Accidentul s-a produs pe strada 1 Decembrie 1918 din Tecuci și s-a soldat cu rănirea a două persoane.

În accident au fost implicate un autoturism condus de o femeie, de 32 de ani, din municipiul Tecuci, și o autoutilitară condusă de un bărbat, de 38 de ani, din județul Vaslui, care au intrat în coliziune.

În urma impactului, conducatoarea auto și un bărbat, de 34 de ani, pasager în același autoturism, au fost răniți ușor.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Publicat în Eveniment

De sâmbătă seara şi până duminică dimineaţa, graba sau neacordarea de prioritate au fost cauzele care au dus la producerea a trei accidente de circulaţie. Patru persoane au ajuns la spital. 

Sâmbătă seara, la Munteni, un mopedist a fost accidentat de o şoferiţă care conducea o autoutilitară. „O femeie în vârstă de 24 de ani, aflată la volanul unei autoutilitare, pe un drum comunal din localitatea Munteni, a intrat în coliziune cu un moped, condus de un bărbat de 25 de ani, care venea din partea dreaptă. În urma impactului, bărbatul de 25 de ani a fost rănit”, a precizat insp. Iulian Matei, de la Poliţia Rutieră Galaţi.  

Al doilea accident al seriei a avut loc la Ijdileni, duminică, la ora trei dimineaţa. „Un bărbat în vârstă de 30 de ani, aflat la volanul unui Matiz, circula pe DN 26, în localitatea Ijdileni. A pierdut controlul volanului şi a intrat, pe contrasens, în coliziune cu un stâlp. Şoferul şi un pasager în vârstă de 32 de ani a fost răniţi“, a  declarat insp. Iulian Matei. 

Ultimul accident al serie a avut loc în Galaţi, duminică, în jurul orei 10, la intersecţia străzilor Nicolae Alexandrescu cu Basarabiei (foto). „Un bărbat în vârstă de 61 de ani a condus un autotirism Audi pe str. Nicolae Alexandrescu. La intersecţia cu str. Basarabiei a intrat în coliziune cu un autotirim Dacia care circula pe str. Basarabiei. În urma impactului a fost rănită o pasageră de 63 de ani, din autoturismul Dacia“, a precizat insp. Iulian Matei, de la Poliţia Rutieră Galaţi. 

În toate cazurile s-au deschis dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. 

Publicat în Eveniment

Accident de circulaţie, la intersecţia străzii Radu Negru cu Lozoveni. O şoferiţă nu a respectat semnificaţia indicatorului „Oprire” şi a lovit o altă maşină, care a ajuns în uşa unui magazin din zonă. „O femeie în vârstă de 51 de ani care se afla la volanul unui autoturism şi circula pe str. Lozoveni, când a ajuns la intersecţia cu strada Radu Negru, nu a respectat semnificaţia indicatorului «Oprire» şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 65 de ani. În urma impactului, maşina lovită a ajuns în uşa unui magazin. Au fost rănite şoferiţa de 51 de ani din prima maşină şi alte două pasagere, de 45 şi 46 de ani. S-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Şoferii nu consumaseră alcool, după cum s-a stabilit în urma testării”, a precizat insp. pp. Aurelian Ropotan, de la Poliţia Rutieră Galaţi. Cele trei victime au fost transportate la Spitalul de Urgenţă. 

(sursa foto: Grupul Şoferilor din Galaţi)

 

Publicat în Eveniment