Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean moldovean care avea ascunse pe gambe două paşapoarte biometrice cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, care s-au dovedit a fi false.
„În data de 06 aprilie a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Republica Moldova, cetăţeanul moldovean P.V., în vârstă de 37 de ani. Deoarece colegii noştri au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deţine documente false, a fost efectuat un control amănunţit, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse pe gambele persoanei, două paşapoarte biometrice cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova. În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentele în cauză nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false. Cu privire la cele constatate, P.V. a declarat că a fost contactat de un  cetăţean din Republica Moldova, cu care i-a înmânat documentele şi trebuia să le transporte în Turcia unde urma să le predea unei persoane“, potrivit I.T.P.F. Iaşi.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Publicat în Regional

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier efectuează cercetări cu privire la o femeie, cetăţean din Republica Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de căsătorie fals.

„În data de 01 aprilie a.c., în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi rutier - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, R.L., cetăţean din Republica Moldova, de sex feminin, în vârstă de 30 de ani, pasageră într-un autocar marca Scania, cu destinaţia Franţa. La controlul de frontieră, femeia a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un certificat de căsătorie cu un cetăţean român, pentru a justifica scopul călătoriei în tranzit prin România. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de căsătorie în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate femeia a declarat că intenţiona să ajungă în Franţa, la prietenul ei şi că tot acesta i-a procurat certificatul de căsătorie fals“, se arată într-un comunicat al I.T.P.F. Iaşi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Publicat în Regional

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier efectuează cercetări cu privire la un cetăţean din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de competenţă profesională fals.

„La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, ca al doilea şofer al unui microbuz marca Mercedes, cetăţeanul din Republica Moldova, P.L., în vârstă de 58 de ani. La controlul de frontieră pentru intrarea în ţară, pentru justificarea calităţii de transportator, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un certificat de competenţă profesională pentru transport internaţional de persoane. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals“, potrivit I.T.P.F. Iaşi.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Publicat în Regional

La Chişinău a avut loc, marţi, 16 martie 2021, şedinţa premergătoare întâlnirii comitetului de coordonare al proiectului „Reabilitarea şi modernizarea birourilor vamale de frontieră de pe graniţa România-Moldova, respectiv birourile vamale Albiţa-Leuşeni, Sculeni-Sculeni şi Giurgiuleşti-Giurgiuleşti“, organizată în scopul de a asigura comunicarea efectivă între beneficiari, de a prezenta participanţilor informaţiile relevante despre stadiul proiectului, de a analiza riscurile identificate, măsurile de remediere a acestora şi de stabilire a calendarului activităţilor viitoare, informează Direcţia Generală a Vămilor.

„Proiectul îşi propune creşterea eficienţei structurilor de control care asigură siguranţa şi securitatea cetăţenilor, respectiv a structurilor vamale, poliţiei, poliţiei de frontieră şi serviciilor cu atribuţii de combatere a criminalităţii organizate transfrontaliere. Birourile vamale Albiţa, Sculeni şi Giurgiuleşti reprezintă puncte strategice de trecere a frontierei România-Moldova, îndeplinind un rol important în ceea ce priveşte politica de securitate a UE. Proiectul are o perioadă de implementare de 36 de luni (începând cu luna iunie 2019), cu o valoare totală de 10.000.000 euro şi este finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operaţional Comun România-Republica Moldova. În acest proiect sunt implicate structuri centrale şi locale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi din cadrul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, beneficiarii finali fiind 347 de lucrători vamali ce vor fi instruiţi pentru utilizarea echipamentului de control nedistructiv care îşi desfăşoară activitatea în cele trei puncte vamale ce vor fi modernizate în urma implementării proiectului (Albiţa - Leuşeni, Sculeni - Sculeni, Giurgiuleşti – Giurgiuleşti), echipament absolut necesar, ţinând cont de faptul că peste 2 milioane de autovehicule trec anual frontiera prin cele trei puncte vamale“, precizează sursa citată.

La reuniune au participat reprezentanţi ai Serviciului Vamal al Republicii Moldova, ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din România, precum şi ai Direcţiilor Generale Regionale ai Finanţelor Publice Iaşi şi Galaţi.

Publicat în Știrea zilei

Poliţiştii de imigrări din Brăila au depistat cu şedere ilegală o femeie din Republica Moldova, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea dreptului de şedere. Aceasta a fost sancţionată contravenţional cu avertisment şi îndrumată să-şi reglementeze dreptul de şedere, fiind membru de familie al unui cetăţean român.

