La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 18:30, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică, au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism, în regim taxi, pe strada Piaţa Traian din municipiu, fără a purta centura de siguranţă.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că aceasta are dreptul de a conduce suspendat.
De asemenea, a fost sancţionat cu amendă în valoare de 290 de lei conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Publicat în Regional
Marți, 27 Decembrie 2022 14:55

Scandal în taximetria din Galaţi

La data de 26 decembrie 2022, la ora 22:35, Poliţia Galaţi a fost sesizată prin Apel Unic de Urgenţă 112, de către un taximetrist, cu privire la faptul că, pe strada Brăilei, la intersecţia cu strada Regiment 11 Siret, a fost reţinută o persoană de sex masculin, care cu puţin timp înainte ar fi ameninţat cu un cuţit un coleg de-al său, taximetrist în cadrul aceleiaşi societăţi.
La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi, care au identificat părţile implicate în incident, fiind vorba despre doi tineri cu vârsta de 21 de ani, din municipiul Galaţi, respectiv, 20 de ani, din comuna Măstăcani, judeţul Galaţi. Cei doi au fost conduşi la sediul secţiei pentru clarificarea situaţiei.
În urma verificărilor preliminare efectuate, poliţiştii au stabilit că cei doi tineri se cunoşteau şi, în ziua respectivă, s-ar fi întâlnit în parcarea unui market, din municipiul Galaţi.
Întrucât victima a reclamat faptul că i-ar fi fost sustrasă suma de 1000 de lei, bani pe care i-ar fi ţinut la parasolarul autoturismului, iar acţiunea de ameninţare nu a fost confirmată de cercetări, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Având în vedere declaraţiile contradictorii ale celor două persoane implicate în incident, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Galaţi, desfăşoară activităţi investigative pentru a stabili în concret cele întâmplate.

Publicat în Comunitate
Luni, 19 Decembrie 2022 13:28

Taxi lovit de trenul de Galaţi (VIDEO)

Un accident feroviar a avut loc în această dimineaţă, pe raza localităţii Ciurea, notează ziaruldeiasi.ro. Un taxi condus de un şofer beat a fost lovit de trenul IR 1830 Galaţi - Cluj-Napoca. A rezultat o victima conştientă, care a ieşit din maşină. Autoturismul este pe calea ferată. La faţa locului au fost trimise două autospeciale de intervenţie şi un echipaj TIM. "Astăzi, 19 decembrie a.c., în jurul orei 11.00, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi despre faptul că trenul IR 1830 Galaţi-Cluj Napoca a acroşat un auto. Din verificări, a rezultat faptul că şoferul autoturismului, care se afla singur în maşină, a fost rănit, fiind transportat la spital. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul locomotivei a fost şi el testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ", se arată în comunicatul IPJ. VEZI VIDEO AICI!

Publicat în Regional

Cinci bărbaţi din Galaţi sunt cercetaţi penal, fiind acuzaţi că au înşelat şoferi de taxi sibieni, prin crearea de conturi în sisteme de plată online folosind datele de identitate reale a cinci persoane, fără însă a avea acordul acestora, conturi pe care le controlau efectiv, notează turnulsfatului.ro.
La nivelul Biroul Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu se află în lucru un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune (patru acte materiale), vizate fiind 5 persoane de sex masculin din judeţul Galaţi, transmit reprezentanţii IPJ Sibiu printr-un comunicat de presă remis Turnul Sfatului.
La data de 22 noiembrie 2022, o echipă complexă de poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Sibiu, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi şi a luptătorilor din cadrul Serviciilor de Acţiuni Speciale din cadrul inspectoratelor de poliţie Sibiu, Galaţi şi Covasna, au pus în executare 4 mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Galaţi, precum şi cinci mandate de aducere pentru cei cinci bărbaţi bănuiţi de săvârşirea acestor fapte.
În fapt, în urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii sibieni au constatat că în perioada 16.04 - 16.09.2022, cinci bărbaţi din municipiul Galaţi, în vârstă de 21, 22, 23, 24 şi 26 de ani, ar fi creat conturi în sisteme de plată online folosind datele de identitate reale a cinci persoane, fără însă a avea acordul acestora, conturi pe care le controlau efectiv.
Folosindu-se de aceste date de cont şi de e-mail, unul dintre cei cinci bărbaţi (în vârstă de 21 de ani), ar fi apelat telefonic, în perioada anterior menţionată, cinci persoane de sex masculin, toţi sibieni, şoferi de taxi, iar sub prezentarea unor calităţi mincinoase, asumate cu scopul de câştiga încrederea şi totodată, de a le induce în eroare, le-au solicitat efectuarea mai multor tranzacţii prin intermediul unui serviciu plată online, sub pretextul prestării unor comisioane şi cu promisiunea restituirii sumelor tranzacţionate. Ulterior, după ce sumele erau virate, aceştia nu mai răspundeau la telefon, fără a mai restitui sumele respective.
Totodată, din cercetări a reieşit faptul că după efectuarea tranzacţiilor, aceştia îşi transferau sumele respective prin intermediul unui sistem online de transfer bancar într-un sistem online de pariuri, dispunând astfel de sumele de bani.
Valoarea totală a prejudiciului cauzat este de aproximativ 1.200 lei, precizează sursa citată.

