Primăria municipiului Galaţi anunţă că vineri, 16.07.2021, în intervalul orar 08.00 - 12.00, pe str. Nicolae Bălcescu, pe tronsonul cuprins între str. Universităţii şi str. Mavramol, se vor executa lucrări de asfaltare a carosabilului afectat în urma accidentelor de teren.
Se va impune astfel închiderea circulaţiei pe str. Nicolae Bălcescu, tronsonul cuprins între str. Eroilor şi str. Mavramol. În aceste condiţii, conducătorii auto care se deplasează dinspre str. Gării către str. Brăilei pot urma ruta str. N. Bălcescu - str. Eroilor - str. Traian. Cei care se deplasează pe direcţia str. Brăilei către str. Gării pot urma una dintre următoarele rute: str. Brăilei - str. Domnească; str. Brăilei - str. Traian - str. Gării sau str. Brăilei - str. Traian - str. Eroilor - str. Domnească.
Traseele mijloacelor de transport în comun vor fi deviate pe străzile str. N. Bălcescu - str. Eroilor - str. Traian - str. Brăilei. Staţia de autobuz „Albatros” va fi suspendată în intervalul amintit, iar staţia „Centru” va funcţiona doar pentru troleibuze şi pentru traseele dinspre Port (10, 24, 34, 29). Autobuzele care circulă pe traseele 9,11, 12, 15, 16, 18, 19, 20, 22 şi 27 vor opri în staţiile „CNVA”, „Piaţa Centrală” amplasată pe str. Traian şi staţia „Agenţia de Voiaj”, precizează municipalitatea.

Publicat în Eveniment

Traficul pe breteaua de la Elice, care face legătura între bulevardul Marea Unire şi strada Traian, se închide temporar, informează Primăria municipiului Galați. Măsura se impune pentru realizarea unor lucrări de remediere a unui accident de teren apărut în zonă. În aceste condiţii va fi permis doar accesul riveranilor şi al reprezentanţilor societăţilor comerciale din zonă, precum şi accesul autospecialelor şi maşinilor de intervenţie ale instituţiilor abilitate. Durata estimată a intervenţiei este de 48 de ore. „Pe durata desfăşurării lucrărilor, semnalizarea rutieră va fi adaptată pentru a permite executarea virajului la stânga pe strada Traian a autovehiculelor care circulă pe Bulevardul Marea Unire. Le mulţumim pentru înţelegere gălăţenilor din zonă şi tuturor participanţilor la trafic“, precizează municipalitatea.

Publicat în Eveniment

Traficul auto în zona intersecţiei străzilor Traian Vuia cu Milcov va fi deviat începând cu 08 iulie 2021, de la ora 07.00, circulaţia în zonă urmând a fi dirijată şi semnalizată corespunzător (VEZI HARTA - foto deschidere ↑), informează Primăria municipiului Galaţi.

Astfel, se va închide circulaţia pe strada Milcov, pe partea de deplasare dinspre Drumul de Centură, începând din dreptul Colegiului Tehnic Energetic „Paul Dimo”, iar traficul va fi deviat pe sensul opus prin interiorul scuarului întrerupt din zona colegiului.

„Restricţiile de circulaţie sunt necesare pentru buna desfăşurare a lucrărilor în cadrul proiectului «Modernizare linii de tramvai şi carosabil - străzile Traian Vuia, Henri Coandă şi George Coşbuc». Le mulţumim pentru înţelegere gălăţenilor din zonă şi tuturor participanţilor la trafic“, transmite municipalitatea.

Publicat în Comunitate

Primăria municipiului Galaţi a anunţat că au fost dispuse măsurile de semnalizare rutieră în vederea implementării de sensuri unice în trei zone ale oraşului. Este vorba despre str. Fraternităţii (înfiinţare sens unic pe tronsonul cuprins între str. Ion Creangă şi str. Domnească) şi str. Ion Creangă (înfiinţare sens unic pe tronsonul cuprins între str. Fraternităţii şi str. G-ral Iacob Lahovary); str. Drumul Viilor (înfiinţare sens unic pe tronsonul cuprins între Drumul de Centură şi str. Constantin Levaditti); cartier Micro 18 (înfiinţare de sensuri unice pe mai multe străzi). Indicatoarele se montează în această perioadă. „Pentru desfăşurarea fluentă a traficului rutier rugăm conducătorii auto să circule cu atenţie şi să respecte semnalizarea rutieră“, precizează municipalitatea. În Galeria de imagini de mai jos ↓ aveţi ataşate hărţi orientative privind noile sensuri unice!

