Luni, în jurul orei 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, doi cetăţeni români, în vârstă de 18, respectiv 22 ani, care călătoreau cu două biciclete. Cu ocazia controlului, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, a descoperit 260 de ţigarete ascunse în şaua unei biciclete şi în încălţămintea unuia dintre bărbaţi. Ţigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, iar cei doi cetăţeni români au fost sancţionaţi cu avertisment.

Publicat în Eveniment

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, împreună cu lucrători vamali, au descoperit ascunse, într-un locaş special amenajat în rezervorul pentru combustibil al unui autoturism, 9.500 de ţigarete, pe care o tânără intenţiona să le introducă ilegal în România.  

Pe 25 august, în jurul orei 23.00, la PTF Galaţi-rutier s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Aliona A., în vârstă de 27 ani, cetăţean român, conducând un autoturism marca Volskwagen Passat. 

În urma unui control amănunţit, echipa comună de poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate, într-un locaş special amenajat în rezervorul pentru combustibil al autoturismului, 9.500 de ţigarete marca Ashima, fără timbru de acciză.

Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare de 5.700 lei şi a autoturismului în valoare de 13.300 lei în vederea confiscării, iar tânăra a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Publicat în Eveniment

Poliţişti de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier împreună cu lucrători vamali au descoperit în roata de rezervă a unui autoturism, ascunse şi nedeclarate, peste 5.000 de ţigarete, pe care o româncă intenţiona să le introducă ilegal în ţară.  

În data de 22 august a.c, în jurul orei 23.30 s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeana română Ana C., în vârstă de 35 ani conducând un autoturism marca Mercedes. Pentru valorificarea unei informaţii poliţiştii de frontieră şi inspectorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, în roata de rezervă a autoturismului, 5.200 de ţigarete marca Plugarul.

Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare de 1.560 lei, în vederea confiscării, iar persoana a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Publicat în Eveniment

Tribunalul Galaţi a menţinut la sfârşitul săptămânii trecute controlul judiciar pentru o parte dintre membrii unei grupări de contrabandişti de ţigări, fiind vorba de Vasile Stoica, Raluca Gologan, Nelea Delian, Georgel Cătălin Pământeanu şi Florina Camelia Talabă. Alte nouă persoane au fost plasate în arest la domiciliu, respectiv Vasile Budescu, Ioana Budescu, Tudorel Şerban, Alexandru Beglet, Doru Dumitrescu, Marcel Marola, Gabriel Eustaţiu Nemţeanu, Neculai Donciu şi Ciprian Auraş Donciu. Procurorii DIICOT Galaţi susţin că grupul infracţional a dat dovadă de tupeu maxim, după ce  în 2014 trei dintre membrii reţelei de contrabandişti, Vasile Budescu, Ţânor Ţârache şi Auraş Ciprian Donciu, au hotărât să colecteze toate ţigările introduse ilegal în România prin punctul de trecere a frontierei Galaţi-rutier, urmărind practic să instituie un monopol pe achiziţionarea şi distribuirea en detail de ţigări pe piaţa locală. "Acţionând în vederea maximizării profiturilor, membrii palierului de conducere a grupului infracţional au împărţit zonele de distribuţie şi valorificare a cantităţilor de ţigări de contrabandă, aceste zone fiind bine delimitate, în funcţie de zonele din Galaţi în care locuiau cei trei lideri”, a precizat DIICOT. 

