Camera Deputaţilor a decis, luni, amânarea cu un an, până la 31 decembrie 2022, a obligativităţii montării repartitoarelor în apartamente pentru individualizarea consumurilor de energie.
Deputaţii au adoptat în acest sens proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.184/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.121/2014 privind eficienţa energetică, cu amendamente.
S-au înregistrat 264 voturi 'pentru', 25 'împotrivă' şi 4 abţineri.
"În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2022 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit", prevede textul adoptat.
În Legea 121/2014 se prevedea că aceste repartitoare trebuiau montate până la 31 decembrie 2021.
"Amendamentul de amânare a obligativităţii montării de repartitoare pentru românii care sunt în sisteme centralizate de încălzire este un amendament pe care l-am depus şi a fost susţinut de întreaga Comisie pentru industrii. În contextul creşterii preţurilor şi la energie, şi la gaze este important să nu impunem costuri suplimentare pe umerii românilor şi iată că montarea acestor repartitoare ar genera costuri în plus şi mai ales nemontarea lor ar fi generat amenzi între 500 şi 1.000 de lei", a afirmat deputatul USR Cristina Prună.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect. (sursa Agerpres)

Publicat în National

Până la 31 decembrie 2021, în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit. Obligativitatea este prevăzută în Legea nr. 196/2021, informează Primăria municipiului Galaţi.

În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit.

La nivelul municipiului Galaţi, trebuie să aibă încheiat un contract cu o firmă autorizată pentru montarea sistemelor de repartizare a costurilor următoarele asociaţiile de proprietari care sunt încă racordate la sistemul centralizat, fiind arondate centralelor de cartier: 246, 810, Dima & fiii S.A.1, 147, 155, 824 Ancora, 198, 218, 224, 299, 231, 200, 830, 214, 213, 603, 463, 868, 400, 469, 403 BIS, 402, 406, 440, 475, 479, 477, 478, 480, 553, CC INSOL SPRL – Filiala Galaţi, CONFORT S.A. – în insolvenţă, 859, 805, 618, 811, 813, 816, 843, 879, 887, 890, 891, 612, 627, 628, 629, 889, 612, TELECONSTRUCTIA S.A., 807, 877.

Lista actualizată a persoanelor juridice care montează şi/sau exploatează sisteme de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum în imobile de tip condominiu este publicată pe pagina de internet a ANRE şi poate fi consultată AICI.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la Compartimentul Asociaţii de Proprietari din cadrul Primăriei municipiului Galaţi, la telefon 0236.307.789. Potrivit legii, nerespectarea termenului-limită privind montarea repartitoarelor de costuri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Publicat în De interes public

Montarea repartitoarelor de căldură devine obligatorie din 2016 pentru cei care primesc agent termic de la sistemul centralizat. Numai că în Galaţi foarte multe asociaţii au renunţat de mult la montarea unui astfel de sistem de contorizare a căldurii deoarece oamenii spun că plătesc acum, după ce au renunţat la el, mult mai puţin. Dacă legea îi va obliga, cei care au renunţat la repartitoare va trebui să scoată din buzunare circa 500 de lei. 

„Repartitoarele sunt categoric ineficiente. Sunt împotriva montării lor. Nu s-a constatat nicio eficienţă energetică la blocurile unde sunt repartitoare. Nu a scăzut cu nimic energia termică consumată pe bloc. În momentul în care la blocurile administrate de mine s-au eliminat aceste repartitoare şi am montat şi robineţi de echilibrare hidraulică şi reglare a debitului, s-a diminuat cu 50-60% valoarea facturii. Nu văd cum i-ar putea obliga pe locatari, deoarece nimeni nu poate intra într-un apartament fără hotărâre judecătoarescă. Cum să îi oblige să şi le monteze? Categoric sunt împotrivă. Nu au nicio eficienţă. E hoţie la drumul mare“, a spus Aneta Sava, administratorul unei asociaţii de proprietari. 

Din informaţiile de la nivel naţional, furnizate de una dintre firmele de profil în montarea acestor repartitoare, cam jumătate din locuinţele din ţară, conectate la sistemul centralizat de încălzire, au şi repartitoare. 

Gălăţenii au păreri împărţite pe acest subiect. Unii sunt de acord cu repartitoarele, motivând că nu stau mereu acasă cu căldura pornită şi că aşa plătesc atât cât consumă, în timp ce alţii cred că nu îi ajută cu nimic un repartitor, ci mai degrabă li se umflă factura. Până la urmă, unde e legea nu va fi tocmeală. 

„După respectivul moment (intrarea în vigoare a obligativităţii) facturile cetăţenilor vor fi calculate prin acesată metodă de repartizare a costurilor, folosind acele aparate”, a precizat Mihai Costache, purtător de cuvânt al Calorgal. Verificarea apartamentelor vizavi de existenţa repartitorului poate fi făcută doar de către asociaţiile de locatari, după un anunţ prealabil.

Publicat în Știrea zilei