Un adolescent de 16 ani a fost adus marţi cu elicopterul SMURD la spitalul de copii Sfânta Maria din Iaşi, după ce a fost lovit de tren în apropierea gării din Vatra Dornei şi i-a fost amputat un picior, notează stirileprotv.ro.
Potrivit unor martori, citaţi de News.ro, tânărul nu ar fi fost atent, având căşti pe urechi în momentul în care fost surprins de tren.
Accidentul s-a produs în apropierea gării din localitatea suceveană Vatra Dornei.
Copilul a fost dus cu ambulanţa la spitalul din Vatra Dornei, unde a fost stabilizat. Totodată, medicii au precizat că i-a fost recuperată şi partea de picior amputată de tren, care a fost plasată într-un recipient cu gheaţă, în vederea unei eventuale replantări.
Ulterior, adolescentul a fost transportat cu elicopterul SMURD la spitalul de copii Sfânta Maria din Iaşi.
„Elicopterul SMURD a adus de la Vatra Dornei un copil de 16 ani, care a suferit un accident feroviar, cu amputaţie gambă. El se află în secţia de Chirurgie de la spitalul Sfânta Maria”, a declarat medicul coordonator UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

Publicat în Regional
Miercuri, 04 Ianuarie 2023 08:16

Autoutilitară lovită de trenul de Galaţi

O autoutilitară a fost lovită de trenul IR1830 Galaţi – Cluj Napoca pe raza localităţii Stroieşti, fiind răsturnată pe şosea. Potrivit ISU Suceava, în autoutilitară se aflau două persoane care, din fericire, nu au necesitat îngrijiri medicale. De asemenea, nicio persoană din tren nu a fost rănită. La faţa locului au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD B2, notează svnews.ro.

Publicat în Regional
Luni, 19 Decembrie 2022 13:28

Taxi lovit de trenul de Galaţi (VIDEO)

Un accident feroviar a avut loc în această dimineaţă, pe raza localităţii Ciurea, notează ziaruldeiasi.ro. Un taxi condus de un şofer beat a fost lovit de trenul IR 1830 Galaţi - Cluj-Napoca. A rezultat o victima conştientă, care a ieşit din maşină. Autoturismul este pe calea ferată. La faţa locului au fost trimise două autospeciale de intervenţie şi un echipaj TIM. "Astăzi, 19 decembrie a.c., în jurul orei 11.00, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi despre faptul că trenul IR 1830 Galaţi-Cluj Napoca a acroşat un auto. Din verificări, a rezultat faptul că şoferul autoturismului, care se afla singur în maşină, a fost rănit, fiind transportat la spital. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul locomotivei a fost şi el testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ", se arată în comunicatul IPJ. VEZI VIDEO AICI!

Publicat în Regional

Peste 150 de oameni au fost răniţi, după coliziunea a două trenuri de navetişti, în gara din localitatea Montcada i Reixac, Catalonia, relatează CCMA, compania publică de radio şi televiziune din Catalonia. Unul dintre trenuri l-a izbit puternic pe celălalt, care era oprit şi în care se urcau pasagerii. Cauza coliziunii este încă în curs de investigare, notează observatornews.ro.
Accidentul s-a petrecut la ora 7.50 dimineaţa şi, odată cu evacuarea trenurilor, Sistemul Medical de Urgenţă a raportat că au fost 155 de răniţi, dintre care 150 minori. Au fost mobilizate 18 unităţi de urgenţă.
Trei dintre pasagerii răniţi uşor au fost transferaţi la diferite spitale din localitate.
Unii dintre oameni sunt îngrijiţi în apropierea gării, având pe ei pături termice, dar când va fi posibil vor fi mutaţi în centre de specialitate.
Din cauza accidentului, traficul feroviar în ambele sensuri între Montcada şi Reixac-Bifurcació şi Terrassa a fost întrerupt pentru mai bine de o oră şi jumătate.

Publicat în Mapamond

Un groaznic accident s-a petrecut miercuri după-amiază, pe calea ferată, între staţiile CFR Suceava Vest şi Suceava, pe raza comunei Şcheia, în apropiere de cimitirul din sat. În jurul orei 16.00, un bărbat în vârstă de 71 de ani, care locuia în apropiere, a fost lovit în plin de trenul IR 1832 Cluj-Napoca - Galaţi, care urma să ajungă în Gara Suceava, notează monitorulsv.ro.
Poliţiştii de la Serviciul Judeţean Transporturi Suceava, care au demarat cercetări la faţa locului, au stabilit că a fost vorba cel mai probabil de un accident. Bărbatul venea dinspre pădure şi traversa calea ferată spre domiciliu. Mecanicul de locomotivă a relatat că a observat victima, a avertizat-o sonor, însă bătrânul s-a blocat şi nu a mai reuşit să se ferească la timp. Bătrânul a fost lovit în plin de locomotiva trenului şi târât în jur de 200 de metri, evident fără nici o şansă de supravieţuire. În urma accidentului trenul a înregistrat o întârziere de 45 de minute.
În tren se aflau numeroşi călători care au fost martori indirecţi ai tragediei. VEZI VIDEO AICI!