 

Contrabandă cu susţinerea unor funcţionari publici

 

Contrabandiştii au ajuns să cumpere toate ţigările de contrabandă existente pe piaţă, având spatele asigurat de functionari publici cu statut special, care le furnizau informaţii pentru a menţine „afacerea” profitabilă. "A fost creată o reţea de colectori, care aveau rolul de a se deplasa în Piaţa Basarabiei, situată pe drumul care face legătura dintre Galaţi şi Giurgiuleşti, unde îi abordau pe cetăţenii moldoveni ce introduceau ţigări în România prin PTF Galaţi-rutier, de la care achiziţionau toate cantităţile de ţigări, la preţuri negociate", susţin procurorii DIICOT. Gruparea de contrabandişti a fost destructurată în urma a 54 de percheziţii domiciliare efectuate de procurorii DIICOT şi poliţiştii de frontieră, fiind audiate cu acel prilej 65 de persoane. Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 4.000 de pachete de ţigări, importante sume de bani şi telefoane mobile. Când au tras linie, anchetatorii au stabilit că reţeaua de contrabandişti a transportat şi comercializat peste 350.000 de pachete de ţigări de diferite mărci, fără timbre de accizare sau cu timbre de accizare emise de autorităţile moldovene, prejudiciul fiind estimat la aproape patru milioane de lei. Au fost luate şi mai multe măsuri asiguratorii, fiind puse sub sechestru mai multe terenuri şi apartamente, autoturisme şi sume de bani descoperite la contrabandişti.

Publicat în Comunitate

În data de 18 august, în jurul orelor 21.00 s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul R. Moldova, Viorel C., în vârstă de 23 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria. În baza informaţiilor existente la nivelul punctului de frontieră, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, în urma căruia au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, într-un locaş special amenajat în butelia de gaz a autoturismului, 9.320 de ţigarete marca Plugarul. Ţigaretele în valoare de 2.796 lei şi autoturismul în valoare de 6.600 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar tânărul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 7.000 de lei. Ieri, în jurul orei 04.00 s-a prezentat în acelaşi punct de trecere a frontierei, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Ecaterina M., cetăţean român, în vârstă de 32 de ani, conducând un autoturism marca Saab, înmatriculat în Bulgaria. În urma comportamentului agitat al femeii, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a decis efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, în locaşuri special amenajate în lonjeroanele autoturismului, 3.600 de ţigarete de diferite mărci de provenienţă  R. Moldova. Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare totală de 1.350 de lei şi a autoturismului în valoare de 11.600 lei în vederea confiscării, iar femeia a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei. 

Publicat în Eveniment

Tribunalul Galaţi a prelungit controlul judiciar în cazul lui Nichita Ananie şi Vasile Naumencu, inculpaţi într-un dosar  de trafic tranfrontalier de ţigări, cei doi având şi interdicţie să părăsească România fără încuviinţarea instanţei de judecată. Reţeaua de contrabandişti a fost destructurată în urma  a 27 de percheziţii domiciliare efectuate pe raza judeţelor Galaţi, Constanţa, Ialomiţa şi Brăila, pentru depistarea unor persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete. Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. Galaţi, au percheziţionat o barjă cu împingător, Konstantin Borisov (sub pavilion ucrainean). Cu acea ocazie a fost identificată şi ridicată o cantitate impresionantă de ţigări, ce urma a fi introdusă în România, în mod ilegal, destinată membrilor români ai grupului infracţional, ce a fost oprită pe Dunăre, în dreptul municipiului Brăila. Protagoniştii acestei poveşti sunt Nichita Ananie, Ionel Fluturaş, Pavlo Taray (cetăţean ucrainean) şi Costel Mustăţea, care au constituit, începând cu luna februarie 2014, un grup infracţional specializat în activităţi de contrabandă cu ţigarete. Acestea erau introduse în România din Ucraina sau Serbia disimulate la bordul unor ansamble de nave comerciale propulsate de o navă tip împingător în timpul unor voiaje efectuate de acestea între porturile Izmail (Ucraina) şi Smederevo (Serbia), în timp ce navele tranzitau România. În urma percheziţiilor efectuate la locuinţele membrilor grupului infracţional organizat au fost descoperite 220.000 de ţigarete de contrabandă. 