Publicat în Eveniment

În această dimineaţă, luni, 22 august 2022, în intervalul orar 06.00 – 09.00, poliţiştii din cadrul structurilor rutiere ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi au desfăşurat o acţiune pe linia transportului public de persoane.
Acţiunea a vizat verificarea următoarelor aspecte:
- deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane;
- respectarea traseului şi a graficului de circulaţie, cu opririle aferente;
- respectarea capacităţii maxime de încărcare a autovehiculelor de transport persoane;
- valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculelor;
- testarea alcoolscop a conducătorilor auto.
În cadrul activităţilor, poliţiştii au verificat 58 de autovehicule şi au aplicat 24 de sancţiuni contravenţionale: 10 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, 7 pentru nerespectarea prevederilor H.G. 69/2012 (nu au fost emise bilete de călătorie; nu au fost respectate opririle din grafic; a fost depăşită capacitatea maximă de încărcare a autovehiculelor de transport persoane), 6 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 şi 1 pentru încălcarea prevederilor O.G. nr.  37/2007.
Totodată, au fost reţinute 2 permise de conducere şi un certificat de înmatriculare.
Cu ocazia aceleiaşi acţiuni, poliţiştii au constatat comiterea unei infracţiuni, un bărbat, din municipiul Tecuci, care efectua transport public de persoane cu un taxi, fiind depistat conducând sub influenţa alcoolului. La testarea alcoolscop, valoarea înregistrată a fost de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză, întocmindu-se dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Publicat în Eveniment

Accident rutier, în municipiul Galaţi, noaptea trecută, în jurul orei 00.40, soldat cu rănirea unei persoane. Accidentul s-a produs la intersecţia străzii Anghel Saligny cu Bulevardul Siderurgiştilor, din primele verificări cauza fiind neacordarea de prioritate. Au fost implicate două autoturisme, conduse de o tânără, de 19 ani, respectiv un bărbat, de 38 de ani, care au intrat în coliziune.

În urma impactului, conducătorul auto a suferit leziuni, fiind transportat la spital, unde a rămas internat. Cei doi au fost testaţi alcoolscop, rezultatele fiind negative. În cauză, poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Pe surse, reporterii noştri au aflat că vina îi aparţine şoferiţei de 19 ani care nu a acordat prioritate, taximetristrul fiind nevinovat. *sursa foto: Facebook - GDSG

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Poliţiştii rutieri au desfăşurat, în perioada 13-15 mai 2022, acţiuni pe raza judeţului Brăila pentru verificarea legalităţii transportului rutier în regim taxi, precum şi a transportului alternativ cu autoturism şi conducător auto.
De asemenea, poliţiştii rutieri au acţionat, atât pentru conştientizarea de către cetăţeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, cât şi pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.
Astfel, în urma activităţilor, au fost verificate 158 de autovehicule taxi şi 13 autovehicule de transport alternativ, fiind efectuate 97 de testări alcoolscopice.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 95 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.095 de lei, dintre care 55 conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 40 conform Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.
Totodată, ca măsură complementară, poliţiştii rutieri au retras 4 certificate de înmatriculare.
În continuare poliţiştii brăileni vor acţiona pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea şi combaterea întregului fenomen infracţional.

Publicat în Regional

Pe raza municipiilor Galaţi şi Tecuci s-a desfăşurat, în zilele de 12 şi 13 mai 2022, o acţiune preventiv-reactivă, cu participarea efectivelor de poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, având ca scop verificarea legalităţii transportului rutier în regim de taxi, precum şi a transportului alternativ cu autoturism şi conducător auto.

