Marți, 10 Noiembrie 2015 00:00

Arcada a pierdut cu un punct la Craiova

Sala sporturilor din Craiova a găzduit duminică după-amiază partida SCMU Craiova - Arcada Galaţi, ce a contat pentru cea de-a III-a etapă din Divizia A1 la volei masculin. Derbiul reprezentantelor României în CEV Cup respectiv Challenge Cup a fost aprig disputat. Gazdele au început în trombă cu un 7-0, gălăţenii au intrat treptat în meci şi au trecut în avantaj la cel de-al doilea time-out tehnic, scor 16-15, dar oltenii au fost mai iuţi şi şi-au trecut în cont primul set. Cel de-al doilea s-a desfăşurat în oglindă dar de data asta gălăţenii au fost în avantaj de cele mai multe ori: 1-3, 3-5, 7-8, 10-11, 17-19, 19-22 şi în mod firesc au restabilit egalitatea. Setul trei a fost dramatic, s-a mers mult timp cap la cap, Craiova a condus cu 23-19, dar gălăţenii nu au cedat şi au câştigat în prelungiri. SCM-ul s-a întrebuinţat serios în setul următor şi partida a ajuns în tie-break unde craiovenii par specialişti, reuşind a treia victorie de acest gen în actuala ediţie de campionat. „A fost un meci frumos şi spectaculos, din păcate nu am reuşit să câştigăm. Va urma o săptămână grea şi sper să-i montez pe băieţi”, ne-a declarat antrenorul principal Marian Apostu. Rezultat final: SCM U Craiova - Arcada Galaţi 3-2 (20, -20, -24, 22, 12). Antrenorii Marian Apostu şi Nicu Harabagiu au folosit formula: Despotoschi, De Pra, Radovici, Marquez, Sysoev, Suson - Cristudor, libero. A mai intrat: Paşcan. Echipa gălăţeană va debuta miercuri, de la ora 17.00 în sala Dunărea, în Challenge Cup, unde vor întâlni pe OK Novi Pozar (Serbia).

 

Sursa foto: Sportul Doljean

 

Publicat în Sport