 

Condamnat şi obligat să restituie peste 200.000 de lei

 

Ulterior, în timp ce se realiza tranzitarea României, în zona în care fluviul Dunărea are regim de apă interioară, ţigările erau debarcate în ambarcaţiunile membrilor români ai grupului infracţional, care ulterior le vindeau. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 100.000 de ţigarete, descoperite pe navă şi 120.000 de ţigarete de la locuinţele percheziţionate. Dintre cele 25 de persoane audiate iniţial, patru dintre acestea (un cetăţean ucrainean şi trei cetăţeni români) au fost reţinute pentru 24 de ore, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă calificată cu ţigarete, în formă continuată, aceştia fiind ulterior trimişi în judecată. Tribunalul Galaţi a dispus arestarea preventivă a acestora, iar ulterior instanţa a hotărât disjungerea cauzei, astfel că acum Nichita Ananie, Vasile Naumencu, Ionel Fluturaş şi Costel Mustăţea trebuie să dea socoteală într-un nou dosar penal, în timp ce Pavlo Taray a fost condamnat deja la patru ani şi două luni de închisoare cu executare şi obligat să restituie peste 200.000 de lei către ANAF.

Publicat în Comunitate
Marți, 18 August 2015 00:00

Contrabandă cu ţigări

În ziua de 14 august, orele 10.00, poliţiştii secţiei 3, au depistat în piaţa din cartierul Micro 17, o femeie de 53 de ani din Republica Moldova, care avea asupra sa un număr de 10 pachete cu ţigări de diferite mărci, care le oferea spre vânzare. Tot în ziua de 14 august, orele 20.00, poliţiştii secţiei 4, au depistat un bărbat de 50 de ani din Galaţi, care oferea spre vânzare, pe raza secţiei de poliţie, 40 de pachete cu ţigări de diferite mărci. În aceeaşi zi, poliţiştii din comuna Folteşti, au efectuat o percheziţie domiciliară la o femeie de 49 de ani, din localitate, în care aveau indicii că deţine la locuinţa sa  ţigări de contrabandă,  unde au găsit 31 de pachete cu ţigări de diferite mărci. În cele trei cazuri, ţigările au fost ridicate în vederea confiscării iar poliţiştii au întocmit pe numele celor în cauză, dosare de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. 

Publicat în Eveniment

Curtea de Apel Galaţi a hotărât zilele trecute să prelungească arestarea preventivă pentru membrii unei grupări care se ocupa cu contrabanda transfrontalieră de ţigări. Este vorba de Ionescu Iorgu, Arabadzhy Stepan, Andrei Daniel Caraman, Florin Ionuţ Pascu şi Angelo Cristian Vasile. Tribunalul Galaţi i-a condamnat anterior la pedepse cu închisoarea ce totalizează 47 de ani de închisoare. Iorgu Ionescu a primit şase ani de închisoare, Arabadzhy Stepan ar urma să stea cinci ani şi patru luni după gratii, iar Angelo Cristian Vasile şi Florin Ionuţ Pascu au fost condamnaţi la câte cinci ani de închisoare. Andrei Daniel Caraman ar urma să execute cinci ani şi şase luni de închisoare, în timp ce Remus Cristian Drăghici are şanse mari să petreacă cinci ani după gratii. Costel Morogan, Dumitru Orăşanu, Mitică Gurău, şi Nicolae Cheoru au primit câte trei ani de închisoare, dar cu suspendarea executării, iar Nicuşor Bivolaru şi Florin Bivolaru vor rămâne şi ei în libertate, după ce au condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu suspendare. Procurorii DIICOT au descoperit că traficanţii erau coordonaţi de Iorgu Ionescu, zis “Talanu”, 47 de ani, lider al lumii interlope din Brăila şi Arabadzhy Stepan zis „Stiopa” – cu dublă cetăţenie moldovenească si ucraineană. “Membrii  grupului infracţional organizat au introdus şi comercializat în mod ilegal pe teritoriul României, însemnate cantităţi de ţigări, provenind din Republica Moldova şi Ucraina”susţin procurorii. 