În cadrul acţiunii, au fost constatate 160 de contravenţii, fiind aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale, în valoare de 71.000 lei. Din totalul sancţiunilor, 105 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, republicată şi 55 pentru nerespectarea legislaţiei în vigoare privind transportul în regim de taxi şi transportul alternativ.

Totodată, au fost reţinute 5 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi au fost retrase 6 certificate de înmatriculare. Au fost retrase şi noua autorizaţii taxi.

De exemplu, la data de 12 mai 2022, poliţiştii au depistat un bărbat, de 26 de ani, care efectuând transport de persoane în regim de taxi, pe raza municipiului Galaţi, nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni care traversau strada pe marcajul pietonal, iar la plecarea de pe loc a manifestat un comportament agresiv în trafic. Poliţiştii l-au sancţionat cu amendă în valoare de 2.320 de lei şi i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Tot în municipiul Galaţi, un bărbat care efectua transport de persoane în regim de taxi, nu a putut prezenta certificatul de competenţe profesionale (atestat), poliţiştii constatând şi că lampa taxi era scoasă din funcţiune, iar la interior nu era afişat, la loc vizibil, ecusonul taxi cu nume, prenume şi fotografie. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei şi s-a luat măsura retragerii ecusoanelor taxi şi a autorizaţiei de taxi.

Cu ocazia aceleiaşi acţiuni, a fost constatată comiterea unei infracţiuni de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Astfel, poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au oprit în trafic, pe Bulevardul Marea Unire un autoturism inscripţionat "Taxi", iar bărbatul, de 41 de ani, identificat la volan, a fost testat alcoolscop. Întrucât valoarea înregistrată de aparatul etilotest a fost de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la spital, în scopul prelevării de mostre biologice şi al stabilirii alcoolemiei, iar poliţiştii au întocmit dosar penal.

Publicat în Eveniment

Conform legislaţiei în vigoare (Legea 66/23.03.2022 publicată în M.O. 283/2022), Registrul Auto Român (RAR) anunţă că nu emite «Certificatul de agreare TAXI» dacă maşinile în cauză au pe geamuri folii sau alte tratamente chimice (vopsea) care obturează vizibilitatea.

Potrivit RAR, există însă şi particularitatea ca geamurile laterale spate şi luneta, care nu fac parte din câmpul principal de vizibilitate, să poată avea o transparenţă mai redusă, însă doar dacă geamul respectiv a fost omologat ca atare de fabricant.

"Ca sa fiţi siguri că geamurile mai închise la culoare ale taxiului (menţionate mai sus) sunt în regulă şi nu vor face obiectul respingerii maşinii la inspecţia RAR, asiguraţi-vă că au imprimate din fabricaţie caracteristicile V43R (marcajul ştanţat care atestă că geamul este conform) - VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓. Mai pe scurt, este în regulă cu geamuri fumurii pe lateral spate şi lunetă doar daca au marcajul V43 R şi doar dacă nu sunt aplicate folii peste geam, fie ele şi certificate", menţionează RAR.

În caz contrar, RAR precizează că sancţionează orice abatere în privinţa vizibilităţii, dacă maşina este trasă pe dreapta de poliţie, la un control în trafic sau dacă vă prezentaţi la sediile Registrului cu prilejul oricărei verificări. Toate detaliile menţionate sunt valabile doar pentru activitatea de taximetrie.

Publicat în Eveniment

Camera Naţională a Taximetriştilor filiala Galaţi a transmis către Consiliul Local Galaţi o propunere de tarif maximal ca urmare a creşterii preţurilor la combustibil şi luând în considerare şi faptul că ultima modificare a tarifului de distanţă maximal pe kilometru a avut loc în anul 2018.

Reprezentanţii taximetriţtilor gălăţeni au propus un tarif de 4,40 lei/km. Însă, aşa cum se arată în proiectul hotărârii ce urmează a fi supus votului consilierilor locali în şedinţa de la sfârşitul acestei luni, "în urma analizei autorităţii publice a rezultat că tariful corect fundamentat este de 3,75 lei/km. Cum prin aplicarea indicelui de inflaţie tariful rezultat ar fi de 3,20 lei/km - mai mic decât cel rezultat prin fundamentarea costurilor considerăm legală aprobarea modificării tarifului maximal de distanţă de la 2,70 lei/km la 3,75 lei/km".

Trebuie menţionat şi faptul că taximetriştii din Galaţi au pierdut mulţi clienţi de când au intrat pe piaţa de profil serviciile de ride sharing precum Uber şi Bolt.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei
Pagina 1 din 2