Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a adoptat o serie de măsuri suplimentare pentru prevenirea şi stingerea incendiilor în fondul forestier administrat, având în vedere riscurile sporite de producere a acestora, pe fondul caniculei prelungite, a creşterii activităţii turistice şi a intensificării activităţilor agricole pe terenurile limitrofe fondului forestier, potrivit unui comunicat al Regiei.
Astfel, a fost instituit serviciul de permanenţă la nivelul fiecărui ocol silvic din cadrul Romsilva, pentru comunicarea rapidă cu Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi Gărzile Forestiere, sunt actualizate planurile de alarmare şi mobilizare a forţelor de intervenţie în caz de incendiu şi sunt intensificate acţiunile de patrulare şi supraveghere a fondului forestier şi a lizierelor pădurilor, în special a zonelor cu risc de producere a incendiilor, precum şi a traseelor frecventate de turişti.
De asemenea, pentru prevenirea extinderii incendiilor limitrofe fondului forestier, sunt întreţinute liniile izolatoare, colnicele şi şanţurille de minim sanitar. Personalul silvic va intensifica şi campania de informare a turiştilor, a angajaţilor firmelor de exploatare şi a deţinătorilor de terenuri limitrofe pădurilor, pentru a nu arde resturile vegetale şi a nu lăsa focul nesupravegheat.
În primele şase luni ale acestui an, în fondul forestier administrat de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva s-au înregistrat 98 de incendii, care au afectat o suprafaţă cumulată de 553,8 hectare. Toate suprafeţele administrate de Romsilva care au fost afectate în anii trecuţi de incendiile de pădure au fost refăcute prin lucrări de regenerare a pădurilor.
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional, se arată în comunicatul citat.

Publicat în National

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a plantat 21,8 milioane puieţi forestieri în cursul campaniei de împăduriri de primăvară, regenerând în total în această primăvară 10.420 hectare fond forestier, cu 14% mai mult decât programul prevăzut pentru campania de împăduriri de primăvară.
Din aceste 10.420 hectare regenerate, 3.574 hectare au fost regenerate artificial, prin lucrări de împăduriri, inclusiv 7 hectare de perdele forestiere, iar 6.846 hectare au fost regenerate pe cale naturală. Astfel, au fost împădurite cu 459 hectare mai mult decât programul campaniei de împăduriri de primăvară, iar la regenerările naturale s-a înregistrat o creştere cu 831 hectare a suprafeţei regenerate natural.
În plus, în cursul campaniei de împăduriri de primăvară au fost efectuate lucrări de completări pe 1.582 hectare şi lucrări de refaceri pe alte 215 hectare.
De asemenea, în fondul forestier aflat în alte forme de proprietate şi administrat de Romsilva, au fost plantaţi alţi 3,7 milioane puieţi forestieri, fiind regenerate 1.538 hectare, din care 760 hectare prin regenerări artificiale şi 778 hectare prin regenerări naturale, şi au fost făcute lucrări de completări pe alte 121 hectare.
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva va regenera, în cursul întregului an, pe durata campaniilor de împăduriri de primăvară şi de toamnă, 12.670 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, din care 8.037 hectare prin regenerări naturale şi 4.633 hectare prin lucrări de împăduriri.
Pentru lucrările de regenerare a fondului forestier proprietatea publică a statului din acest an, din campaniile de împăduriri de primăvară şi toamnă, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a alocat un buget de 199,2 milioane lei din fonduri proprii.
În ultimii cinci ani, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a regenerat 75.401 hectare fond forestier de stat, 48.163 hectare prin regenerări naturale şi 27.238 hectare prin lucrări de împăduriri, fiind plantaţi în acest interval 151,66 milioane puieţi forestieri, cu o investiţie totală de 665,6 milioane de lei.
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate, se arată într-un comunicat al Romsilva.

Publicat în National