Publicat în Eveniment

Proiectul regulamentului de atribuire/licitaţie a locurilor în parcările de reşedinţă din oraş se va afla pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local Galaţi după ce a fost supus dezbaterii publice de către Primăria municipiului Galaţi.
După ce a analizat nenumărate sugestii şi propuneri de modificare a proiectului, municipalitatea a ajuns la o formă finală a acestui regulament ce urmează a fi votat de consilierii locali.
Potrivit formei finale a regulamentului şi proiectului de HCL prin care se va aproba acest document, tariful de bază al abonamentului pentru utilizarea unui loc de parcare în parcările de reşedinţă va fi de 250 lei/an, iar perioada pentru care se atribuie locurile de parcare este de 3 ani, primul an fiind considerat anul următor organizării procedurii de atribuire.
În situaţia în care numărul de solicitări depăşeşte numărul de locuri amenajate în parcarea de reşedinţă sau când unul sau mai multe locuri sunt solicitate expres de mai mulţi locatari, atribuirea se va face prin licitaţie publică. Preţul de pornire al licitaţiei îl reprezintă tariful de bază.
Locurile de parcare din parcările de reşedinţă vor fi atribuite numai după amenajarea, ordonarea, semnalizarea şi numerotarea acestora de către Primăria municipiului Galaţi.

Deţinătorii de garaje nu au dreptul la loc de parcare

Nu vor fi admise la procedura de atribuire a locurilor de parcare de reşedinţă persoanele fizice care:
- nu pot dovedi domiciliul/reşedinţa în imobilele arondate parcărilor de reşedinţă;
- deţin garaje amplasate în zonă;
- nu deţin un autoturism în proprietate/folosinţă.

Ridicarea vehiculelor şi amenzi pentru cei care ocupă fără drept locurile de parcare atribuite

Parcarea autovehiculelor în parcările de reşedinţă amenajate de către Primăria municipiului Galati va fi permisă numai pe baza unui abonament. Astfel, chiar dacă aceste locuri de parcare ar fi libere, acestea nu pot fi ocupate.
În cazul ocupării locului atribuit de către un alt vehicul, titularul abonamentului pentru locul respectiv poate solicita ridicarea vehiculului respectiv la un număr de telefon înscris pe abonament sau pe indicatoarele de parcare. Pentru efectuarea ridicării, echipajele se vor prezenta la locul respectiv, dispeceratul având obligaţia de a informa solicitantul despre perioada în care poate ajunge un echipaj de ridicare. Se vor ridica cu prioritate vehiculele care ocupă locurile de parcare rezervate şi marcate pentru persoanele cu handicap accentuat sau grav.
Operatorul va trimite echipajele de ridicare în timpul programului de lucru stabilit pentru acestea, la solicitarea persoanelor fizice cu domiciliul/reşedinţa în imobilele arondate parcărilor de reşedinţă, care vor comunica numele şi prenumele sau denumirea, seria şi numărul abonamentului de parcare de reşedinţă şi numărul de înmatriculare al autoturismului care ocupă locul de parcare de reşedinţă atribit.
Parcarea autovehiculelor în parcările de reşedinţă amenajate de către Primăria municipiului Galati este permisă numai pe baza unui abonament, se arată în regulament.
De reţinut că ocuparea unui loc în parcarea de reşedinţă fără deţinerea abonamentului de parcare pentru locul respectiv, atribuit conform Regulamentului va fi sancţionată cu amendă contravenţională de 500-1.000 lei.

