Zeci de umbreluţe colorate au fost puse deasupra aleii de acces în Şcoala Gimnazială nr. 7 din Galaţi. A fost o surpriză pentru copii şi părinţi deopotrivă, în prima zi după redeschiderea şcolii. Părinţii au venit în ajutorul cadrelor didactice şi au pus în practică ideea.
Umbreluţele au fost comandate în Turcia, dar în loc de umbrele colorate s-au primit umbrele negre. Le-au returnat, dar al doilea transport era plin de umbreluţe stricate, aşa că de abia al treilea transport de umbreluţe colorate, comandat din ţară, a fost cel câştigător.
Totul s-a făcut pentru a-i bucura pe cei mici. „O supriză frumoasă, credem noi, cu acest aranjament de umbreluţe. Ne-am gândit ca după perioada de online, elevii noştri să se simtă bineveniţi din nou la şcoală“, a spus Monalissa Nica, directorul Şcolii Gimnaziale nr. 7 din Galaţi. Şi pentru ca aleea de la intrare să fie frumoasă nu doar în aer, cei mici au plantat şi flori aduse de acasă.

Publicat în Comunitate

Ministerul Educaţiei a publicat, astăzi, marţi, 04 mai 2021, lista localităţilor din România, în care este prezentat scenariul aferent ratei de infectare care va sta la baza modului în care se vor redeschide şcolile miercuri, 05 mai 2021.

Reamintim că în localităţile aflate în scenariul verde, cu rata de infectare sub 1 la mie, revin fizic la şcoală elevii din clasele P-XII şi copiii de grădiniţă. În localităţile aflate în scenariul galben, cu rata de infectare de peste 1 la mie, elevii din clasele V-VII şi IX-XI fac în continuare cursuri online.

Lista poate fi descărcată AICI!

Citeşte şi Scenarii aprobate! Cum vor începe şcoala, miercuri, 05 mai, elevii gălăţeni

Publicat în Comunitate

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi a adoptat vineri, 30 aprilie 2021, următoarele măsuri:
„- 5. Se aprobă scenariilor de funcţionare, începând cu data de 05.05.2021, pentru unităţile de învăţământ existente la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale din judeţului Galaţi, avizate de către ISJ Galaţi şi DSP Galaţi, astfel:
- scenariul 1 (verde) – Târgu Bujor, Barcea, Băneasa, Bereşti Meria, Cerţeşti, Corni, Corod, Cosmeşti, Cudalbi, Drăgăneşti, Fârţăneşti, Frumuşiţa, Griviţa, Iveşti, Jorăşti, Matca, Movileni, Munteni, Negrileşti, Nicoreşti, Poiana, Priponeşti, Suhurlui, Scânteieşti, Cuza Vodă, Smulţi, Tudor Vladimirescu, Umbrăreşti, Vânători şi Vlădeşti.
- scenariul 2 (galben) – Galaţi, Tecuci, Bereşti, Bălăbăşeşti, Rădeşti, Bălăşeşti, Băleni, Braniştea, Brăhăşeşti, Buciumeni, Cavadineşti, Costache Negri, Cuca, Drăguşeni, Folteşti, Fundeni, Ghidigeni, Gohor, Independenţa, Lieşti, Măstăcani, Nămoloasa, Oancea, Pechea, Piscu, Rediu, Schela, Slobozia Conachi, Smârdan, Suceveni, Şendreni, Tuluceşti, Ţepu, Valea Mărului şi Vârlezi.
- 6. Organizarea activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ se va realiza cu respectarea Ordinului comun MS nr. 93 din 04.02.2021 şi MEC nr. 3235 din 04.02.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, modificat şi completat cu Ordinele comune nr. 3459/280/2021 şi nr. 3755/560 din 29.04.2021.
- 7. În situaţia în care, în intervalul 01.05.2021 – 04.05.2021 incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor la nivelul unităţii administrativ teritoriale pentru care s-au stabilit scenariile de funcţionare al unităţilor de învăţământ înregistrează scăderi sau depăşiri ale pragului de 1/1000 locuitori, scenariile de funcţionare vor trece automat în scenariul corespunzător incidenţei calculate la data de 04.05.2021.
- 8. Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi va aduce la cunoştinţă Hotărârea CJSU Galaţi tuturor unităţilor/instituţiilor de învăţământ din judeţul Galaţi“, se arată în hotărârea CJSU Galaţi.

