Până pe data de 12 decembrie, la sediul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”, în foaierul Sălilor de lectură de la etajul 1, Serviciul Referinţe şi Compartimentul Colecţii Speciale organizează expoziţia Fotografia ta, istoria Galaţiului: donaţiile lunii noiembrie, care cuprinde fotografii şi alte tipuri de documente donate în cadrul proiectului de recuperare a memoriei fotografice a oraşului Galaţi, iniţiat luna trecută, cu ocazia Zilelor Bibliotecii, sub sloganul „Fotografia ta, istoria noastră! Amintirile tale, istoria Galaţiului!”.

Proiectul promovează rolul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”, instituţie subordonată Consiliului Judeţean, în procesul de recuperare şi de conservare a memoriei locale şi importanţa donatorilor în recuperarea memoriei fotografice comunitare. „În vitrinele dedicate expoziţiei puteţi descoperi atât donaţii primite în cadrul proiectului, cât şi poveştile nespuse din spatele acestora, unele descoperite chiar de bibliotecari. Despre documentele şi fotografiile donate, în format fizic sau digital, puteţi afla atât parcurgând expoziţia, cât şi de pe paginile de facebook ale Bibliotecii, bvauReferinte şi bvauCS.ro”, transmit reprezentanţii Bibliotecii.

Publicat în Comunitate

Miercuri a avut loc conferinţa de închidere a proiectului PRACTINOV - „Sprijinirea tranziţiei studenţilor din domeniul ingineriei către piaţa muncii prin stagii de practică inovatoare”. Obiectivul general al proiectului a fost îmbunătăţirea calităţii stagiilor de practică prin optimizarea coerenţei între obiectivele de formare a stagiului şi nevoile de inovare şi dezvoltare a întreprinderilor în trei domenii de dezvoltare importante pentru economia regiunii de Sud-Est: tehnologia informaţiei, domeniul energiei electrice şi cel naval.
Universitatea „Dunărea de de Jos” din Galaţi a fost lider de proiect şi a avut ca parteneri Fundaţia SATEAN din Brăila şi Asociaţia UTC - UMBRIA TRAINING CENTER din Italia.
Perioada de implementare a proiectului a fost 29 octombrie 2018 - 28 octombrie 2020, cu o prelungire până la 12 noiembrie 2021 din cauza pandemiei de Coronavirus.
Proiectul a avut ca grup ţintă 250 de studenţi de la licenţă şi masterat, înscrişi la Facultăţile de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică şi de Arhitectură Navală. 200 dintre ei au participat la stagii de pregătire în ţară, iar 50 la stagii în străinătate. Toţi studenţii au beneficiat de o bursă în valoare de 900 de lei.
La conferinţa de miercuri, care s-a desfăşurat în format online, au participat reprezentanţi ai celor trei parteneri care au implementat proiectul, reprezentanţi ai unor companii partenere şi studenţi.
Aceştia din urmă, în calitate de beneficiari ai proiectului, şi-au prezentat opiniile în ceea ce priveşte proiectarea stagiilor de pregătire practică. Tinerii consideră că activitatea desfăşurată pe parcursul acestor stagii de practică trebuie să fie „o oportunitate de a dobândi anumite deprinderi practice, necesare construirii unei cariere de succes”. De asemenea, studenţii mai doresc ca, pe toată perioada stagiului de practică, să se poată implica în activitatea firmei şi chiar să-şi asume unele responsabilităţi.
În concluzie, studenţii au apreciat şansa participării la stagiile de practică din cadrul proiectului, pe care le consideră o experienţă foarte utilă, unii chiar exprimându-şi dorinţa prelungirii colaborărilor şi pe viitor: „Mai vrem!”, a fost concluzia unanimă a studenţilor.
„Păcat că nu am beneficiat şi noi, la vremea noastră, de astfel de proiecte inovatoare. Dar, mă bucur că am putut să implementez eu un astfel de proiect şi să-i ajut pe studenţii de astăzi să se orienteze pentru o carieră cât mai de succes”, a spus Ciprian Vlad, prorector.
Stagiile de practică au fost împărţite astfel:
- domeniul IT: de la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică: 80 de studenţi de la licenţă şi 15 studenţi de la masterat;
- domeniul Energetic: de la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică: 100 studenţi de la licenţă şi 30 studenţi de la masterat;
- domeniul Naval: 25 de studenţi de la licenţă de la Facultatea de Arhitectură Navală.
Valoarea proiectului a fost de 954.712,00 lei, informează Universitatea.

Publicat în Comunitate

Primăria municipiului Galaţi informează că a fost semnat contractul de finanţare europeană pentru un nou proiect ce vizează modernizarea Şcolii Gimnaziale „Miron Costin”, de această dată fiind vorba despre corpurile C1 şi C2 din str. Alba Iulia nr. 1 (cartier I.C. Frimu).

