România va începe la 1 mai, alături de toţi ceilalţi aiaţi din cadrul NATO, retragerea trupelor din Afganistan. Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a precizat, joi, 15 aprilie 2021, că, în baza deciziilor de la Reuniunea extraordinară a miniştrilor de Externe şi ai Apărării din statele membre ale alianţei, misiunea din acest teatru de operaţii se va încheia în momentul în care toţi militarii români se vor întoarce în ţară în siguranţă.

„Ca unul din cele mai importante state contributoare cu trupele la Misiunea Resolut Support, cu peste 600 de militari dislocaţi în teatrul de operaţii, România va acţiona în acord cu deciziile aliate referitoare la calendarul retragerii. România a luat decizia acum două decenii să facă parte din coaliţia de luptă împotriva terorismului şi să se alăture aliaţilor săi strategici în efortul internaţional de combatere a unui inamic care a ameninţat liniştea şi securitatea cetăţenilor. Pe parcursul celor aproape 20 de ani zeci de mii de militari români au îndeplinit misiuni în teatrul de operaţii afgan, contribuind semnificativ la schimbarea în bine a situaţiei de securitate din zonă. Ne plecăm frunţile în memoria celor 27 de eroi ai României care au plătit cel mai greu preţ în numele libertăţii noastre. Un gând de recunoştinţă şi celor peste 200 de militari răniţi în aceste misiuni. Pentru Ministerul Apărării Naţionale misiunea în Afganistan se va încheia numai atunci când toţi militarii români vor fi în siguranţă acasă”, a declarat Nicolae Ciucă, Ministrul Apărării Naţionale.

Publicat în National