Publicat în Știrea zilei

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că a cerut ca elevii din clasele terminale să revină la cursuri, pe 10 mai, în efective complete şi nu înjumătăţite, cum este prevăzut acum. În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi elevi, aceştia se vor întoarce la şcoală pe 5 mai potrivit scenariilor cunoscute - verde, galben, roşu, în funcţie de rata de infectare, însă o ultimă analiză va fi făcută săptămâna aceasta.
„Elevii vor reveni la şcoală în data de 5 mai. Este vorba despre toţi elevii, cu excepţia celor din clasele terminale care vor reveni la şcoală în data de 10 mai. Elevii de clasa a VIII-a revin la şcoală în data de 10 mai şi au cursuri până pe 11 iunie. Deci mai au doar o lună de cursuri. Această lună este foarte importantă pentru pregătirea lor, nu se justifică condiţia de înjumătăţire a efectivelor de elevi în clasele terminale, în condiţiile în care cei de clasa a patra, de exemplu, pot veni cu efectivele complete. Am cerut eliminarea acestei condiţii”, a declarat ministrul luni, la Palatul Parlamentului. (sursa hotnews.ro)

Publicat în National

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi a adoptat următoarele măsuri:
„- 11. Se aprobă reluarea cursurilor şcolare, începând cu data de 07.04.2021, la nivelul unităţii de învăţământ Şcoala Gimnazială "Unirea", comuna Braniştea, judeţul Galaţi.
- 12. Organizarea activităţii în cadrul unităţii de învăţământ prevăzută la pct. 11 se va realiza cu respectarea Ordinului comun MS nr. 93 din 04.02.2021 şi MEC nr. 3235 din 04.02.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
- 13. Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi va aduce la cunoştinţă măsurile dispuse instituţiei de învăţământ prevăzută la pct. 11“, se arată în hotărârea CJSU Galaţi.

Publicat în Comunitate

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi a aprobat vineri, 05 martie 2021, scenariile propuse de Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru unităţile de învăţământ din localităţile Buciumeni, Cavadineşti, Cuza Vodă, Iveşti, Nămoloasa, Oancea, Piscu, Tuluceşti şi Ţepu.

Astfel, în urma propunerii venite de la ISJ, unităţile de învăţământ din localitatea Cuza-Vodă vor trece din scenariul II (galben) în scenariul I (verde). De asemenea, unităţile de învăţământ din Buciumeni, Cavadineşti, Iveşti, Nămoloasa, Oancea, Piscu, Tuluceşti şi Ţepu vor trece din scenariul I (verde) în scenariul II (galben).

Scenariile aprobate în şedinţa din 05.03.2021 vor intra în vigoare din data de 08.03.2021. Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă va reanaliza săptămânal, în ziua de vineri, la propunerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, cu aprobarea Direcţiei de Sănătate Publică, scenariile de funcţionare pentru toate unităţile de învăţământ, în funcţie de incidenţa de infectare înregistrată în ziua respectivă în fiecare localitate, precizează CJSU.

Publicat în Eveniment

Ordinul ministrului Educaţiei privind structura anului şcolar 2021-2022 a fost publicat în Monitorul Oficial din data de 16 februarie 2021. Potrivit actului normativ, anul şcolar 2021-2022 va începe pe data de 01 septembrie 2021, iar cursurile vor începe pe 13 septembrie. Semestrul I va avea 14 săptămâni de cursuri şi se va încheia pe 22 decembrie 2021, iar semestrul II va avea 20 de săptămâni de cursuri dispuse în perioada 10 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022.Cele patru vacanţe sunt programate astfel: vacanţa elevilor din învăţământul primar şi copiilor din învăţământul preşcolar – 25-31 octombrie 2021, vacanţa de iarnă – 23 decembrie 2021-9 ianuarie 2022, vacanţa de primăvară – 15 aprilie 2022 – 1 mai 2022 şi vacanţa de vară care va începe pe 11 iunie 2022.