Astfel, poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al judeţului Brăila au desfăşurat luni, 15 martie 2021, o acţiune în cooperare cu poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă. În cadrul activităţilor întreprinse a fost depistată cu şedere ilegală o femeie, în vârstă de 45 de ani, din Republica Moldova, care nu mai îndeplinea condiţiile şederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că femeia a intrat legal în România, în baza paşaportului biometric, iar la expirarea perioadei de şedere nu a părăsit teritoriul ţării şi nici nu a făcut demersuri de prelungire a acestuia. Întrucât este membru de familie a unui cetăţean român, poliţiştii de imigrări au consiliat-o şi au îndrumat-o să-şi regelementeze dreptul de şedere în România, în scop de reîntregirea familiei. Femeia a fost sancţionată contravenţional cu avertisment.

Publicat în Regional

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile din Republica Moldova au revizuit condiţiile de intrare pe teritoriul acestui stat, în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, potrivit informaţiilor comunicate public de către autorităţile din Republica Moldova, începând de vineri, 5 martie 2021, toate persoanele care sosesc în acest stat vor efectua, în mod obligatoriu, o perioadă de autoizolare de 14 zile, într-o locaţie declarată de persoanele în cauză. Totodată, acestea vor completa o fişă epidemiologică şi o declaraţie pe proprie răspundere privind respectarea măsurii de autoizolare. Măsura autoizolării se poate încheia înainte de termenul de 14 zile, în baza rezultatului negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat după a 10-a zi de izolare.

Următoarele categorii de persoane sunt exceptate de la măsura autoizolării şi, implicit, a completării fişei epidemiologice şi a declaraţiei pe proprie răspundere:
- copiii cu vârsta de până la 5 ani;
- persoanele care deţin un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior îmbarcării (pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul Republicii Moldova (pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport proprii). Rezultatul testului trebuie să fie redactat în limba română, engleză, franceză sau rusă;
- conducătorii auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfă şi persoane, care au mai mult de 9 locuri pe scaun, inclusiv locul conducătorului, echipajele şi personalul de deservire a aeronavelor, navelor şi trenurilor;
- persoanele care călătoresc din motive de sănătate sau umanitare, inclusiv însoţitorul acestora (cu prezentarea documentelor justificative);
- elevii/ studenţii care urmează să susţină examene, care merg la studii în unităţi/ instituţii de învăţământ pe teritoriul Republicii Moldova sau peste hotare sau care se deplasează pentru activităţi legate de finalizarea/ organizarea/ desfăşurarea studiilor/ participarea la concursuri sau olimpiade internaţionale, cu prezentarea documentelor justificativ. Excepţia se aplică şi pentru reprezentantul legal sau însoţitorul desemnat prin declaraţie de către reprezentantul legal;
- persoanele care se deplasează în scop profesional, motivul deplasării fiind justificat  prin viză, permis de şedere sau un alt document aferent (inclusiv invitaţia şi/sau contractul încheiat cu o persoană juridică rezidentă în Republica Moldova);
- lucrătorii transfrontalieri care intră în Republica Moldova din România sau Ucraina, precum şi cei din Republica Moldova angajaţi ai unor companii din statele menţionate şi care fac dovada raporturilor contractuale cu aceste companii;
- posesorii de paşapoarte diplomatice, de serviciu, oficiale şi speciale şi alte documente asimilate, precum şi titularii documentelor de călătorie tip Laissez-Passer eliberate de către Organizaţia Naţiunilor Unite, inclusiv membrii familiilor personalului misiunilor diplomatice şi consulare şi organizaţiilor/misiunilor internaţionale acreditate în Republica Moldova şi/sau personalul implicat în asigurarea ajutorului umanitar;
- sportivii care se deplasează în scopul participării la competiţii sportive internaţionale şi cantonamente, precum şi membrii delegaţiilor sportive sau însoţitorii acestora (părinţii sau reprezentaţii legali ai copiilor minori);
- persoanele aflate în tranzit. Itinerarul tranzitului va fi stabilit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră;
- persoanele care atestă prin documente justificative prezenţa la proceduri judiciare în Republica Moldova, precum şi reprezentanţii legali ai acestora;
- persoanele care deţin un document justificativ care atestă efectuarea vaccinului anti- COVID-19, redactat în limba română, engleză sau rusă.

Cu privire la tranzit, autorităţile din Republica Moldova au precizat că acesta este permis, în următoarele condiţii:
- durata tranzitului să nu fie mai mare de 48 de ore;
- se vor utiliza exclusiv următoarele culoare de tranzit şi puncte de trecere a frontierei:
- Giurgiuleşti - Galaţi rutier, Giurgiuleşti - Reni rutier;
- Aeroportul Internaţional Chişinău aerian, Leuşeni - Albiţa rutier;
- Aeroportul Internaţional Chişinău aerian, Criva - Mamalîga rutier;
- Aeroportul Internaţional Chişinău aerian, Palanca - Maiaki - Udobnoe rutier.