 

Prejudiciu de peste şase milioane de lei

 

Ţigările erau introduse în ţară pe cale navală, pe fluviul Dunărea, fiind  disimulate în  barje de transport materii prime industriale care tranzitau judeţele Tulcea şi Galaţi, iar la limita dintre judeţul Brăila şi Ialomiţa erau descărcate în bărci de mare viteză cu ajutorul cărora erau transportate la  mal. Ţigările erau ulterior  depozitate în  imobile aparţinând contrabandiştilor, situate pe raza judeţelor Galaţi, Brăila şi Ialomiţa, de unde erau preluate, distribuite şi valorificate pe teritoriul României de către alţi membri ai grupării. În perioada iunie 2011-iunie 2012, contrabandiştii au realizat nu mai puţin de nouă transporturi de ţigări. La un singur astfel de transport, prin ascunderea într-un locaş special dintr-o navă, a fost introdusă pe teritoriul României  cantitatea de aproximativ 170.000 pachete de ţigări mărcile „M.T”, „Plugarul”, „Doina” şi „Temp”, având aplicate timbre de accizare ale Republicii Moldova. De asemenea, în data de 13.06.2012, contrabandiştii au introdus în ţară o altă cantitate de aproximativ 200.000 pachete de ţigări, de diferite mărci. Tribunalul Galaţi i-a obligat iniţial pe membrii grupării să plătească în solidar despăgubiri de peste şase milioane de lei către bugetul de stat prin ANAF.

Publicat în Comunitate

Poliţiştii gălăţeni au întocmit în ultimele trei zile trei dosare penale şi o contravenţie pentru contrabandă. Autorii sunt trei bărbaţi şi o femeie prinşi în pieţe sau lângă pieţe oferind spre vânzare ţigări de contrabandă. „Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie au depistat pe strada Barboşi un bărbat de 62 de ani din Galaţi care avea asupra sa un număr de 50 pachete de ţigări de diferite mărci, având timbru accizabil de Republica Moldova. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării iar pe numele bărbatului, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Într-un alt caz, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie au depistat în Piaţa Basarabiei un tânăr de 30 de ani, care avea asupra sa un număr de 14 pachete de ţigări de diferite mărci, cu timbru accizabil de Republica Moldova. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar pe numele bărbatului, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Totodată, a fost depistată şi o femeie de 28 ani, din Republica Moldova, care oferea spre vânzare mai multe pachete ţigări de diferite mărci, cu timbru acciză de Republica Moldova. Femeia a fost sancţionată contravenţional iar ţigările au fost ridicate în vederea confiscării. În altă zi, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Galaţi au depistat în Piaţa din Micro 17 un bărbat de 35 de ani, din Galaţi, care avea asupra sa un număr de 70 de pachete de ţigări de diferite mărci, cu timbru accizabil de Republica Moldova”, a precizat cms. Ştefan Gohoreanu, IPJ Galaţi. Şi în acest caz ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar pe numele bărbatului, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi au descoperit peste 8.000 de ţigarete cu timbru de acciză de R. Moldova ascunse în barele de protecţie ale unui autoturism condus de un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova.

Pe 13 iulie, la ora 5.30, pe timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit cu ţigări, poliţişti de frontieră au oprit în trafic, pentru control, pe raza municipiului Galaţi, autoturismul marca Volvo, condus de Anatolie P., în vârstă de 51 ani.

Având informaţii că autoturismul este folosit pentru transportul ţigaretelor de contrabandă, poliţiştii de frontieră au condus la sediul STPF Galaţi persoana şi autoturismul în vederea efectuării unui control amănunţit, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse în barele de protecţie ale autoturismului, 8.400 ţigarete marca Plugarul, cu timbru de acciză R. Moldova.

Bunurile au fost predate lucrătorilor Serviciului Supraveghere Fiscală Compartimentul Echipe Mobile din cadrul DRAOV Galaţi, care au dispus sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 5.000 lei şi ridicarea în vederea confiscării a ţigaretelor în valoare de 1.900 lei.

Publicat în Eveniment
Pagina 2 din 3