Publicat în National
Luni, 21 Martie 2016 00:00

Protest inedit pentru ora de muzică

Au cântat cu banderole albe pentru că vor ore de muzică în şcoli. Au făcut-o cei aproape 500 de elevi, din opt judeţe ale Moldovei care au participat la olimpiada zonală a corurilor, juriul, organizatorii dar şi reprezentanţii corului Madrigal. Toţi vor ca ora de muzică să nu fie scoasă din şcoli.
„În general Olimpiada este foarte bună pentru a releva performanţele copiilor noştri care se dăruiesc pentru frumos în general. Credem însă că e momentul să ne spunem un punct de vedere absolut esenţial pentru formarea copiilor. Vreau să vorbesc acum nu în calitate de inspector sau organizator - este o competiţie zonală pentru opt judeţe din zona Moldovei - ci în calitate de părinte. Am o fiică şi ştiu ce înseamnă pentru un copil să îşi facă teme până la 1 sau 2 noaptea şi care are nevoie de această oră de muzică. Până la urmă purtăm aceste banderole ce au cheia sol pe ele şi le mulţumesc colegilor din juriu şi din ţară, pentru că fiecare elev din cei patru sute şi ceva de elevi participanţi poartă această banderolă în timpul evoluţiei pe scenă, pentru a susţine păstrarea orei de muzică în învăţământul gimnazial de masă. În momentul în care încărcăm copilul cu foarte multe ore nu trebuie să scoatem orele care cu adevărat îl liniştesc şi îi dau posibilitatea să fie creativ. (...) Se doreşte şi scoaterea orelor de desen la clasa a cincea şi scoaterea orei de muzică la clasa a opta. Mi se pare absurd, sper să nu fie niciodată aşa ceva, sper ca aceşti copii să aibă dreptul să se desfăşoare normal şi frumos şi să fie creativi, deoarece până la urmă aceste ore le dezvoltă creativitatea. Purtăm această cheie sol pe banderole, este o cheie care sperăm să deschidă inimile celor care ne conduc. Acuzăm atât de mult manelismul în manifestare, în exprimare, dar până la urmă ce facem, îi creăm premisele?”, a spus Dan Eugen Drăgoi, organizator.
Ineditului protest i s-au alăturat şi reprezentanţii corului Madrigal. „Noi promovăm cântul coral în şcoli pentru elevii din şcolile şi liceele din România. Iniţitiva aceasta de la Galaţi este foarte în regulă, de aceea suntem aici. Gândiţi-vă că astăzi sunt olimpiade în multe locuri din ţară dar noi suntem aici deoarece vrem să demonstrăm că suntem alături de acest demers. Întotdeauna am susţinut cântul coral şi orele de muzică în mod special. Am spus întotdeauna că în momentul în care scoţi ora de muzică afectezi nu numai educaţia ci şi buna creştere a copilului“, a spus Mădălin Guruianu, director în programul naţional Cantus Mundi, subdivizie a corului naţional de cameră Madrigal.
Nici elevii nu vor să audă că vor rămâne fără ora de muzică în şcoli. „Dacă s-ar scoate ora de muzică de la şcoală ar fi o chestie foarte neplăcută. Muzica face parte din cultura generală, face parte din noi. Dacă nu ar mai fi muzică nu ar mai fi nimic. E o oră mai relaxantă, ne deconectăm de toate testele, de matematică, de română, de tot. Vrem să păstrăm ora de muzică, de aceea purtăm banderolele, noi suntem reprezentanţii muzicii“, spunea Vlad Ciocoi, din corul Liceului de Artă Dimitrie Cuclin Galaţi.

Publicat în Eveniment

Aproape 24 de milioane de copii care trăiesc în zone de conflict - respectiv un copil din patru - nu merg la şcoală, inclusiv jumătate dintre copiii din Sudanul de Sud, a indicat UNICEF, relatează agenţia DPA.
Potrivit agenţiei ONU, aproape un sfert din cei 109 milioane de copii cu vârste între 6 şi 15 ani care trăiesc în 22 de ţări răvăşite de conflicte nu sunt cuprinşi într-un sistem de educaţie, ceea ce îi va priva de oportunităţi economice în viitor.
Situaţia cea mai îngrijorătoare este în Sudanul de Sud, unde 51% dintre copii nu merg la şcoală. În Niger, ei sunt în proporţie de 47%, în Sudan - 41% şi în Afganistan - 40%.
''Copiii care trăiesc în ţări afectate de conflicte şi-au pierdut casa, membrii de familie, prietenii, siguranţa şi rutina'', a declarat marţi Jo Bourne, responsabil pe probleme de educaţie în cadrul UNICEF.
''Neavând acum posibilitatea de a învăţa nici măcar să scrie şi să citească, ei riscă să-şi piardă viitorul şi să rateze ocazia de a ajuta economia şi societatea lor când vor ajunge adulţi'', a estimat dna Bourne.

