Încă şase autobuze hibrid noi şi moderne (vezi galeria de imagini ↓), din lotul de 20 achiziţionate, au ajuns în flota Transurb şi vor intra în circulaţie peste aproximativ două săptămâni, după procedurile de înmatriculare, informează Primăria municipiului Galaţi.

Aceste şase autobuze hibrid se adaugă astfel celor două care care au intrat deja în circulaţie (pe traseul 105) şi municipalitatea estimează că până la sfârşitul lunii aprilie a acestui an, furnizorul va livra întregul lot.

Noile autobuze model Urbino 12 Hibrid au 12 metri lungime, sunt prevăzute cu trei uşi, au o capacitate de transport de minim 90 călători, scaune confortabile, podeaua coborâtă, rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, spaţiu rezervat pentru aceste persoane, prevăzut cu centură de siguranţă, instalaţii de aer condiţionat şi încălzire, camere video, sistem GPS, echipamente audio-video pentru informarea călătorilor, instalaţii pentru echipamentele de e-ticketing.

Autobuzele sunt prevăzute cu motor diesel Euro VI cu un consum redus de combustibil, iar pentru alimentarea motorului electric se utilizează un sistem de stocare a energiei electrice, tehnologie ce va permite încărcarea acumulatorilor în timpul mersului.

Autobuzele vor avea o garanţie de trei ani, valoarea contractului fiind de 33.600.000 lei fără TVA, furnizor fiind Solaris Bus&Coach SRL.

Până acum, în actuala administraţie locală, au ajuns la Galaţi 85 de mijloace de transport, toate noi şi moderne. Câteva exemple în articolele următoare:

- LOT COMPLET: Toate cele 20 de minibuze noi sunt la Galaţi (FOTO)

- Toate cele 40 de autobuze noi şi moderne sunt la Galaţi. Când intră pe traseu (FOTO)

Publicat în Știrea zilei

Începând cu data de 01 aprilie 2021, vor fi unele modificări în circulaţia mijloacelor de transport în comun, informează Primăria municipiului Galaţi, care menţionează că propunerile vor fi supuse votului consilierilor locali, ce se vor reuni în şedinţă miercuri, 31 martie 2021, dar şi faptul că nu se doreşte desfiinţarea niciunui traseu.

Astfel, este vorba despre următoarele modificări:

Noi trasee:
Traseul 40
După 01 aprilie 2021: Bariera Traian - Limita municpiul Galaţi (Metro).

Traseul 41
După 01 aprilie 2021: Dimitrie Cantemir - M19.

Cele două trasee vor avea o frecvenţă cuprinsă între 6 şi 10 minute.

Modificări de trasee:
Traseul 10
Traseu actual: Dimitrie Cantemir - Damen;
După 01 aprilie 2021: Micro 19 - Damen.

Traseul 12
Traseu actual : Piaţa Centrală - Limita municpiul Galaţi (Metro);
După 01 aprilie 2021: Piaţa Centrală - Bariera Traian.

Traseul 17
Traseu actual: Dimitrie Cantemir - Limita municpiul Galaţi (Metro);
După 01 aprilie 2021: Micro 19 - Bariera Traian.

Traseul 27
Traseu actual: Dimitrie Cantemir - Bariera Traian;
După 01 aprilie 2021: Micro 19 - Centru, cu intrare din strada Domnească pe Gării-Bălcescu.

Traseele 30 şi 31
După 01 aprilie 2021: unificate alternativ.

Traseul 35
Traseu actual: Piaţa Centrală - Limita municpiul Galaţi (Metro);
După 01 aprilie 2021: Piaţa Centrală - Bariera Traian.

Traseul 38
Traseu actual: Cartier Locuinţe Social M17-M19;
După 01 aprilie 2021: returul va fi pe acelaşi traseu ca turul.

Traseul 102
Traseu actual: Micro 19 - Parc CFR;
După 01 aprilie 2021: Micro 19 - Bariera Traian.

