O femeie a devenit cea de-a treia persoană din lume care s-a vindecat de HIV după ce a fost tratată cu o metodă medicală nouă, ce a constat în transplantul unor celule stem prelevate din cordonul ombilical al unui donator, informează miercuri site-ul revistei americane People.
Pacienta, o femeie de rasă mixtă, se află în prezent în remisiune după ce a fost diagnosticată cu HIV în 2013, potrivit cotidianului The New York Times. Ceilalţi doi pacienţi - doi bărbaţi, Timothy Ray Brown şi Adam Castillejo - s-au vindecat de HIV cu ajutorul unui transplant de măduvă osoasă şi al unui transplant de celule stem adulte.
Femeia a fost diagnosticată cu leucemie şi cu HIV şi a primit sânge prelevat din cordon ombilical pentru a o ajuta să lupte împotriva cancerului, precizează The New York Times. Sângele a provenit de la un donator parţial compatibil, iar pacienta a primit sânge şi de la o rudă a sa, pentru ca organismul ei să aibă "o apărare imunitară temporară" în timpul transplantului, a raportat cotidianul american.
În timp ce ambii bărbaţi, care au fost primii doi pacienţi din lume vindecaţi de HIV, au suportat transplanturi de măduvă osoasă pentru a învinge virusul, cazul acestei femei marchează utilizarea unei noi metode de luptă împotriva HIV.
Timothy Ray Brown şi Adam Castillejo au primit măduvă osoasă de la donatori ale căror măduve osoase conţineau o mutaţie ce blochează HIV, potrivit The New York Times, care precizează că acea mutaţie este rară şi este întâlnită uneori la donatori cu origini din Europa de Nord.
Deşi transplantul de măduvă a avut succes în ambele cazuri, acea metodă nu a fost lipsită de consecinţe pentru cei doi bărbaţi: Brown a fost la un pas de moarte după operaţie, iar Castillejo a slăbit extrem de mult, a dezvoltat o deficienţă auditivă şi a avut de suferit din cauza infecţiilor, precizează acelaşi cotidian american. În cele din urmă, Timothy Ray Brown, primul pacient din lume declarat vindecat de HIV după ce a suferit un tip unic de transplant de măduvă, a murit în California de un cancer al sângelui, pe 29 septembrie 2020. Brown, născut la 11 martie 1966, a devenit cunoscut drept "pacientul din Berlin" după ce infecţia sa cu HIV a fost eliminată prin tratament în 2007.
Femeia care a fost vindecată cu ajutorul celulelor stem prelevate dintr-un cordon ombilical a părăsit spitalul după 17 zile şi nu a dezvoltat o reacţie a grefei contra gazdei, o afecţiune de care au suferit atât Brown, cât şi Castillejo în urma transplanturilor de măduvă osoasă.

La 14 luni după ce a oprit terapia antiretrovirală, femeia "nu mai prezintă urme detectabile de virus"

Potrivit CNN, pacienta a primit acel transplant în 2017 şi a încetat să mai ia medicamente împotriva HIV trei ani mai târziu. La 14 luni după ce a oprit terapia antiretrovirală, femeia "nu mai prezintă urme detectabile de virus", a precizat CNN.
Medicul Steven Deeks, specialist în SIDA la Universitatea California din San Francisco, a declarat pentru The New York Times că acest caz al pacientei vindecate de HIV este foarte important datorită specificului demografic al femeii. "Faptul că ea este de rasă mixtă şi faptul că este femeie sunt aspecte cu adevărat importante din punct de vedere ştiinţific şi cu adevărat importante prin prisma impactului asupra comunităţii", a spus medicul american, care nu a participat la tratarea pacientei.
Femeia a participat la un studiu ce monitoriza 25 de pacienţi seropozitivi din Statele Unite care au suportat transplanturi, relatează ABC News.
Yvonne Bryson, medic specialist în boli infecţioase şi cercetătoare la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), coordonatoarea studiului la care a participat acea femeie, a vorbit despre cazul ei la Conferinţa despre Retrovirusuri şi Infecţii Oportuniste, organizată în această săptămână.
"Astăzi, am raportat cel de-al treilea caz cunoscut de remisiune a HIV şi cel al primei femei vindecate după un transplant cu celule stem şi folosirea unor celule rezistente la HIV", a declarat Yvonne Bryson într-o conferinţă de presă, citată de ABC News.
În pofida succesului obţinut în cazul acestei femei, oamenii de ştiinţă avertizează că tratamentul folosit pentru a trata infecţia sa cu HIV nu reprezintă o metodă ce poate fi aplicată pe scară largă.
Medicul Anthony Fauci, citat de ABC News, a declarat pentru Community Health Center: "Nu vreau ca oamenii să înceapă să creadă că de acum înainte această terapie poate fi aplicată celor 36 de milioane de persoane (din lumea întreagă) care trăiesc în prezent cu HIV".
"Acea persoană avea o boală preexistentă, care a necesitat un transplant de celule stem. Nu ar fi practic să credem că acest tratament ar putea deveni disponibil pe scară largă. Este mai degrabă o validare a unui concept", a adăugat celebrul medic epidemiolog american. (sursa Agerpres)

