Până anul trecut, părinţii "influenţi" ai căror copii nu luaseră note suficient de mari pentru a prinde un loc la un liceu de elită, găsiseră soluţia să ocupe un loc rezervat etniei rromilor obţinunând pe căi mai puţin legale o recomandare scrisă din partea preşedintelui unei organizaţii civice, culturale sau politice a romilor, prin care se dovedeşte apartenenţa elevului la această etnie.

Însă de anul trecut, a fost eliminată această "oportunitate". Pentru a putea beneficia de locurile speciale pentru rromi în învăţământul liceal de stat, candidaţii au avut ca termen data de 29 aprilie 2021, până la care s-a putut depune recomandarea scrisă de apartenenţă la etnia rromă, la unitatea de învăţământ de provenienţă, în vederea înscrierii elevilor pe locurile speciale pentru rromi.

"Orice recomandare depusă la unitatea de învăţământ ulterior acestei perioade nu mai poate fi luată în considerare, pentru nicio etapă de admitere în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2021-2022. Noi avem depuse şi înregistrate, până la data de 29 aprilie 2021, 126 de recomandări. Încă de anul trecut, s-a eliminat orice posibilitate ca aceste recomandări sau solicitări pentru aceste locuri să fie făcute după această dată. Nu există nicio posibilitate ca acum să mai fie acceptată vreo solicitare pentru locurile speciale pentru rromi pentru că noi avem o evidenţă foarte strictă a acestor recomandări făcute în termenul prevăzut de lege", ne-a declarat inspectorul şcolar general adjunct, Carmen Necula-Vijelie.

Publicat în Știrea zilei
Marți, 02 Februarie 2016 00:00

Revoltă printre rromii din Galaţi

Rromii gălăţeni sunt supăraţi rău de tot pe declaraţiile făcute pe facebook de către autointitulatul rege al rromilor din România, Daniel Cioabă. Acesta a postat poze cu fetiţe de etnie rromă ce poartă basma şi a spus că acesta e semn că fetele au fost măritate şi nu mai sunt virgine, iar asta înseamnă un act de cruzime. A scris că fetele sunt din judeţul Galaţi. Afirmaţiile şi pozele i-au supărat rău pe rromi. Ei neagă că acestea ar fi poze cu fete de la ei, din Iveşti sau Lieşti, unde sunt cele mai mari comunităţi rrome, şi la fel de vehement neagă că fetiţele se mărită la şase-şapte ani.
„Nu sunt de la noi şi nici nu mai e obiceiul. Poartă basma, mai ales acum, că e frig, toate fetiţele. Nu ştiu de ce a spus el de Galaţi, că el aici nu a venit niciodată. Nici la noi, la Iveşti, nici la alţii. Acum ne-a făcut de râs, ne-a făcut rău degeaba. Îşi pune ţiganii în cap“, a spus Ferdinand Stănescu, bulibaşa din Iveşti.
Rromii din Iveşti nici nu vor să audă de pretenţia lui Daniel Cioabă că le-ar fi rege.
„Avem un singur conducător, ca toţi românii: pe preşedintele ţării. Pe altcineva nu recunoaştem. Să vină la noi, la Iveşti, şi să vadă dacă şi cum e obiceiul la noi, dar nu să spună ce nu e adevărat“, a spus şi Gina Stănescu din Iveşti, nevasta bulibaşei.
Şi la rromii din Lieşti supărarea este la fel de mare.
„Noi nici nu îl recunoaştem de rege. Să îşi vadă de treaba lui, să nu se dea rege. Nu e adevărat ce zice el. Cel mult basma poartă unele fetiţe dacă sunt arvunite, logodite, dar nu se culcă copil cu copil, nu se face nuntă decât după ce sunt mari, 15-16 ani sau mai mult. Nu se culcă la noi copil cu copil sau, mai rău, unul mare cu o fetiţă de şase ani. Păi atunci ar fi viol, nu? Cum de a scris aşa ceva? Îl dăm în judecată că ne-a făcut de râs”, a spus Vasilică Stănescu, bulibaşa din Lieşti.
Asta spun şi alţi rromi. „Basmaua aceea pe cap e semn că fata e logodită, promisă, dar nu se culcă copiii unul cu altul. Cum aşa?! Nu e adevărat ce spune el”, spunea Maricica Stănescu.
Şi autorităţile care ţin legătura şi se ocupă de rromi neagă cele spunse de Daniel Cioabă. „Nu am recunoscut nimic din poze, dar... deh, copiii seamănă. Clar nu sunt poze de aici sau actuale. Nu ştiu de ce sau pentru ce a scris Daniel Cioabă ce a scris. Dacă o fetiţă de şase-şapte ani de la noi nu e virgină, înseamnă că a fost dată unui adult şi ăsta ar trebui să fie în puşcărie. Din comunităţile noastre acum nu poate fi“, spunea Viorica Gotu, consilier pentru rromi la Prefectura Galaţi.
Direcţia Judeţeană de Protecţie a Copilului Galaţi a început de asemenea o anchetă în acest caz.