Traseu 104
Traseu actual: Ţiglina III - Parc CFR;
După 01 aprilie 2021: Ţiglina III - Bariera Traian.

Publicat în Știrea zilei

Gălăţenii care călătoresc cu mijloacele de transport în comun şi au abonamente ce expiră în perioada imediat următoare îşi pot reîncărca, anticipat, noile tipuri de abonamente la cabinele Transurb începând cu data de 29 martie 2021, informează Primăria municipiului Galaţi.

„Recomandăm pe această cale, pentru evitarea aglomeraţiei, ca persoanele interesate să se prezinte în apropierea termenului de expirare a actualelor abonamente. Cele emise anterior cu termen de valabilitate ce trece de data de 1 aprilie vor fi în mod automat transformate în abonament «PLUS NOMINAL 1» (călătorii cu durata de 60 de minute, nelimitate, timp de o lună). Abonamentele îşi păstrează termenul de valabilitate iniţial (respectiv, până la data de expirare). Reamintim că începând cu data de 1 aprilile, abonamentul pe toate liniile va fi similar celui cu călătoriile nelimitate din prezent şi va costa tot 90 de lei. Abonamentul pe o linie care costă 50 de lei va fi înlocuit de cel de 45 de lei sau de 55 de lei“, precizează municipalitatea.

Tipurile de abonamente pot fi consultate în Galeria de imagini de mai jos! ↓, cu precizarea că: „PLUS NOMINAL este abonamentul cu număr nelimitat de călătorii în intervalul de valabilitate al abonamentului (netransmisibil) ce poate fi încărcat doar pe card nominal; BASIC este abonamentul cu număr limitat de călătorii în intervalul de valabilitate al abonamentului (transmisibil, dar în condiţiile încărcării pe un card nenominal) - un abonament BASIC încărcat pe un card nominal este permis, dar îşi pierde caracterul de transmisibilitate, putând fi utilizat doar de titularul cardului; toate abonamentele includ card ce are şi facilitate de portofel electronic reîncărcabil“, menţionează Primăria Galaţi.

Citește și Transurb introduce biletul de 60 de minute

Publicat în Eveniment

Începând cu 01 aprilie 2021, în transportul public în comun din Galaţi se schimbă principiul de tarifare de la taxarea pe călătorie la taxarea orară în privinţa legitimaţiilor de călătorie (bilete/abonamente). Fiecare călător va avea obligaţia de a-şi valida biletul sau cardul de abonament ori de câte urcă într-un mijloc de transport, informează Primăria municipiului Galaţi.

„O noutate este introducerea biletului temporar de călătorie valabil timp de 60 de minute, care va trebui de asemenea validat la urcarea în fiecare mijloc de transport folosit. Avantajul acestui sistem constă în faptul că gălăţenii pot circula timp de o oră cu acelaşi bilet, folosind oricâte mijloace de transport le sunt necesare pentru a ajunge la destinaţia dorită.  Mai mult, dacă se întâmplă ca o persoană să urce într-un mijloc de transport la minutul 59 de valabilitate a biletului, aceasta îşi putea încheia călătoria cu acel mijloc de transport“, precizează municipalitatea.

Biletul va putea fi procurat şi de la automate (TVM) sau prin intermediul aplicaţiei Transport Galaţi, generând un QR Code, ce va fi validat la urcarea în mijlocul de transport. Costul unui bilet valabil 60 de minute este de 2 lei, menţionează sursa citată.

