Societatea de transport public local Transurb SA îşi va completa obiectul de activitate secundar cu două Coduri CAEN. Este vorba despre CAEN 5030 - Transporturi de pasageri pe căi navigabile interioare şi CAEN 5040 - Transportul de marfă pe căi navigabile interioare.

Proiectul de hotărâre de Consiliu Local a fost înaintat spre consultare consilierilor locali, urmând a fi dezbătut în comisiile de specialitate şi apoi va fi supus la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Local Galaţi (vezi galeria de imagini ↓).

În nota de fundamentare a proiectului se menţionează că „Municipiul Galaţi prezintă necesitatea diversificării mijloacelor de transport public, atât de călători, cât şi de marfă, pe trei direcţii: auto, feroviar şi naval”.

Plecând de la aceste premise, motivat de necesitatea creşterii veniturilor societăţii şi totodată extinderea serviciilor de transport oferite cetăţenilor municipiului Galaţi, Transurb SA solicită consilierilor locali să aprobe includerea în obiectul de activitate a activităţilor de transport pasageri şi marfă pe căi navigabile.

După adoptarea hotărârii de către Consiliul Local Galaţi, urmează obţinerea avizului de la Autoritatea Navală Română pentru prestarea acestor activităţi, se arată tot în nota de fundamentare semnată de noul director al Transburb SA, Dorian Dumitru, fost director al AFDJ Galaţi.

Deşi nu se menționează în documentele care însoţesc acest proiect, este logic că următorul pas va fi achiziţia de vapoare.

Foto ↑: În mai multe ţări din lume, printre care şi Olanda, sunt folosite autobuze-amfibie pentru transportul pasagerilor peste cursuri de apă. Pentru Galaţi, această ilustraţie este doar un pamflet.

Publicat în Știrea zilei
Joi, 01 Aprilie 2021 12:10

Uber este disponibil şi în Galaţi

Începând din această după-amiază (n.r. - joi, 01 aprilie 2021), Uber va fi disponibil în Galaţi, al doilea oraş din regiunea Moldovei în care serviciul se extinde (după lansarea la Iaşi în 2019). Galaţi devine astfel al optulea oraş Uber din România.

Între 1 şi 11 aprilie, utilizatorii noi din Galaţi pot folosi codul HELLOGALAŢI pentru o reducere de 50% din costul primelor două curse UberX, pentru până la 7 lei reducere/ călătorie.

Artista Giulia Anghelescu, cunoscută pentru cariera sa muzicală atât în trupe, cât şi ca artistă solo şi pentru parcursul său în televiziune, este primul utilizator care s-a bucurat de o cursă Uber în Galaţi (vezi foto în galeria de imagini ↓).

„De fiecare dată când îmi vizitez oraşul natal, îmi place să ştiu că pot să ajung dintr-un loc în altul în siguranţă. Câteodată, se întâmplă să am de făcut mai multe călătorii scurte, iar Uber mă ajută să ajung oriunde în timp util. Mă bucur că Uber este acum disponibil în Galaţi, cu modalităţi sigure de transport la un click distanţă, iar oraşul se simte mult mai conectat”, a spus Giulia Anghelescu

Uber s-a lansat în România în 2015, în Bucureşti, şi s-a extins rapid în Cluj, Timişoara, Braşov şi Iaşi. În 2020 a ajuns în Constanţa iar în luna martie serviciul a fost lansat în Craiova. La fel ca în celelalte oraşe din România, şoferii parteneri din Galaţi sunt licenţiaţi pentru a transporta pasagerii în siguranţă către destinaţiile lor. În Galaţi, Uber se lansează cu UberX, cel mai utilizat serviciu al companiei, care oferă acces la curse convenabile şi sigure, cu un timp de aşteptare de doar câteva minute.

„Ne bucurăm să anunţăm că Uber este acum disponibil în Galaţi, al doilea oraş din regiunea Moldovei în care suntem prezenţi. Suntem convinşi că oamenii sunt deschişi la noi modalităţi de transport în toată ţara, iar gălăţenii nu fac excepţie. Tocmai de aceea, vrem să devenim un partener de încredere al autorităţilor locale pentru a oferi locuitorilor din Galaţi o alternativă de transport convenabilă şi sigură”, a declarat Ana Maria Borlovan, Country Operations Manager Uber România.

Cum funcţionează

- Descarcă aplicaţia Uber pe telefonul tău şi creează un cont
- Aplicaţia se va deschide cu o întrebare simplă: „Încotro?”
- După ce ai setat destinaţia, aplicaţia îţi va arăta preţul călătoriei
- Poţi urmări statusul cursei şi trimite localizarea pe hartă şi timpul estimat de sosire prietenilor sau familiei
- Plăteşte numerar sau prin intermediul plăţii electronice
- Oferă rating şi feedback şoferului
- După finalizarea cursei, vei primi un e-mail cu o chitanţă electronică, iar din contul tău Uber vei putea descărca factura fiscală