Publicat în Sanatate

Într-o premieră mondială, o echipă de chirurgi americani a transplantat cu succes unui pacient inima unui porc modificat genetic, a anunţat luni şcoala de medicină a Universităţii din Maryland, informează marţi AFP.
Operaţia a avut loc vineri şi a demonstrat pentru prima dată că inima unui animal poate continua să funcţioneze într-un corp uman fără respingere imediată, a precizat instituţia într-un comunicat.
David Bennett, în vârstă de 57 de ani, căruia i-a fost transplantată inima de porc, a fost declarat neeligibil pentru un transplant uman. Acum, pacientul este monitorizat îndeaproape de medici pentru a se asigura că noul organ funcţionează corect.
"Aveam de ales fie moartea, fie acest transplant. Vreau să trăiesc. Ştiu că este destul de riscant, dar era ultima mea opţiune", a spus locuitorul din Maryland cu o zi înaintea operaţiei.
"Abia aştept să mă pot da jos din pat odată ce voi fi din nou bine", a continuat Bennett, care a petrecut ultimele luni ţintuit la pat şi conectat la un aparat care l-a ţinut în viaţă.
Agenţia pentru medicamente a SUA (FDA) a dat undă verde operaţiei în ajunul Anului Nou.
"Aceasta este o descoperire chirurgicală majoră care ne aduce cu un pas mai aproape de o soluţie pentru deficitul de organe", a comentat Bartley Griffith, care a efectuat transplantul.
Porcul din care provine inima a fost modificat genetic pentru a nu mai produce un tip de zahăr care este prezent în mod normal în toate celulele porcilor şi care provoacă respingerea imediată a organului de către corpul uman.
Această modificare genetică a fost efectuată de compania Revivicor, care a furnizat şi un rinichi de porc pe care chirurgii l-au conectat cu succes la vasele de sânge ale unui pacient aflat în moarte cerebrală în luna octombrie, la New York.
Aproape 110.000 de americani sunt în prezent pe lista de aşteptare pentru transplanturi de organe şi peste 6.000 de persoane care au nevoie de un transplant mor în fiecare an în SUA.
Xenogrefele - grefele de origine animală - nu sunt o noutate. Medicii au încercat transplanturi între specii încă din secolul al XVII-lea, cele mai vechi experimente concentrându-se asupra primatelor.
În 1984, o inimă de babuin a fost transplantată unui copil, dar acesta, supranumit "Baby Fae", a supravieţuit doar 20 de zile. (sursa Agerpres)

Publicat în Sanatate

Absolvent al prestigiosului Colegiu Naţional „Vasile Alecsandri“ din Galaţi, un tânăr în vârstă de 20 de ani a aflat brusc, după ce studiase un an în Manchester şi fusese acceptat şi la alte facultăţi din Bucureşti, că toate planurile pe care şi le făcuse pentru viaţă nu mai sunt deocamdată posibile. În septembrie, Liviu Şoimi a aflat că are o formă agresivă de  leucemie.

Iniţial a fost tratat la Bucureşti, la Fundeni, dar când era la un pas de transplant, totul s-a năruit din nou, deoarece tratamentul cu citostatice nu şi-a făcut efectul astfel încât boala să dea destul înapoi pentru a putea fi realizat în siguranţă transplantul. Singura cale de urmat era internarea şi tratamentul plus transplantul făcut intr-o clinica din Italia, mai exact clinica Humanitas din Milano. Acolo, cele trei şedinţe de terapie cu citostatice şi transplantul costă 300.000 de euro. Din această sumă, 240.000 de euro este doar transplantul.

Un asemenea efort financiar este imposibil pentru familia tânărului, de aceea cei care vor să îl ajute pe tânăr o pot face donând:

Cont Titular - Şoimu Liviu

Cont RON - RO 056RNCB0748154210110001

Sau se poate lua legătura telefonic cu familia băiatului la numărul de telefon: 0754-421.531. Totodată, există pe Facebook grupul "Din inima pentru Liviu", unde oamenii se mobilizează şi au găsit şi alte modalităţi de a-i reda lui Liviu şansa la viaţă.

Publicat în Comunitate