Publicat în Știrea zilei

Începând cu data de 22 martie 2021, se va relua circulaţia autobuzelor pe str. Siderurgiştilor, pe tronsonul cuprins între str. Ghe. Doja şi str. A. Saligny, dat fiind faptul că lucrările de modernizare au avansat, informează Primăria municipiului Galaţi.
Astfel, pe sensul de mers de la Inelul de Rocadă spre Piaţa Energiei, autobuzele care asigură traseele 11, 17 şi 18 nu vor mai vira la stânga pe str. Ghe Doja, ci vor circula înainte până la intersecţia cu str. A. Saligny unde vor vira la dreapta. Returul se va desfăşura pe itinerariul prezent.
Totodată, traseul 28 de pe str. A. Saligny va vira la dreapta pe str. Ghe. Doja, apoi la stânga pe str. Siderurgiştilor. Returul se va desfăşura pe itinerariul prezent.
Traseele 7, 22 şi 39  nu vor mai vira la dreapta pe str. Ghe Doja, ci vor circula înainte până la intersecţia cu str. A. Saligny unde vor vira la dreapta. Returul se va desfăşura pe aceeaşi rută.
În aceste condiţii se va reactiva staţia de pe str. Siderurgiştilor situată vizavi de IREG (Zona BRD) şi se va dezactiva staţia amplasată temporar pe str. A. Saligny - IREG, precizează municipalitatea.

Publicat în Eveniment

Primăria municipiului Galaţi anunţă că, pentru a veni în sprijinul călătorilor şi dată fiind avansarea lucrărilor din cadrul obiectivului de modernizare a străzilor Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918, respectiv deschiderea circulaţiei pe strada Siderurgiştilor, pe tronsonul cuprins între Piaţa Energiei şi str. A. Saligny, mijloacele de transport care asigură traseele 11,18, 22,17, 28 şi 39, pe retur, vor circula, începând de mâine, pe itinerariul str. 1 Decembrie 1918 – Piaţa Energiei – Siderurgiştilor – până la intersecţia cu str. Ghe. Doja, după care vor vira la dreapta pe str. Ghe. Doja, urmând itinerariul str. A. Saligny – Ghe. Asachi – Prelungirea Brăilei.
Totodată, municipalitatea anunţă reactivarea staţiilor „Piaţa Energiei” şi „IREG” pe sensul de retur şi oprirea funcţionării staţiilor temporare de pe str. A. Saligny. Returul acestor trasee va rămâne deviat ca şi în prezent.
Mijloacele de transport care asigură traseele 36 şi 24 pe retur vor urma itinerariul str. 1 Decembrie 1918 – Piaţa Energiei – Siderurgiştilor, după care vor vira la stânga pe str. A. Saligny. Astfel, traseul 36 va continua pe str. Basarabiei, iar traseul 24 pe str. Nae Leonard.

Publicat în Eveniment

Primăria municipiului Galaţi informează că pentru buna derulare a lucrărilor din cadrul obiectivului "Modernizare linii tramvai şi carosabil străzile Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918", începând din data de 08.03.2021, în circulaţia mijloacelor de transport vor surveni următoarele modificări:

1.  Traseul 7 nu va mai deservi Magistrala Sidex nici pe tur, nici pe retur, de la intersecţia str. Anghel Saligny cu str. Basarabiei virând la dreapta spre Piaţă pe str. Basarabiei.

2. Traseele 11, 18 si 22 pe tur la intersecţia cu str. Grigore Ventura nu vor mai continua înainte pe str. Henri Coandă, ci vor vira stânga pe str. Grigore Ventura - Centura –Bdul. Milcov cu încadrare în trasee în str. 1 Decembrie 1918. Returul rămâne neschimbat.

3. Traseul 24 pe tur la intersecţia str. 1 Decembrie 1918 cu str. Aurel Vlaicu nu va mai vira stânga pe str. Aurel Vlaicu, ci va continua pe str. 1 Decembrie 1918 cu încadrare în traseu în str. Nae Leonard. Returul va avea aceleaşi modificări.

4. Traseul 36 pe tur la intersecţia str. Henri Coandă cu str. Traian Vuia nu va mai întoarce pe str. Henri Coandă, ci va vira la dreapta pe str. Traian Vuia – Centura – str. Ionel Fernic – bdul. Milcov – cu încadrare în traseu în str. 1 Decembrie 1918. Returul va avea aceleaşi modificări.
Vom reveni pe măsură ce apar noi reglementări de circulaţie.