Cum se utilizează codurile promoţionale

- Deschide meniul din stânga sus al aplicaţiei
- Mergi la “Wallet” -> “Adaugă cod promoţional”, scrie codul promoţional HELLOCGALAŢI pentru o reducere de 50% aplicată cursei Uber
- Codul promoţional este acum activ în contul tău şi se va aplica automat la următoarea cursă Uber
- Codul promoţional este valid pentru cursele efectuate în Galaţi în perioada 1-11 aprilie 2021

Siguranţa ca prioritate

La fel ca în celelalte oraşe din România, pasagerii gălăţeni beneficiază de o serie de opţiuni disponibile în aplicaţia Uber, printre care şi accesul la informaţii despre şofer, afişând fotografia acestuia alături de rating, modelul şi numărul maşinii. Mai mult decât atât, pasagerii pot urmări cursele în aplicaţie, atât înainte de sosirea maşinii la locul de preluare, cât şi în timpul călătoriei, şi pot trimite statusul acesteia unui contact de încredere.

Anul trecut, Uber a lansat o serie de măsuri şi proceduri pentru siguranţă şi igienă, pentru a ajuta comunităţile locale să se deplaseze cu uşurinţă în perioada pandemiei. Atât şoferii, cât şi pasagerii trebuie să poarte mască în timpul curselor şi sunt rugaţi să confirme că au înţeles şi că respectă regulile de sănătate şi siguranţă recomandate de organizaţiile mondiale de sănătate.

În România, la fel ca în restul ţărilor în care este prezent, Uber utilizează o tehnologie care verifică dacă şoferii poartă mască de protecţie. Aceştia trebuie să-şi facă un selfie înainte de a se conecta în aplicaţie. De asemenea, Uber a oferit şoferilor produse dezinfectante şi a instalat în mod gratuit panouri separatoare în majoritatea vehiculelor. Aplicaţia le reaminteşte şoferilor să se spele pe mâini, să-şi dezinfecteze maşinile şi să ţină geamurile deschise pentru a facilita ventilaţia în timpul curselor, se arată într-un comunicat al Uber România.

Publicat în Știrea zilei

Primăria municipiului Galaţi a decis să prelungească orarul mijloacelor de transport în comun, care fac legătura între Shopping City şi principalele cartiere ale oraşului, pe durata manifestărilor prilejuite de Serbările Galaţiului şi Ziua Naţională a României Totodată va fi suplimentat şi numărul de mijloace de transport public de pe aceste rute. Măsura a fost luată pentru a veni în sprijinul celor care se vor participa la târgurile şi concertele de la Galaţi Shopping City.

Astfel, traseul cu indicativul 17 (2 autobuze), care face legătura între Metro şi Cartierul ”Dimitrie Cantemir”, va circula în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie 2015, până la ora 24.00 (ultima cursă de la capăt de linie).

Acelaşi orar îl vor avea, în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie 2015, şi traseul cu indicativul 26 (2 autobuze), care face legătura între Micro 39 şi Gara CFR, traseul 34 (4 autobuze), care face legătura între Micro 39 şi Intfor (Port), prin Centru, traseul 12 (2 autobuze), care face legătura între Piaţa Centrală şi Metro, pe Bulevardul George Coşbuc, şi traseul 39 (8 tramvaie), care face legătura între Micro 19 şi Cimitirul Evreiesc.  Toate traseele vor respecta itinerariile şi staţiile obişnuite. 

Publicat în De interes public
Miercuri, 12 August 2015 00:00

Grădina Zoologică, redeschisă după 4 ani

Grădina Zoologică din Pădurea Gârboavele se redeschide pentru public, după 4 ani de la începerea lucrărilor de modernizare.

Evenimentul oficial va avea loc în ziua de joi, 13 august 2015, ora 11:00, unde sunt invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, dar şi vizitatori de toate vârstele, care au aşteptat cu nerăbdare acest moment.

Modernizarea parcului zoo a pus accentul pe mărirea suprafeţelor de habitaţie, dar şi pe îmbunătăţirea condiţiilor de captivitate a speciilor de animale adăpostite, astfel încât acestea să fie cât mai apropiate de cele din mediul natural şi, nu în ultimul rând, să corespundă legislaţiei europene în vigoare.

Astăzi, grădina zoologică are suprafaţa de 14,69 ha, dublă faţă de cea dinaintea modernizării, iar animalele, deja cunoscute publicului, au ocazia de a se manifesta firesc în noile amplasamente. Numărul speciilor de animalelor nu a crescut semnificativ, fiind o condiţie impusă de legislaţia de mediu din România, dar vizitatorii vor putea revedea cu plăcere tigrii siberieni, leii africani, urşii bruni, cerbii carpatini şi lopătari, mistreţii, lupii, câteva rase de cai şi ponei deosebit de frumoase, alături de rase de păsări domestice, porumbei, lebede, păuni şi multe altele.

Programul de vizitare va fi, pe timpul verii, după cum urmează: miercuri-vineri, intervalul orar 10-18; sâmbătă-duminică, intervalul orar 10-20. Preţul unui bilet de intrare va fi de 6 lei pentru adulţi şi de 1,5 lei pentru copii.