Publicat în Știrea zilei

Două grupuri de scandalagii, probabil rromi, au facut prăpăd duminică seara în staţia de autobuz de la capătul de linie din Micro 19. Au luat la bătaie un şofer, au alergat un altul şi au spart parbrizele la doua autobuze care se aflau la capăt de linie. De fapt cele două grupuri, unul format din trei indivizi, altul din doi, se băteau chiar în staţie. Doi dintre cei bătuţi au căutat refugiu în autobuz iar ceilalţi, simţind că le fuge prada, au sărit după ei. 

„Trei erau la uşi, parcă erau posedaţi, erau beţi, poate şi drogaţi. Au dat şi în altă maşină parcată, l-au alergat pe coleg apoi i-au văzut în maşina mea. Nu ştiam ce bubuie în maşină. Îmi făceau semn să deschid. Cred că voiau să urce peste cei intraţi în maşină. Nu am vrut. Îmi-era frică să nu aibă cuţite, să nu iasă cine ştie ce. Ceilalţi pasageri coborâseră... Au deschis uşa din faţă, forţând-o, şi m-au luat la bătaie, m-au zgâriat, mi-au băgat degetele în ochi iar unul a vrut să îmi spargă capul cu o sticlă de bere, dar am apucat să mă feresc. Atunci au spart şi parbrizul. Normal că ţi-e teamă în astfel de condiţii... Am 54 de ani, dar, din păcate, am mai avut experienţe neplăcute. Poliţia vine, dar... unora ca ăştia nici nu le păsa că am sunat la poliţie“, a spus şoferul agresat. Autobuzul pe care îl conducea are parbrizul spart şi înlocuirea acestuia va costa 8.600 lei. 

„Din păcate, astfel de incidente sunt din ce în ce mai dese. Am avut trei în numai şase luni: două cu şoferii de microbuze şi unul cu acest grup. Şi şoferilor noştri le e teamă, nici nu ştim ce măsuri să mai luăm. Poate dacă ar fi mai multe patrule... Poliţiştii locali ne ajută la controale, dar ar trebui să aveam mai mult timp poliţişti lângă noi, nu de alta, dar în autobuze am găsit şi urmăriţi general”, a spus Ionel Chiriac, şef siguranţa circulaţiei Transurb Galaţi. 

Şi conducerea Transurb Galaţi se gândeşte să ia măsuri. „Noi colaborăm cu poliţia, aceştia fac anchete, dar tot apar cazuri. Singura soluţie care a mai rămas ar fi să montăm camere de supraveghere în autobuze, dar asta înseamnă bani. Poate îi vom putea prevede în bugetul anului viitor“, a spus Genica Totolici, manager Transurb Galaţi.

Publicat în Știrea zilei

Începând din luna septembrie, Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului Galaţi va demara o campanie de conştientizare a familiilor de rromi în vederea schimbării mentalităţii acestora inclusiv în legătură cu nunţile între minori, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al instituţiei, dr. Ciprian Groza, prezent la şedinţa Biroului Judeţean pentru Romi. “Vom demara campania şi în şcoli, este o campanie inclusiv de consiliere socială şi juridică privind evitarea creării anumitor situaţii conflictuale în comunitatea de romi”, a declarat Ciprian Groza.  

La şedinţa Biroului Judeţean pentru Romi s-a discutat despre căsătoriile şi/sau logodnele între minori, o tradiţie care pare că încă se mai păstrează în anumite familii. Subiectul a fost introdus pe ordinea de zi de către preşedinta Biroului Judeţean pentru Problemele Romilor, Viorica Gotu, după ce, recent, în presa naţională au apărut înregistrări video în care apar doi copii de etnie care pare că se logodesc. Cum autorităţile locale şi Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului Galaţi au demarat anchete, care însă nu au confirmat existenţa încheierii unei căsătorii sau logodne între minori în comuna Iveşti (acolo unde se presupune că ar fi avut loc înregistrarea video), Viorica Gotu are două posibile explicaţii: fie  filmul respectiv este o înregistrare video mai veche, din 2011, făcută acum publică în scop de răzbunare între două familii rivale de romi, fie, într-adevăr, în comunitate a avut loc o nouă nuntă între minori, eveniment despre care, însă, nimeni acum nu recunoaşte că s-ar fi petrecut!