Publicat în Eveniment

Traseele de troleibuze 102 şi 104 vor fi prelungite începând de luna viitoare, potrivit unei postări online a primarului Ionuţ Pucheanu. „Continuăm acţiunile pentru un transport public prietenos cu mediul şi extindem reţeaua de contact pentru troleibuze.  Astfel, troleibuzele 102 şi 104 vor putea să-şi continue traseele de la Parcul Carol (CFR) până la staţia de capăt din Bariera Traian. Ne dorim ca din luna aprilie să devină funcţionale noile prelungiri de trasee“ se arată în postarea citată.

Publicat în Eveniment

În loc să se aşeze la masa tratativelor pentru a găsi soluţii pentru salvarea societăţii de transport public local, Primăria şi Transurb se duelează din nou prin intermediul comunicatelor de presă.
"Ca urmare a informaţiilor apărute în presă, referitoare la calitatea serviciilor de transport public local oferite de Transurb S.A. şi presupusele datorii ale municipalităţii către societate, Primăria municipiului Galaţi comunică următoarele aspecte: Societatea Transurb S.A. iese pentru a doua oară în spaţiul public vehiculând informaţii eronate cu privire la eventuale datorii pe care ordonatorul principal de credite, Primăria municipiului Galaţi, le-ar avea. Această atitudine considerăm că este una abuzivă şi este menită să aducă pe de o parte panică în rândul cetăţenilor, iar pe de altă parte să denigreze imaginea administraţiei publice locale. Unul dintre aspectele vehiculate este legat de regularizarea preţului pe kilometru pentru perioada mai 2016 – decembrie 2017 şi acoperirea acestor cheltuieli. Conform HCL nr. 730 din 19.12.2017, ”suma rezultată din regularizare se va achita în tranşe până la data de 31 decembrie 2018”. Până la acest moment s-au făcut plăţi în valoare de 11.054.815 lei. De aici rezultă că mai sunt de plătit până în luna decembrie a acestui an 6.699.117, 11 lei. După cum se poate observa, a mai rămas de plătit către societatea de transport public local o treime din suma reprezentând regularizarea preţului pe kilometru.
Compensaţia pe tarif pe luna martie 2018 este în valoare de 643.954 lei. Factura a fost înaintată către Primăria Galaţi la data de 3.05.2018 cu scadenţă de plată în 30 de zile de la data facturării. Asta înseamnă că vorbim despre o factură curentă, nicidecum de o datorie", aşa începe comunicatul Primăriei Galaţi, răspuns la comunicatul Transurb S.A. din data de 15 mai 2018, despre care Monitorul de Galaţi a relatat aici - Transurb Galaţi îşi cere drepturile de la Primărie

Primăria spune că îşi achită la timp obligaţiile financiare către Transurb

"De asemenea, Primăria municipiului Galaţi aduce la cunoştinţa cetăţenilor faptul că achită regulat sumele asumate prin Hotărâre de Consiliu Local drept subvenţii pentru anumite categorii de călători, respectiv pentru 46.000 de persoane de la nivelul oraşului Galaţi. Doar pentru luna martie factura ce conţine decontul acestor facilităţi pe care Primăria le acordă călătorilor a fost înaintată către municipalitate la data de 26.04.2018 cu scadenţă de plată în termen de 30 de zile de la data facturării. Valoarea acestei facturi este de 2.621.640 de lei. Din nou este vorba despre o factură curentă şi nu de o datorie sau de o sumă restantă. Primăria Galaţi a achitat deja 1.103.567 lei din această sumă. Societatea Transurb S.A. înregistrează datorii către ANAF. Din sumele achitate lunar de Primăria Galaţi către Transurb S.A., peste 500.000 de lei sunt viraţi către ANAF, aceasta fiind suma eşalonată pe care municipalitatea o plăteşte în contul datoriilor pe care societatea le are către această instituţie. Vârful de plăţi, înainte ca societatea să obţină această reeşalonare, a fost înregistrat în luna februarie când Primăria Galaţi a plătit 3.896.086 lei pentru a acoperi aceste datorii ale societăţii de transport public. Toate datele financiare prezentate mai sus indică faptul că Primăria municipiului Galaţi îşi achită, conform înţelegerilor contractuale, toate obligaţiile financiare către societatea de transport public local. Mai mult decât atât, principala preocupare a actualei conduceri a administraţiei publice locale este ridicarea standardului privind calitatea serviciilor şi se implică direct în acest demers. Înnoirea parcului auto cu cele 14 troleibuze noi este primul pas în acest sens, urmând în viitorul apropiat achiziţionarea a 50 de autobuze hibrid şi 20 de autobuze mici. Achiziţia pentru aceste mijloace de transport a fost deja demarată. Un al doilea pas va fi implementarea sistemului de E-ticketing menit să eficientizeze toate aspectele ce ţin de transportul de călători din oraşul Galaţi", menţionează municipalitatea în comunicatul de presă.