Fiind secţie a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, Grădina Zoologică din Pădurea Gârboavele va avea programul de vizitare şi tarifele biletelor de intrar, identice cu cele ale instituţiei muzeale. 

 

Transurb nu poate face curse în zonă

 

Deoarece mai mulţi gălăţeni au fost interesaţi de existenţa unui mijloc de transport cu care să poată ajunge în Pădurea Gârboavele, am solicitat un răspuns de la Transurb, operatorul de transport din municipiul Galaţi. „Ni s-a solicitat iniţial de către Consiliul Judeţului să preluăm acest traseu. Asta ar fi însemnat să participăm la licitaţia pentru desemnarea operatorului care să efectueze curse pe traseul până la Grădina Zoologică. Ulterior, Consiliul Judeţului a aflat că există o firmă care şi-a adjudecat acest traseu, dar care nu opera pe el. În aceste condiţii, odată cu deschiderea Grădinii Zoologice, va fi obligată să o facă”, ne-a declarat Genica Totolici, directorul Transurb.

 

O maşină va pleca din 2 în 2 ore din Galaţi

 

De la Consiliul Judeţului am aflat că deja s-a luat legătura cu operatorul care are adjudecat traseul în zona Pădurii Gârboavele şi care a anunţat că deocamdată are pregătită o maşină (cu numărul GL-06-SHC) care să facă traseul cu următoarele staţii: I.C.Frimu - Piaţa Energiei - Micro 39 (la căsuţă) - Patinoar - Bariera Traian - Metro - Intersecţie Sat Costi - Intersecţie Vânători - Restaurant NEF - Grădina Zolologică - Restaurant 

Pibunni. Mijlocul de transport va pleca din Galaţi (din IC.Frimu) la ora 8.00 şi apoi din două în două ore (orele cu soţ), ultima cursă fiind programată să plece la ora 18.00. Pentru întoarcere, se va pleca de la Restaurantul Pibunni din două în două ore (orele fără soţ), de la ora 9.00, ultima cursă fiind programată pentru ora 19.00. Din câte am aflat, costul unui bilet va fi 5 lei. Cam mult, am zice noi, dar deocamdată acestea sunt posibilităţile.

Publicat în Știrea zilei

După cum am anunţat deja, astăzi, în intervalul orar 10.00-16.00, nu se va putea circula pe digul dintre Galaţi şi Brăila, aşa încât autobuzele Transurb care circulă până în cartierul Dimitrie Cantermir (traseele 10 şi 17) vor face staţia finală în apropierea Romportmet, urmând ca de acolo pasagerii să meargă, pe jos până acasă. Anunţul a fost făcut de Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi şi confirmat de directorul de exploatare al SC Transurb SA, Constantin Graur. Decizia vine ca urmare a faptului că joi, 23 iulie, în intervalul orar 10.00-16.00, circulaţia rutieră va fi închisă pe DN 22 B (digul ce face legătura între Galaţi şi Brăila), din cauza unor lucrări de reparaţie a terasamentului de la trecerea la nivel cu calea ferată situată pe DN 22 B 11+645, la intersecţia cu linia CF 708 H Barboşi Port – Ramificaţie Siret. Cum singura cale de acces a autobuzelor Transurb către cartierul ANL Dimitrie Cantemir era traversarea liniei CFR, circulaţia acestor mijloace de transport în comun va fi suspendată în perioada cu restricţia de trafic.  

"Am luat în discuţie această problemă, în cadrul comisiei Transporturi din cadrul Primăriei, am analizat şi la faţa locului şi am ajuns la concluzia că autobuzele nu vor putea traversa, joi, linia de cale ferată. De aceea nu avem altă soluţie decât aceea ca autobuzele să oprească cel mai aproape de linia CFR, la Romportmet, urmând ca de acolo pasagerii să meargă pe jos până în cartier. Este doar o măsură temporară, până la finalizarea lucrărilor", a spus Constantin Graur, director de exploatare al Transurb SA. Acesta a adăugat că Primăria nu a luat nicio decizie în privinţa unei eventuale suplimentări a numărului de autobuze pentru a creşte frecvenţa curselor efectuate în cartierul Dimitrie Cantemir până la ora 10.00 sau după ora 16.00 (pentru a duce, respectiv a aduce acasă mai mulţi locuitori care ar fi circulat în mod normal în intervalul 10.00-16.00). Situaţia neplăcută în care sunt puşi locuitorii din cartierul ANL ar fi putut fi evitată dacă accesul în acest cartier nu ar fi fost unul singur, de pe DN 22 B. Din păcate, din 2004, de când au fost inaugurate primele blocuri ANL acolo, şi până în prezent, nimeni nu s-a gândit că ar putea apărea astfel de situaţii, în care o a doua cale de acces ar fi fost extrem de utilă.

O altă soluţie posibilă pentru a nu pune locuitorii din cartierul ANL în situaţia de a rămâne captivi în propriul cartier, ar fi fost ca lucrările de reparaţie a terasamentului să se fi desfăşurat noaptea.

Publicat în Eveniment
Pagina 2 din 2