“Noi vrem să aflăm dacă sunt astfel de cazuri, să vedem dacă s-au petrecut într-adevăr. După cum ştiţi, în 2011 ne-a confruntat cu astfel de situaţii, când au avut loc succesiv mai multe petreceri, că nu pot să le spun nunţi... Pentru că o căsătorie nu este petrecere cu salbe, când ne dăm în stambă, ci presupune un certificat de căsătorie iar între minori nu se poate aşa ceva! Iar dacă descoperim că încă se fac astfel de lucruri, să vedem ce măsuri luăm. Pentru că am ajuns să credem că suntem criminali pentru copiii noştri! Îi mulţumesc lui Cezar de la Iveşti că a venit, spre deosebire de Ferdinand, de la Iveşti, care a spus că vine dar nu a venit şi nici Tarzan nu a venit, deşi mă tot sună la telefon şi mă ameninţă că nu iau măsuri în legătură cu nunţile, dar eu nu am atribuţii... Vreau să ne lămurim dacă acele imagini au fost imagini de la nunta din 2011 sau s-au mai întâmplat astfel de cazuri. Că logodne, adică petreceri, putem face, dar nu luăm copilul de 4-5 ani şi îl dăm la familia băiatului! Că vi-l ia Protecţia Copilului şi să vedem apoi cum îl mai recuperaţi... La Munteni, doi ani s-a chinuit familia să îşi recupereze fata după ce a luat-o Protecţia Copilului, şi acolo a fost un caz fericit, că avea fata 13-14 ani... A fost dată la Iaşi, nu s-au înţeles la preţ – că asta se întâmplă! -  şi după aia reclamăm...”, a spus Viorica Gotu la începutul şedinţei.

După ce atât primarul din Iveşti cât şi experţii pe problemele romilor au spus că nu au cunoştinţă de existenţa nunţilor între minori, în discuţie a intervenit problema reacţiei pe care ar trebui să o aibă experţii locali în cazul în care sesizează că se fac nunţi între minori. “Să nu se supere nimeni, dar când vezi fată de 11 ani care e măritată şi are bebe, nu te întrebi când a făcut nunta? La ce vârstă? Autorităţile de ce nu iau măsuri? Să se implice, că eu, unul, singur, nu am spate acolo, trebuie să mă bazez şi eu pe cineva”, a spus Viorel Laţi, expert local pe problemele romilor în comuna Munteni. 

Pe de altă parte, sunt şi romi care cred că tot din rândul comunităţii trebuie să plece schimbarea de mentalitate în privinţa căsătoriilor între minori. “Cu ce ne ajută pe noi Protecţia Copilului? Tot de la noi trebuie să plece, să le spunem – măi, Gheorghe, tu nu vezi că la Toflea, la Tg. Bujor, nu se mai fac căsătorii decât cu cei care au împlinit 16 ani, cu hârtie de la instanţă şi certificat medical, aşa cum scrie la lege? Că ştim să ne parfumăm, să cumpărăm maşini străine, să ne îmbrăcăm modern, deci trebuie să mai lăsăm obiceiurile astea!”, a spus Gheorghe Marodin, expert local în comuna Brăhăşeşti.

Prezent la discuţii, prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, le-a atras atenţia romilor asupra implicaţiilor penale ale unei nunţi între minori: “Conform legislaţiei în vigoare, acest lucru este asimilat relelor tratamente aplicate minorului, care se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi cu interzicerea unor drepturi. Vă avertizez că această căsătorie, posibilă, conform tradiţiei dumneavoastră, căsătoria timpurie sau logodna copiilor, poate genera abuzul emoţional, care se pedepseşte aşa cum tocmai v-am spus”.

Şi reprezentantul Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Copilului Galaţi, dr. Ciprian Groza, a precizat că “monitorizarea comunităţilor de romi va continua şi pe viitor”, pentru depistarea celor care pregătesc nunţi între minori.

Publicat în Știrea zilei