Publicat în Regional

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a anunţat că în această dimineaţă, marţi, 06 septembrie 2022, a plecat prima navă încarcată cu cereale aduse la Galaţi din Ucraina pe calea ferată cu ecartament larg.
Vaporul a plecat din Portul Galaţi cu destinaţia Grecia. "Nava a fost încărcată cu 4.200 de tone de grâu aduse din Ucraina pe calea ferată cu ecartament larg, inclusiv pe porţiunea de aproape 4 kilometri reabilitată în această vară, care permite trenurilor să ajungă direct în port. Sunt deja aproape 90 de vagoane care au fost aduse în ultima lună la silozul din Portul Galaţi, folosind această linie ferată. Mai mult, specialiştii estimează că, în ritmul actual, tot în luna septembrie va pleca şi cea de-a doua navă, în condiţiile în care exportatorii din Ucraina au deja încheiate contracte cu operatorul portuar. Pas cu pas, Portul Galaţi devine un jucător important pe piaţa transportului de mărfuri, odată cu refacerea legăturilor feroviare, fiind o alternativă viabilă pentru exportatori", a spus Costel Fotea.

Citeşte şi A fost încărcată prima navă cu cereale aduse cu trenul din Ucraina în Portul Galaţi

Publicat în Comunitate

Astăzi a început descărcarea primului tren cu cereale din Ucraina, venit zilele trecute pe calea ferată reabilitată, cu ecartament larg sovietic, care ajunge direct la silozurile din Portul Galați. Trenul are 20 de vagoane. Îl descarcă în silozuri și apoi, săptămâna viitoare, vine o navă, îl duce la Constanța și de acolo în Turcia, destinația finală. Despre acest prim transport feroviar cu cereale din Ucraina ajuns în Portul Galaţi, Monitorul de Galați a relatat AICI!

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Primul tren cu cereale din Ucraina cu destinaţia Port Galaţi este aşteptat să sosească în această noapte în România. Operatorii din port şi cei de la căi ferate uzinale au făcut astăzi încă o verificare a capacităţilor. Garnitura cu 20 de vagoane este deja în Republica Moldova unde se fac operaţiunile de vamă.
Transportul de cereale din Ucraina este efectuat doar de operatori privaţi, care până acum au preferat ca celelalte garnituri de tren sosite în Galaţi să fie descărcate ori în alte vagoane sau în tiruri, în funcţie de destinaţia transportului.
Reabilitată în urmă cu aproximativ o luna în urmă, legătura dintre Ucraina şi portul Galaţi pe linia de ecartament larg permite ca marfa să ajungă mai rapid direct în port şi astfel se poate ca transportul de cereale să fie efectuat pe Dunăre, care de altfel este şi cel mai eficient.
„Sperăm că o dată cu deblocarea acestor trenuri, pe acest siloz, pe linia nouă, să avem o creştere a cantităţii de marfă ce poate fi operată, cu cereale şi nu numai, din Ucraina. Ne bucurăm că avem primul tren care soseşte în portul Galaţi, pe linie largă, cu mărfuri din Ucraina. În ceea ce priveşte fluxul către Constanţa, la ora actuală, având în vedere cotele Dunării, nu avem probleme, nu avem restricţii, e o restricţie de 1,80 m, ceea ce nu afectează transportul barjelor de 2.000 de tone de la Galaţi pe canalul Dunăre-Marea Neagră către Constanţa. O locomotivă de manevră, din port, va efectua manevra de introducere şi scoatere a vagoanelor de la frontul de operare, este anunţată şi prima navă în cursul săptămânii viitoare pentru preluarea mărfii, care va fi depozitată în silozul de lângă noi. În noaptea asta aşteptăm primele 20 de vagoane, nava care este anunţată ca sosire la portul Galaţi are undeva la 6.000 de tone capacitate, asta înseamnă că navele vor veni cu o cadenţă de una pe săptămână”, a declarat Dan Tivilichi, director adjunct APDM Galaţi.
O locomotivă a unui operator acreditat portuar va prelua doar câte 6 vagoane din garnitură şi le va transporta pe rând în zona silozurilor pentru descărcare.
„Trenul va veni remorcat din Republica Moldova de o locomotivă a căilor ferate din Republica Moldova, CFM, după care se vor efectua formalităţile vamale, de intrare în România de această dată. Frontul de descărcare ne asigură loc pentru 7 vagoane, pentru fiecare tranşă se va face împărţirea trenului în tranşe de 6-7 vagoane, care vor fi manevrate cu locotomotiva pusă la dispoziţie din port. Circa 40-45 de minute ar putea dura descărcarea unui vagon în siloz”, a explicat Mihai Oprişan, manager tehnic, Porturi fluviale Galaţi.
Cerealele vor avea destinaţia Port Constanţa, apoi Turcia. Celelalte variante de transport pe calea ferată cu transbordare sau rutier pe tiruri cu descărcare în triaj nu sunt automatizate, sunt mari consumatoare de timp şi neeficiente faţă de transportul fluvial.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Un incendiu izbucnit, joi dimineaţă, la locomotiva electrică a trenului Galaţi-Cluj Napoca, care staţiona în gara Vaslui, i-a pus în gardă pe pompierii vasluieni, notează vremeanoua.ro. La caz au fost alocate trei autospeciale şi echipaje specializate pentru stingerea incendiului. Pentru a nu pune călătorii în pericol, locomotiva a fost decuplată de la vagoane şi trasă la o distanţă de siguranţă de aproximativ 80 metri faţă de acestea. Din fericire nu au fost persoane rănite. Chinul călătorilor a început după ce pompierii au stins incendiul şi au plecat, aceştia fiind nevoiţi să aştepte peste 2 ore ca locomotiva să fie înlocuită.