Datele pe care Primăria susţine că le are din raportul de audit

"Aspecte descoperite în cadrul controlului de audit la Transurb S.A. În cadrul etapei de analiză a auditului tehnico-economic de la societatea Transurb S.A. s-au descoperit numeroase erori care duc exact către o funcţionare deficitară din punct de vedere economic.
- Nu există o evidenţă electronică a lucrărilor realizate în autobază privind evidenţa activităţilor de întreţinere şi reparaţii a mijloacelor de transport. Nu pot fi urmărite cu exactitate numărul de ore prestate de personalul care efectuat lucrările, nu se ştie ce tip de lucrări au fost efectuate şi în ce interval de timp au fost făcute şi nici de ce o parte dintre autovehicule au necesitat intervenţii pentru reparaţii mai dese.
- Nu există informaţii de la producătorii de mijloace de transport privind parametrii tehnici ai acestora (cărţi tehnice, date relevante despre starea tehnică a maşinilor etc.).
- Transurb S.A. nu are normative adaptate la parcul auto şi activitatea curentă astfel nu pot fi analizate consumurile şi nici nu poate fi urmărită utilizarea resurselor.
- S-a constatat de asemenea că Transurb S.A., în perioada analizată, a efectuat două tipuri de transport, respectiv pentru călători şi convenţie, cu aceleaşi mijloace de transport în condiţiile în care contractul de delegarea gestiunii prevede mijloace de transport separate pentru cele două activităţi. De aici rezultă uzarea excesivă a unor autovehicule nejustificat.
Vă aducem la cunoştinţă că până la această oră nici una dintre măsurile pe care echipa de control le-a recomandat nu a fost luată în calcul şi pusă în practică. Aceste măsuri constituie obligaţii pentru operatorul de transport în comun încă din luna decembrie a anului 2017", se mai arată în comunicatul Primăriei.

Concluzia Primăriei

"Primăria municipiului Galaţi nu doreşte să aducă acuzaţii către Transurb S.A. Cu toate acestea, acoperirea unui management defectuos al resurselor cu acuzaţii false aduse către municipalitate privind achitarea datoriilor financiare nu poate fi susţinută de apariţia plătită în presă a unor comunicate denigratoare. Banii respectivi ar fi putut fi folosiţi pentru bunul mers economic al societăţii şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru salariaţi", concluzionează municipalitatea în comunicatul transmis presei.

