Operaţiunea London Bridge, cunoscută şi prin codul său de anunţ „London Bridge is down”, este denumirea dată planului care stabileşte detaliile calendarului pentru cele zece zile de la dispariţia Reginei Elisabeta a II-a.
De îndată ce Regina a murit, prim-ministrul a fost informat cu privire la moartea acesteia prin telefon pe o linie securizată special amenajată de către secretarul privat al defunctei, care a deschis conversaţia cu expresia „London Bridge is down” (London Bridge este coborât). Palatul informează şi conducerea Consiliului Privat, care reuneşte cei 670 de consilieri ai coroanei, în principal foşti politicieni şi înalţi funcţionari publici. Ei constituie Consiliul de Aderare, comitetul de aderare al succesorului funcţiei supreme.

regina 3

Drapelul Marii Britanii este expus în bernă pe toate clădirile oficiale din cele patru regiuni ale ţării, Anglia, Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor.
Pe de altă parte, standardul regal al Windsorului continuă să plutească pe palatele regale pentru a demonstra continuitatea liniei actuale de origine germanică, descendentă de la hanovrieni, extinsă până în Saxa-Coburg şi redenumit Windsor, care sudează verigile lanţului monarhic de-a lungul veacurilor.

regina 7

De îndată ce vestea morţii a fost făcută publică printr-un flash de la Asociaţia Presei Brtanice, pagina de internet a regalităţii a fost drapată cu negru. Potrivit tradiţiei, pe porţile Palatului Buckingham este plasat un necrolog mărginit cu negru. Posturile de radio îşi perturbă programele alternând buletinele de ştiri şi muzica funerară. Prezentatorii TV poartă costume închise la culoare şi cravate negre.
Organizarea ceremoniilor este coordonată de Cabinet Office (secretariatul general al guvernului) care supraveghează înaltul serviciu public şi birourile Marelui Şambelan al Curţii. Centrul de răspuns global al Ministerului de Externe alertează cei 15 lideri ai ţărilor în care Regina era şef de stat şi ceilalţi 36 de membri ai Commonwealth-ului, marea familie de peste mări a cărei preşedinte de onoare era.
În programul funebru sunt patruzeci şi unu de lovituri de tun, un minut naţional de reculegere şi o slujbă religioasă în Catedrala Sfântul Paul şi în toate lăcaşurile de cult din ţară.

regina 10

Prinţul Charles va fi proclamat rege de Consiliul de Aderare la Palatul Saint James. Camilla este apoi proclamată regină. Camerele Comunelor şi Camera Lorzilor, cele două camere ale Parlamentului, se reunesc pentru a-i aduce un omagiu suveranului.
Sicriul fostei regine este mutat de la Palatul Buckingham la Palatul Westminster. Mulţimile defilează timp de patru zile pe lângă sicriul cu drapaj violet de la Westminster Hall. Cei trei fii ai reginei trebuie sa stea de veghe lânga catafalc.

regina 11

Ultimul act de doliu naţional, înmormântarea regală are loc în Westminster Abbey, în prezenţa a 2.000 de invitaţi, printre care şi elita capetelor încoronate. Înmormântarea este organizată de Ducele de Norfolk, conform unei tradiţii care datează din 1672. Sunetul morţii trebuie să sune în fiecare minut timp de 96 de minute, atâta timp cât vârsta defunctului. Şi timp de 2 minute, la 11:30 a.m., întregul regat îngheaţă în tăcere.
Regina Elisabeta a II-a este înmormântată în Cripta Regală a Capelei Sf. Gheorghe, Windsor, alături de tatăl ei, mama, sora ei Prinţesa Margareta şi soţul, Filip de Edinburgh.

Citeşte şi BREAKING NEWS: A murit Regina Elisabeta a II-a

Publicat în Mapamond

Consiliul Judeţean Galaţi a semnat astăzi, luni, 07 martie 2022, protocolul cu Consiliul Judeţean Brăila pentru construirea unui aeroport internaţional, proiect despre care Monitorul de Galaţi a relatat în articolul "Protocol de colaborare Galaţi-Brăila pentru realizarea unui aeroport regional".
"Alături de preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk-Iulian Chiriac, am semnat cu multă încredere şi hotărâre parteneriatul cu ai noştri colegi de la Brăila, prin care ne unim forţele pentru a transforma în realitate un vis de mai bine de 30 de ani al gălăţenilor şi brăilenilor - un aeroport care să deservească întreaga regiune. Ne-am dat mâna, risipind sper eu astfel zvonurile privind orgoliile dintre cele două judeţe, astfel încât, împreună, să facem tot ceea ce putem pentru a construi acest aeroport internaţional, unul pe care ni-l dorim cu dublă funcţiune, de călători şi de mărfuri (cargo). Într-o primă fază, una care va debuta cât mai curând, vom demara procedurile pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a tuturor expertizelor tehnice necesare - de vânt, de precipitaţii, număr de ore de ceaţă, număr de ore de soare, structura solului şi altele, iar în paralel vom face demersurile necesare pentru finanţarea acestei investiţii extrem de importantă pentru dezvoltarea regiunii noastre. Există deja studii care arată că acest aeroport ar deservi nu doar Galaţiul şi Brăila, ci şi Focşaniul, o parte din judeţul Vaslui şi localităţile de graniţă din Republica Moldova. Acest obiectiv de investiţii este  inclus în Master Planul General de Transport al României", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Consiliul Judeţean Galaţi şi Consiliul Judeţean Brăila vor încheia un protocol de colaborare pentru realizarea unui aeroport regional. Protocolul va fi supus aprobării consilierilor judeţeni în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Galaţi de săptămâna viitoare.