Reprezentanţii ISU Vaslui au stabilit cauza probabilă a izbucnirii incendiului. „Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu trei autospeciale şi echipaje specializate pentru stingerea unui incendiu izbucnit în interiorul unei locomotive staţionate în gara CFR Vaslui (tren IR 1830). Degajarea de fum din interiorul locomotivei a fost sesizată de un subofiţer din cadrul ISU Vaslui, acesta însoţind un grup de refugiaţi ucraineni aflaţi în gara CFR Vaslui. Locomotiva a fost decuplată de la vagoane şi trasă la o distanţă de siguranţă de aproximativ 80 metri faţă de acestea. Pompierii militari au intervenit prompt, intervenţia fiind finalizată după aproximativ 15 minute. Nici unul dintre cei 70 călători aflaţi în tren nu a fost rănit, nu a fost intoxicat şi nici nu a suferit atac de panică. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un cablu electric deteriorat în urma exploatării”, a precizat Marius Stanciu, reprezentantul ISU Vaslui.

După ce incendiul a fost stins, călătorii au fost nevoiţi să aştepte mai bine de două ore ca locomotiva să fie înlocuită. Potrivit unui comunicat al companiei CFR Călători, trenul IR 1830 a plecat din staţia Vaslui cu o întârziere de 150 minute. „Astăzi (n.r. ieri), 14 iulie 2022, în jurul orei 9:50, în staţia Vaslui, s-a produs o degajare de fum la locomotiva trenului IR 1830 care circulă pe ruta Galaţi – Cluj Napoca. Conform procedurilor aferente unor asemenea situaţii, înainte de a interveni cu mijloacele din dotare, mecanicul trenului a avizat serviciul 112, o echipă de intervenţie deplasându-se la faţa locului pentru limitarea efectelor degajării de fum”, au susţinut reprezentanţii companiei. Conform sursei citate, siguranţa şi securitatea pasagerilor şi a personalului propriu nu au fost puse în pericol. „Trenul a plecat cu o întârziere de 150 de minute cu o locomotivă de ajutor. Cauzele care au generat degajarea de fum vor fi stabilite de o comisie de cercetare constituită în acest scop”, se mai precizează în comunicat.

Publicat în Regional

Trenurile IR 1570 şi IR 12571 Galaţi - Bucureşti Nord şi retur vor avea o durată de parcurs mai mare cu aproximativ 15 minute în zilele de joi şi vineri, dar şi în perioada 27 - 30 iunie 2022, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunţat miercuri CFR Călători.
Conform sursei citate, CFR SA face o serie de lucrări la infrastructura feroviară între staţiile Ulmeni - Buzău şi Buzău Sud - Cilibia în perioadele menţionate. (sursa Agerpres)

Publicat în Eveniment
Pagina 1 din 2