Cazurile uşoare de COVID-19 pot provoca probleme de memorie şi de atenţie luni de zile după recuperare
Pacienţii cu o formă uşoară de COVID-19 pot dezvolta probleme de memorie şi atenţie pe o perioadă între şase şi nouă luni după recuperare, potrivit unui studiu realizat Universitatea Oxford din Marea Britanie, relatează Reuters şi dpa.
Rezultatele studiului au arătat că persoanele care au avut o formă uşoară de COVID-19 şi care nu au prezentat simptome persistente după îmbolnăvire, sau aşa numitul COVID-19 de lungă durată (long-COVID-19), au suferit totuşi de probleme de memorie şi de atenţie mai multe luni după recuperare.
În cadrul studiului, cei 136 de participanţi care fuseseră testaţi anterior pozitiv pentru coronavirus, însă nu raportaseră alte simptome de lungă durată au fost rugaţi să rezolve o serie de exerciţii pentru a le fi testate abilităţile cognitive şi memoria.
Cercetătorii au descoperit că participanţii au avut probleme semnificative în a-şi aminti experienţe personale - cunoscută drept memorie episodică - până la şase luni după infectare.
Ei au constatat, de asemenea, că acestor pacienţi le-a fost afectată capacitatea de a-şi menţine atenţia până la nouă luni după infectare.
"Ceea ce este surprinzător este că, deşi persoanele care au avut COVID-19 nu mai aveau simptome în momentul testării, ele au prezentat probleme de memorie şi atenţie", a declarat dr. Sijia Zhao de la Departamentul de Psihologie Experimentală din cadrul Universităţii Oxford.
"Descoperirile noastre arată că oamenii pot experimenta unele consecinţe congnitive cronice luni de zile după infectare", a adăugat experta.
Cu toate acestea, cercetătorii care au realizat studiul au afirmat că persoanele care au experimentat probleme în ceea ce priveşte memoria episodică şi menţinerea atenţiei au revenit în mare parte la normal după şase şi, respectiv, nouă luni. (sursa Agerpres)
Proiectul de recuperare a memoriei fotografice a oraşului Galaţi continuă la „V.A. Urechia”
Până pe data de 12 decembrie, la sediul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”, în foaierul Sălilor de lectură de la etajul 1, Serviciul Referinţe şi Compartimentul Colecţii Speciale organizează expoziţia Fotografia ta, istoria Galaţiului: donaţiile lunii noiembrie, care cuprinde fotografii şi alte tipuri de documente donate în cadrul proiectului de recuperare a memoriei fotografice a oraşului Galaţi, iniţiat luna trecută, cu ocazia Zilelor Bibliotecii, sub sloganul „Fotografia ta, istoria noastră! Amintirile tale, istoria Galaţiului!”.
Proiectul promovează rolul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”, instituţie subordonată Consiliului Judeţean, în procesul de recuperare şi de conservare a memoriei locale şi importanţa donatorilor în recuperarea memoriei fotografice comunitare. „În vitrinele dedicate expoziţiei puteţi descoperi atât donaţii primite în cadrul proiectului, cât şi poveştile nespuse din spatele acestora, unele descoperite chiar de bibliotecari. Despre documentele şi fotografiile donate, în format fizic sau digital, puteţi afla atât parcurgând expoziţia, cât şi de pe paginile de facebook ale Bibliotecii, bvauReferinte şi bvauCS.ro”, transmit reprezentanţii Bibliotecii.
Proiect inedit de recuperare a memoriei fotografice a oraşului Galaţi
Cu prilejul Zilelor Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”, în perioada 08 - 12 noiembrie 2021, la sediul instituţiei, Serviciul Referinţe şi Compartimentul Colecţii speciale organizează expoziţia „Istoria Galaţiului în imagini: expoziţie de fotografii şi documente provenite din donaţii”, care reprezintă debutul proiectului de recuperare a memoriei fotografice a oraşului Galaţi, care se va desfăşura sub sloganul «Fotografia ta, istoria noastră! Amintirile voastre, istoria Galaţiului!» şi care se subscrie rolului Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” în procesul de conservare a memoriei locale a oraşului Galaţi şi importanţa donatorilor în recuperarea memoriei fotografice comunitare.
Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” este cea mai veche păstrătoare a unor astfel de comori, începând de la colecţia de fotografii, invitaţii, cărţi de vizită şi alte tipuri de documente donate chiar de fondatorul ei, istoricul Vasile Alexandrescu Urechia, colecţie îmbogăţită apoi de cei care au avut grijă de patrimoniul bibliotecii, prin generozitatea unor donatori, al căror nume apare alături de valorile documentare dăruite.
"Proiectul îşi propune să recupereze acele amintiri fotografice care uneori ajung să se piardă în uitare sau, şi mai trist, sunt aruncate, fotografii rătăcite care merită să fie împărtăşite comunităţii şi care, împreună, compun memoria şi istoria comunităţii gălăţene. Fotografii, negative, microfilme, diapozitive şi alte tipuri de documente care au legătură cu istoria oraşului Galaţi şi care prezintă oameni şi locuri, evenimente şi instituţii, străzi şi clădiri din Galaţi de-a lungul timpului, documente care pot fi oferite în format fizic sau digital prin intermediul acestui demers, imaginile urmând apoi să fie promovate în expoziţii, pe paginile de facebook ale Bibliotecii, ale Serviciului Referinţe şi ale Compartimentului Colecţii speciale", transmit reprezentanţii Bibliotecii.
Expoziţia „Istoria Galaţiului în imagini”, organizată la sediul Bibliotecii în această săptămână, demonstrează diversitatea şi ineditul unor astfel de documente, prezente deja în Colecţiile Speciale ale instituţiei.
"Acest proiect reprezintă un îndemn pentru comunitatea gălăţeană, de aici şi de pretutindeni, de a contribui la recuperarea unor astfel de amintiri preţioase, donându-le, în format fizic sau digital bibliotecii judeţene, de a contribui la îmbogăţirea depozitului de memorie locală a oraşului Galaţi!", menţionează reprezentanţii Bibliotecii.