Publicat în Mapamond
Marți, 15 Septembrie 2015 00:00

Ce trebuie să mânânce copiii la şcoală

În clasele primare, de gimnaziu sau de liceu, copiii au nevoie de energie ca să înveţe, existând o strânsă legătură între randamentul cerebral şi calitatea alimentelor ingerate, în special în perioadele în care organismul este supus unui stres psihic suplimentar, susţin nutriţioniştii.

Potrivit Lygiei Alexandrescu, nutriţia corespunzătoare şi somnul suficient sunt cei mai importanţi factori care favorizează acumularea de energie necesară procesului de învăţare.

"O alimentaţie adecvată poate stimula sistemul imunitar, mai ales pe perioada sezonului rece când trăim în mod constant, la şcoală sau la serviciu, într-o adevărată "supă" de bacterii şi viruşi. Obiceiurile alimentare nesănătoase, adică un regim bogat în zahăr, alimente semipreparate, pline de grăsimi şi sare, alergiile nediagnosticate, lipsa exerciţiului fizic, lipsa unui somn odihnitor suficient, habitatul în oraşe mari, suprapopulate sau în apropierea antenelor de telefonie mobilă, consumul constant de apă de la robinet, băuturi carbogazoase dulci — sunt doar câţiva factori care pot declanşa o criză a sistemului imunitar", explică nutriţionistul.

Lygia Alexandrescu precizează că organismul are nevoie de timp să asimileze alimentele şi de aceea un mic dejun abundent, urmat de mese echilibrate, pot susţine ritmul de viaţă al şcolarului de azi.

"De cele mai multe ori, acasă, mămicile se străduiesc să gătească gustos, însă dietetic şi cât mai natural. Copiii noştri însă merg zilnic la şcoală şi este datoria noastră de părinţi ca, indiferent cât de ocupaţi suntem, să ne preocupăm în mod constant şi de alimentaţia lor cât nu sunt acasă. Ideal ar fi să nu avem conştiinţa împăcată şi să ne mulţumim să le dăm bani de buzunar pentru o gustare cumpărată şi mâncată pe fugă", spune nutriţionistul.

Ea afirmă însă că în clasele primare şi gimnaziale copiii acceptă mai uşor pachet de acasă, iar la liceu nevoia lor de independenţă crescută se răsfrânge şi la nivelul alimentaţiei.

"Cu toate acestea, noi ca părinţi trebuie să încercăm să fim inventivi şi să îi determinăm să mănânce sănătos şi la şcoală. Nu este uşor să concurezi cu punga de snacks colorată şi strălucitoare de la bufetul şcolii, însă nu e imposibil şi necesită răbdare şi timp alocat educaţiei", subliniază Alexandrescu.

Ea arată că, atunci când facem pachetul pentru şcoală, trebuie pus înainte de toate în ghiozdan un articol de igienă pentru dezinfectarea mâinilor înainte de masă (gel antibacterial, şerveţele umede). De asemenea, trebuie ţinut seama de faptul că pauza nu durează mai mult de 10 — 15 minute, iar cantitatea de alimente trebuie să fie proporţională cu timpul necesar ingerării ei.

"Pentru copii, aspectul alimentului contează enorm, de aceea se pot folosi containere din plastic, cu capac, pentru ca alimentele să rămână integre ca formă. Trebuie evitate alimentele gătite care sunt perisabile, sunt greu de manevrat, prezintă pericolul răsturnării şi au un miros greu pentru cei din jur", menţionează nutriţionistul.

Ea recomandă pentru şcoală sandwich-ul cu pâine integrală sau de secară, cu brânză nesărată sau carne de pui/curcan şi fructele proaspete şi arareori sucul proaspăt stors cu pulpă, legume proaspete curăţate şi tăiate în felii sau rondele — ardei, gogoşari, morcovi—, fructe uscate în amestec cu nuci, migdale, alune neprăjite, sana sau lapte bătut natural (ambalate în recipienţi cu dop etanş) cu biscuiţi digestivi bogaţi în fibre — sau cu o chiflă de graham unsă în mijloc cu unt de alune.

Publicat în Sanatate
Pagina 1 din 2