„Vom lucra împreună cu colegii de la Brăila pentru ca proiectul aeroportului să devină realitate. Este fără doar şi poate una dintre cele mai aşteptate investiţii, care ar ajuta mult la dezvoltarea întregii regiuni. Ştiu că se vorbeşte de mulţi ani de acest proiect, însă, acum, pentru prima oară se fac paşi concreţi pentru a realiza acest vis al celor care trăiesc în zona Galaţi - Brăila şi nu numai, în condiţiile în care de acest aeroport ar putea beneficia şi cei din Vrancea sau localităţile de frontieră din Republica Moldova. În bugetul de anul acesta am prevăzut bani pentru realizarea primelor expertize şi analize, precum şi a mai multor documente tehnice, de care avem mare nevoie pentru a obţine împreună, prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Comunitară pentru Infrastructura de Transport, fonduri nerambursabile pentru construirea acestui aeroport. Acum avem şi un avantaj foarte mare, şi anume faptul că acest obiectiv de investiţii a fost inclus în Master Planul General de Transport al României. În plus, nu mai suntem singuri în acest demers, ci împreună cu partenerii de la Brăila. De altfel, cred că este primul proiect major, cel puţin din ultimii ani, în care, fără niciun fel de orgoliu, chiar şi dincolo de hârtii şi proceduri, cele două judeţe îşi dau mâna pentru a realiza o investiţie atât de importantă”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Documentaţia tehnico-economică a acestui obiectiv de investiţii, precum şi toate documentele premergătoare execuţiei acestuia vor fi realizate pe baza acestui protocol de colaborare, în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Infrastructura de Transport de interes strategic în zona de Est şi Sud, din care fac parte consiliile judeţene din Galaţi, Brăila, Călăraşi şi Ialomiţa.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat astăzi, 09 februarie, semnarea a 6 protocoale cu autorităţile locale, iar 2 vizează şi judeţul Galaţi.

„În continuarea procesului de descentralizare a proiectelor de infrastructură rutieră am semnat astăzi 6 protocoale cu autorităţile locale. Prin această abordare îmi doresc să urgentăm proiectarea şi construcţia mai multor obiective cu impact local:
- "Elaborarea Studiului de Fezabilitate, realizarea documentaţiei tehnice pentru Autorizaţia de Construire (P.A.C.) şi obţinerea Autorizaţiei de Construire (A.C.) pentru obiectivul de investiţii "Drum de legatură între DX Brăila - Galaţi şi VO Galaţi";
- "Elaborare Studiu de Fezabilitate şi realizare documentaţie tehnică pentru Autorizaţia de Construire (P.A.C.) pentru obiectivul de investiţii TransRegio Brăila - Slobozia - Drajna - Chiciu şi Drajna - A2";
- "Elaborarea Studiului de Fezabilitate, realizarea documentaţiei tehnice pentru Autorizaţia de Construire (P.A.C.) şi obţinerea Autorizaţiei de Construire (A.C.) pentru obiectivul de investiţii "Modernizare drum existent DN 25, între Galaţi şi Tudor Vladimirescu";
- "Elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii Varianta de ocolire Curtea de Argeş";
- "Elaborare Studiu de Fezabilitate, PAC şi elaborare Proiect Tehnic pentru Drum de ocolire Municipiul Reşiţa între DN58 şi DN58B - Faza 1 şi Drum de ocolire Municipiul Reşiţa între DN58B si DJ581 - Faza 2";
- "Elaborarea Studiului de Fezabilitate, realizarea documentaţiei tehnice pentru Autorizaţia de Construire (P.A.C.) şi obţinerea Autorizaţiei de Construire (A.C.) pentru obiectivul de investiţii Varianta de ocolire Băbeni (judeţul Vâlcea)"“, potrivit ministrului Grindeanu.

Citeşte şi Se concretizează primele două drumuri în cadrul parteneriatul dintre CJ Galaţi şi CNAIR

Publicat în Eveniment

În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi de marţi, 21 decembrie 2021, a fost aprobat protocolul de colaborare dintre CJ Galaţi şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în vederea pregătirii şi implementării în comun a unor investiţii majore în infrastructura de transport.
 „Vom lucra împreună cu specialiştii de la Bucureşti pentru a accesa fonduri europene şi pentru a elabora documentaţia necesară în vederea modernizării şi dezvoltării reţelei de drumuri naţionale şi drumuri expres. De asemenea, vom colabora cu cei de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru a implementa o serie de investiţii majore pe drumurile de interes naţional, cu finanţare de la Guvern, acest aspect fiind deja discutat cu ministrul Transporturilor în cadrul vizitei pe care a realizat-o la Galaţi la începutul acestei luni”, a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.
Proiectele cu fonduri europene ce vor fi pregătite împreună cu reprezentanţii CNAIR vor fi propuse spre finanţare în cadrul Programului Operaţional de Transport.

