Sâmbătă, de la ora 19.00, va fi difuzat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galaţi filmul „Un etaj mai jos”, regizat de Radu Muntean.

Filmul spune povestea lui Pătraşcu, care, după ce are ghinionul de a fi unicul martor la o altercaţie domestică ce se sfârşeşte cu o crimă, trebuie să înfrunte doi „vecini” foarte apropiaţi: unul este ucigaşul, celălalt este propria sa conştiinţă.

„Un etaj mai jos” a avut premiera mondială în această primăvară, la Festivalul de la Cannes, în selecţia oficială Un Certain Regard. Până în prezent, filmul a fost selecţionat şi la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto – secţiunea Contemporary World Cinema, şi BFI London.

Preţul biletului este 10 lei.

Publicat în Eveniment