda viitoare, pe 8 octombrie, acasă cu Metalul Buzău.
Nou promovata Unirea Braniştea s-a deplasat la Bacău pentru partida cu Aerostar. Oaspeţii au deschis scorul în min.11, dar băcăuanii nu au acuzat şocul, şi-au valorificat toate atuurile şi au obţinut o victorie clară. Rezultat final: Aerostar - Unirea 4-1 (2-1). Antrenorul Ionuţ Niculcea a început cu 11-le: Ursu - Mihai, Gîţă, Voicu, Hilohi - Manea, Răducan, Murgoci, Oniciu, Spînache, Gherghişan. Cu şapte puncte, Braniştea se poziţionează pe locul 5.

Publicat în Sport

Liga a 3-a la fotbal a programat la sfârşitul săptămânei trecute partidele din cadrul celei de-a cincea etape. Cele două reprezentante ale Galaţiului din seria a 2-a au jucat acasă pe stadionul „Lieşti Arena”. Sporting Lieşti a remizat sâmbătă cu nou promovata Voinţa Limpeziş, după ce a condus cu 2-0 la pauză şi a irosit foarte multe ocazii şi a căzut inexplicabil în partea a doua. Rezultat final: Sporting - Voinţa 2-2 (2-0). Pentru lieşteni au marcat: Iordache şi Costea. Antrenorul Cristi Brăneţ a folosit formula: A.Brăneţ - Ştefănescu, Maftei, Cucu, Sevastian - Chiriac, Mihu, Stan, Iordache - Grigoraş, Costea. Au mai jucat: Munchiu şi Călin.
Duminică, în aceeaşi locaţie, nou promovata Unirea Braniştea a bifat a doua victorie sezonală, scor final 3-1 după ce la pauză tabela a arătat 1-0. Pentru învingători au înscris: Spînache, o dublă şi Ed.Dumitru. Antrenorul Ionuţ Niculcea a aliniat formaţia: Ursu - Mihai, Enache, Gîţă, Hilohi - Năpîrlică (Murgoci), Manea - Oniciu (Gherghişan), Ţicămucă (Popa), Răducan (Tarozzi) - Spînache. După cinci etape, Unirea Braniştea ocupă locul 5 cu 7 puncte, iar Sporting se poziţionează pe 7 cu 5 puncte. Etapa viitoare, echipele gălăţene vor juca astfel: Viitorul Ianca - Sporting Lieşti şi Aerostar Bacău - Unirea Braniştea.

Publicat în Sport

Cupa României la fotbal a programat sâmbătă partidele celei de-a doua etape din faza regională. Reprezentanta Galaţiului, Unirea Braniştea şi-a continuat parcursul de regularitate şi a câştigat foarte clar la Sarichioi în faţa gazdelor de la Pescăruşul, scor 8-1 (3-1). Au marcat pentru echipa gălăţeană: Ed.Dumitru, jucător transferat de la vicecampioana Ligii a 5-a, Voinţa Cudalbi - 3 goluri, Ţicămucă, Lăutaru 2 g, Spînache şi Ciotîrcă.

„Un meci fără istoric pe care l-am controlat cu autoritate, am avut trei bare în prima repriză din care două în primul minut, iar în repriza a doua ne-am dezlănţuit. Sâmbăta viitoare, pe teren neutru, vom juca finala, cel mai probabil cu Axiopolis Cernavodă care va juca miercuri cu Foresta Gugeşti. Apoi din 16 iulie până pe 25 o parte dintre jucători vor intra în vacanţă. Cei tineri plus transferurile care vor semna săptămâna viitoare vor continua”, ne-a declarat antrenorul Ionuţ Niculcea.

11-le de start pentru Unirea: Vicol - Popa, Antofe, Codreanu, Hilohi - Manea, Năpîrlică, Custov, Răducanu - Ţicămucă, Dumitru. Au mai intrat: Spînache, Lăutaru, Drăgan, Gîţă şi Ciotîrcă.

Publicat în Sport
Pagina 1 din 2