Publicat în Eveniment

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi a semnat un protocol de colaborare cu Consiliul Judeţean Galaţi în vederea susţinerii proiectului de cercetare "Centrul integrat multidisciplinar pentru cercetare de interfaţă dermatologică CIMCID"/"Multidisciplinary Integrated Center of Dermatological Interface Research MICDIR".
Principalele obiective de cercetare vizează diagnosticarea precoce şi tratamentul cancerului de piele, acţiunea unor produse dermato-cosmetice asupra pielii şi organismului, determinării la nivel cutanat în diverse patologii cu fotoexpunere în diverse regiuni de la nivel mondial.
"Activitatea de cercetare se va derula în incinta Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Cuvioasa Parascheva“, Pavilionul nou, Dermatologie Venerologie, în spaţiile didactice şi de cercetare existente, utilizând aparatura medicală din dotarea secţiei precum şi echipamente achiziţionate de Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi. Centrul de cercetare va avea o structură multidisciplinară, cu specialişti din România (Galaţi, Bucureşti, Timişoara), Finlanda şi Africa de Sud", a declarat Prorectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, dr. Alexandru Nechifor.
Obiectivul comun al celor două părţi semnatare este de a valorifica la maxim potenţialul de cercetare, dezvoltare şi inovare, care vizează interesul public general, dar şi de susţinere a aspiraţiei către excelenţă în educaţie şi cercetare prin internaţionalizarea activităţilor şi creşterea vizibilităţii. Protocolul semnat astăzi, 28 octombrie 2021, este valabil 10 ani.

Cel mai puternic centru din ţară de cercetare în domeniul dermatologiei

"Ne dorim să dezvoltăm la Galaţi, în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase, cel mai puternic centru din ţară de cercetare în domeniul dermatologiei. Am încheiat o colaborare cu Universitatea „Dunărea de Jos“, astfel încât medici specialişti, profesori universitari, chimişti, farmacişti, biologi şi cercetători din străinătate să studieze la Galaţi noi tratamente pentru cancerul de piele, metode de depistare precoce a acestei maladii cumplite sau noi soluţii medicale pentru diverse boli de piele. În cadrul centrului vor fi testate şi diverse preparate dermato-cosmetice care au nevoie de studii medicale pentru a fi utilizate şi vor fi cercetate beneficiile pe care le au asupra pielii apele saline şi termale din ţara noastră. Va fi un centru axat pe inovaţie şi dezvoltare, mai ales că va beneficia şi de aportul unor specialişti din Finlanda şi Africa de Sud", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Centrul dispune deja de aparatură medicală de ultimă generaţie, achiziţionată de către Consiliul Judeţean, pentru diagnosticarea cancerului de piele şi a unei game largi de afecţiuni cutanate, iar Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi va dota centrul şi cu alte echipamente medicale.

Publicat în Comunitate

Comunitatea Ro100 Curăţăm Galaţiul anunţă că în data de 13 mai 2018 a fost lansat şi semnat Protocolul Dunărea de Jos. Semnatarele Protocolului Dunărea de Jos sunt opt comunităti locale, cu sau fără personalitate juridică: RO100 Curăţăm Galaţiul, Asociaţia Brăila Capitală Europeană a Culturii 2021, Asociaţia Dumitru Ionescu-Brăila, Comunitatea Şoferilor din Galaţi, Salvaţi Centrul Vechi-Brăila, Comunitatea Off-road Galaţi, PACT pentru Galaţi, Asociaţia de Turism Proilavia Brăila. Semnarea s-a făcut printr-un gest simbolic, pe dig, la jumătatea distanţei dintre Brăila şi Galaţi.


Scopul comun este dezvoltarea regiunii metropolitane Dunărea de Jos, iar organizaţiile semnatare vor colabora pentru a îndeplini acest scop în plan civic, politic şi economic. În vederea dezvoltării economice a regiunii, organizaţiile semnatare susţin şi solicită construirea aeroportului Dunărea de Jos, iar lista obiectivelor rămâne deschisă, unul din punctele definitorii pentru care militează semnatarii fiind dezvoltarea infrastructurii în zonă (aeroport, autostradă, pod peste Dunăre).
Prima acţiune concretă a comunităţilor semnatare o reprezintă participarea la evenimentul Moldova Vrea Autostradă, organizat în data de 19 mai. Evenimentul va constă într-un marş motorizat, cu maşini din toate judeţele din estul tării, care se vor îndreptă spre capitală şi are drept scop construirea unei autostrăzi care să scoată din izolare Moldova de restul tării.


Protocolul rămâne deschis pentru celelalte comunităţi din zona Brăila-Galaţi, care împărtăşesc aceleaşi valori şi doresc să contribuie la dezvoltarea regiunii metropolitane Dunărea de Jos, menţionează Comunitatea Ro100 Curăţăm Galaţiul.

16Protocol2

Publicat în Regional