Publicat în Știrea zilei

Cu mai puţin de două luni înainte ca Transurb să preia responsabilitatea întregului transport local din Galaţi, autorităţile locale nu au nici măcar schiţa unui plan, care să permită un transport civilizat pentru gălăţeni. Transportatorii privaţi şi societatea publică de transport local se contrează în prezent în ceea ce priveşte capacitatea de a asigura transportul gălăţenilor în condiţii de siguranţă, că de confort nici nu poate fi vorba. Din data de 9 mai, Transurb ar urma să rămână singurul operator pe traseele principale din Galaţi, ceea ce i-ar trage definitiv pe dreapta pe proprietarii de microbuze. Transportatorii privaţi au încercat să discute cu reprezentanţii Primăriei, dar nu au primit niciun răspuns concret vizavi de rolul lor în noul plan de transport urban din municipiul Galaţi.
”Cei de la Primărie ne-au spus că dacă gălăţenii merg două luni pe scara autobuzului, nu mor, dacă ieşim noi, privaţii, de pe trasee. O asemenea lipsă de interes nu am mai văzut. Păi noi ne vindem maşinile şi gata. Să facă ei ce vor. Se spune că vor să ne bage pe traseele secundare, dar cunoaştem deja experienţa transportatorilor privaţi de la Brăila, unde nu li s-au dat banii decât după patru-cinci luni. Noi nu vrem să păţim acelaşi lucru”, ne-a declarat Iulian Avram, proprietarul mai multor microbuze de transport.
Chiar dacă aparent Transurb pare să fi ieşit câştigător din disputa cu operatorii privaţi, în realitate societatea de transport public local nu se simte deloc bine.
”Aveam de primit 30 de milioane de lei de la bugetul local în contul abonamentelor pentru elevi, studenţi şi pensionari, dar am primit doar 23 de milioane de lei. În consecinţă, am acumulat datorii la furnizorii de utilităţi, dar şi la asigurările sociale. Primăria nu ne-a comunicat încă nimic în legătură cu ceea ce se întâmplă după data de 9 mai. Un an de zile mai rezistăm, dar apoi trebuie să reînnoim parcul auto”, ne-a precizat Genica Totolici, directorul general al Transurb.
De cealaltă parte, transportatorii privaţi consideră că cea mai bună soluţie pentru Galaţi ar fi un transport public privat.
”Sunt şanse de 50% să ne vindem maşinile după data de 9 mai. Nu ştim ce va fi. Noi considerăm că Galaţiul ar trebui să aibă doar transport privat de persoane, pentru că, în momentul de faţă, asigurăm cu microbuze transportul public în proporţie de 60-70%. Transurb costă bugetul local câte un milion de euro pe lună. Dacă vor rămâne doar ei pe trasee, va costa bugetul local două milioane de euro pe lună. Dincolo de aspectul ăsta, ei nu au nici parcul auto care să preia tot trasportul local în Galaţi”, ne-a declarat Silviu Cârlan, administratorul ACJ Globe Tour, unul dintre principalii operatori privaţi din Galaţi.

Varianta de lucru a Primăriei: subcontractarea traseelor

Municipalitatea nu ştie deocamdată să spună dacă Transurb poate asigura transportul gălăţenilor pe toate traseele principale din oraş sau va recurge la varianta subcontractării, deşi este destul de evident că parcul auto nu îi permite societăţii publice de transport local să facă acest lucru.
”După data de 9 mai 2016, când Transurb va deveni unic operator în transportul public din Galaţi, se va şti dacă societatea poate asigura întreaga capacitate de transport, aşa cum s-a angajat, sau va fi nevoită să subcontracteze anumite trasee, pe care nu le poate acoperi. La momentul oportun, posibilitatea subcontractării unor trasee va fi analizată în Consiliul Local. Precizăm că prin contractul de delegare a gestiunii pentru serviciile de transport public nu este exclusă posibilitatea ca operatorul unic, în cazul de faţă SC Transurb SA, să apeleze la subcontractarea unor trasee, cu respectarea procedurilor legale şi aprobarea Consiliului Local”, ne-au precizat reprezentanţii Primăriei Galaţi.
Din păcate, se pare că ne îndreptăm încet, dar sigur, spre situaţia de anul trecut, când exact în ziua când expira contractul de concesiune al transportatorilor privaţi, aceştia au organizat un protest spontan, punându-I pe gălăţeni în situaţia de a aştepta cu orele în staţii un mijloc de transport. Subiectul a căpătat şi conotaţii electorale, unii politicienii întrecându-se de pe acum în promisiuni fanteziste, de genul ”vom oferi transport gratuit pentru toată lumea”, fără să spună şi de unde vor veni banii pentru a compensa veniturile pierdute de Transurb.

Publicat în Comunitate
Pagina 2 din 3