Sunt deschise următoarele puncte de trecere a frontierei cu Republica Moldova, pe cale rutieră:
- Sculeni-Sculeni;
- Albiţa-Leuşeni;
- Galaţi-Giurgiuleşti;
- Stânca-Costeşti.

Informaţii suplimentare privind noile măsuri sunt disponibile aici: https://www.border.gov.md/atentia-calatorilor-intra-vigoare-noi-reguli-de-trecere-frontierei-de-stat.

Publicat în National

Poliţiştii Serviciului Rutier au fost sesizaţi pe data de 18 august, orele 02.00, despre faptul că un cetăţean din Republica Moldova, în timp ce conducea autovehiculul pe raza localităţii Slobozia Oancea, a fost implicat într-un eveniment rutier. Efectuând verificări s-a stabilit că cetăţeanul moldovean, la intrarea în localitatea Slobozia Oancea, nu a adaptat viteza la un carosabil acoperit de apă, şi în curbă a derapat părăsind partea carosabilă intrând în coliziune cu un podeţ de beton. În urma accidentului au suferit leziuni uşoare un număr de nouă pasageri, nefiind necesară internarea acestora în spital. Poliţiştii au întocmit pe numele conducătorului auto dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. 

Publicat în Eveniment

În data de 18 august, în jurul orelor 21.00 s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul R. Moldova, Viorel C., în vârstă de 23 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria. În baza informaţiilor existente la nivelul punctului de frontieră, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, în urma căruia au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, într-un locaş special amenajat în butelia de gaz a autoturismului, 9.320 de ţigarete marca Plugarul. Ţigaretele în valoare de 2.796 lei şi autoturismul în valoare de 6.600 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar tânărul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 7.000 de lei. Ieri, în jurul orei 04.00 s-a prezentat în acelaşi punct de trecere a frontierei, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Ecaterina M., cetăţean român, în vârstă de 32 de ani, conducând un autoturism marca Saab, înmatriculat în Bulgaria. În urma comportamentului agitat al femeii, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a decis efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, în locaşuri special amenajate în lonjeroanele autoturismului, 3.600 de ţigarete de diferite mărci de provenienţă  R. Moldova. Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare totală de 1.350 de lei şi a autoturismului în valoare de 11.600 lei în vederea confiscării, iar femeia a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei. 

Publicat în Eveniment

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) va sosi în Republica Moldova în luna septembrie, a anunţat Departamentul european al instituţiei financiare printr-o scrisoare adresată guvernului de la Chişinău, ca răspuns la invitaţia acestuia, informează Moldpres.

Data exactă a vizitei experţilor FMI nu a fost stabilită deocamdată, dar, cel mai probabil, misiunea va sosi la Chişinău la 22 septembrie şi va avea, pe parcursul a două săptămâni, o serie de discuţii la Guvern, Banca Naţională, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Serviciul Fiscal de Stat şi alte instituţii, precizează sursa citată.

Autorităţile de la Chişinău speră că semnarea unui nou acord cu FMI va permite deblocarea suportului bugetar, în primul rând din partea Băncii Mondiale şi Uniunii Europene, în sumă de 45 de milioane de dolari SUA şi, respectiv, 40,7 milioane de euro, scrie Agerpres.

Noul premier al Republicii Moldova, Valeriu Streleţ, a solicitat la 31 iulie, chiar a doua zi după învestirea sa în funcţie, trimiterea de urgenţă a unei misiuni a instituţiei financiare internaţionale la Chişinău.

Valeriu Streleţ, care a declarat anterior că una din priorităţile guvernului său este relansarea negocierilor cu FMI, a precizat că misiunea va avea scopul să negocieze cu autorităţile de la Chişinău un nou acord de împrumut pentru Republica Moldova, în condiţiile unui deficit bugetar pronunţat.

FMI, Banca Mondială şi UE au anunţat în luna iunie îngheţarea sprijinului financiar pentru Republica Moldova, cerând, între altele, lichidarea celor trei bănci prin intermediul cărora a fost devalizat 1 miliard de dolari din sistemul bancar al statului moldovean - Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. În acest sens, premierul Valeriu Streleţ anunţa zilele trecute începerea procedurii de lichidare în cazul acestor bănci.

Publicat în Mapamond
Pagina 2 din 2