Publicat în Știrea zilei

Primăria municipiului Galaţi informează că vor continua, în perioada 07 - 11 iunie, lucrările în intersecţia străzii Siderurgiştilor cu strada Gheorghe Doja şi cu strada Anghel Saligny. Constructorul va acţiona în zonele respective doar pe parcursul nopţii, în intervalul orar 22.00 - 06.00, iar în acest timp traficul rutier va fi restricţionat. Astfel, conducătorii auto sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră din zonă şi indicaţiile piloţilor de trafic, precizează municipalitatea.

Publicat în Eveniment

Primăria municipiului Galaţi informează că în perioada 02 iunie 2021 - 04 iunie 2021, ora 24.00, S.C. Apă Canal Galaţi execută lucrări pe str. Stadionului, astfel încât se impune închiderea traficul rutier pe tronsonul cuprins între bdul. Oţelarilor şi sensul giratoriu de la Turn TV.
Rutele ocolitoare propuse pentru autovehiculele cu masa maxim autorizată mai mică de 3,5 t sunt:
- bdul. Oţelarilor – str. Stadionului (tronsonul cuprins între bdul. Oţelarilor şi str. Brăilei);
- bdul. Marea Unire – str. Cloşca – Inelul de Rocadă;
- bdul. Marea Unire – str. Saturn – str. Brăilei;
- bdul. Marea Unire – bdul. Dunărea (str. Săvineşti) – str. Victor Vâlcovici.
În ceea ce priveşte autovehiculele cu masa maxim autorizată mai mare de 3,5t, pentru a ajunge la punctul „Trecere Bac”, şoferii acestora vor fi direcţionaţi pe traseul Drumul de Centură – Str. Combinatului – Prelungirea Brăilei – Str. Cloşca – Trecere Bac, precizează municipalitatea.

Publicat în Eveniment

În perioada 24-28 mai 2021, între orele 22.00 şi 06.00, se vor executa lucrări de asfaltare în intersecţiile străzii Siderurgiştilor cu str. Ghe. Doja şi cu str. A. Saligny, informează Primăria municipiului Galaţi. În aceste intersecţii circulaţia maşinilor va fi restricţionată şi dirijată cu piloţi de trafic şi cu semnalizare rutieră. Lucrările fac parte din obiectivul „Modernizare linii tramvai şi carosabil - Străzile Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918”, menţionează municipalitatea.

Publicat în Eveniment

De mâine, 20 mai, se restricţionează traficul pe sensul de mers către Viaduct (ambele benzi de circulaţie ale sensului), între strada Constantin Levaditti şi Bulrom Gas SRL, pe o lungime de aproximativ 200 de metri, informează CJ Galaţi. „Traficul în zona respectivă se va desfăşura pe câte o bandă de mers de pe celălalt sens de circulaţie. Restricţiile de trafic sunt necesare pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a podului care trece peste conductele de termoficare. Pentru buna desfăşurare a circulaţiei rutiere, rugăm toţi participanţii la trafic să respecte semnalizarea rutieră instituită“, precizează CJ Galaţi.

Publicat în Eveniment

Pe raza de competenţă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi s-a desfăşurat, în perioada 19 - 25 aprilie 2021, o acţiune preventiv-reactivă, cu participarea efectivelor de poliţie rutieră din cadrul instituţiei, pe linia combaterii nerespectării regimului legal de viteză.
În cadrul acţiunii au fost constatate 782 de contravenţii, fiind aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale (în valoare de 600.000 lei), pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 republicată, respectiv pentru depăşirea regimului legal de viteză. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării un număr de 111 permise de conducere pentru pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Dintre conducătorii auto sancţionaţi, exemplificăm în acest sens, pe un tânăr de 22 ani, din comuna Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi, care a condus un autoturism, pe DN 25, în localitatea de domiciliu, cu viteza de 165 km/h, înregistrat de aparatul radar, depăşind viteza legală cu 115 km/h şi pe un alt tânăr de 23 ani, din comuna Valea Mărului, judeţul Galaţi, care a condus un autoturism, pe DJ251, în afara localităţii, cu viteza de 183 km/h înregistrat de aparatul radar, depăşind viteza legala cu 93 km/h.

Publicat în Eveniment
Pagina 3 din 5