Principalele categorii de lucrări de intervenţie sunt: lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă, lucrări de reabilitare termică a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu, lucrări de instalare a sistemelor de climatizare, ventilare naturală pentru asigurarea calităţii aerului interior, lucrări de modernizare a instalaţiei de iluminat etc.

Corpul C1 din str. Alba Iulia nr. 1 a fost construit în anul 1936 şi are regimul de înălţime P, iar Corpul C2 are un regim de înălţime de S+P+2E şi a fost dat în folosinţă în anul 1995. În ambele corpuri îşi desfăşoară cursurile aproximativ 700 elevi înscrişi în învăţământul primar şi gimnazial.

Valoarea totală a proiectului cu fonduri europene este de 6.908.914,55 lei cu TVA, din care 2.331.130 de lei vor fi asiguraţi de la bugetul local. Perioada de implementare este de 17 luni de la semnarea contractului de finanţare.

De curând, pentru Şcoala Gimnazială „Miron Costin” a fost semnat şi contractul de finanţare europeană pentru modernizarea corpului C1, situat pe str. Alba Iulia nr. 2, construit în anul 1936, în care îşi desfăşoară cursurile aproximativ 260 elevi. Valoarea totală a proiectului ce vizează acest corp este de 3.302.396,06 lei lei cu TVA, din care contribuţia de la bugetul este de 1.103.809 lei. Subiect despre care cotidianul nostru a relatat AICI.

Pentru a respecta prevederile Ghidului Solicitantului aplicabil Axei prioritare 3 - Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea B - Clădiri Publice, Apel de proiecte nr. POR/2020/3/3.1/B/2/NE,SE,SM au fost depuse două cereri de finanţare având ca obiect reabilitarea şi eficientizarea energetică a Şcolii gimnaziale „Miron Costin” pentru cele două numere poştale, respectiv str. Alba Iulia nr. 1 (pentru cele 2 corpuri) şi str. Alba Iulia nr. 2 (pentru un corp), informează municipalitatea.

Publicat în Eveniment

Cu prilejul Zilelor Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”, în perioada 08 - 12 noiembrie 2021, la sediul instituţiei, Serviciul Referinţe şi Compartimentul Colecţii speciale organizează expoziţia „Istoria Galaţiului în imagini: expoziţie de fotografii şi documente provenite din donaţii”, care reprezintă debutul proiectului de recuperare a memoriei fotografice a oraşului Galaţi, care se va desfăşura sub sloganul «Fotografia ta, istoria noastră! Amintirile voastre, istoria Galaţiului!» şi care se subscrie rolului Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” în procesul de conservare a memoriei  locale a oraşului Galaţi şi importanţa donatorilor în recuperarea memoriei fotografice comunitare.

Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” este cea mai veche păstrătoare a unor astfel de comori, începând de la colecţia de fotografii, invitaţii, cărţi de vizită şi alte tipuri de documente donate chiar de fondatorul ei, istoricul Vasile Alexandrescu Urechia, colecţie îmbogăţită apoi de cei care au avut grijă de patrimoniul bibliotecii, prin generozitatea unor donatori, al căror nume apare alături de valorile documentare dăruite.

"Proiectul îşi propune să recupereze acele amintiri fotografice care uneori ajung să se piardă în uitare sau, şi mai trist, sunt aruncate, fotografii rătăcite care merită să fie împărtăşite comunităţii şi care, împreună, compun memoria şi istoria comunităţii gălăţene. Fotografii, negative, microfilme, diapozitive şi alte tipuri de documente care au legătură cu istoria oraşului Galaţi şi care prezintă oameni şi locuri, evenimente şi instituţii, străzi şi clădiri din Galaţi de-a lungul timpului, documente care pot fi oferite în format fizic sau digital prin intermediul acestui demers, imaginile urmând apoi să fie promovate în expoziţii, pe paginile de facebook ale Bibliotecii, ale Serviciului Referinţe şi ale Compartimentului Colecţii speciale", transmit reprezentanţii Bibliotecii.

Expoziţia „Istoria Galaţiului în imagini”, organizată la sediul Bibliotecii în această săptămână, demonstrează diversitatea şi ineditul unor astfel de documente, prezente deja în Colecţiile Speciale ale instituţiei.

"Acest proiect reprezintă un îndemn pentru comunitatea gălăţeană, de aici şi de pretutindeni, de a contribui la recuperarea unor astfel de amintiri preţioase, donându-le, în format fizic sau digital bibliotecii judeţene, de a contribui la îmbogăţirea depozitului de memorie locală a oraşului Galaţi!", menţionează reprezentanţii Bibliotecii.

Publicat în Comunitate

Cu ocazia vacanţei impuse de Minister, s-a demarat implementarea proiectului „Siguranţa online şi offline în şcoala viitorului”, proiect Erasmus+ în desfăşurare la Şcoala Gimnazială „Constantin Gh. Marinescu”.
Proiectul KA1 de mobilitate în domeniul educaţiei şcolare, în desfăşurare din septembrie 2020, cuprinde 6 cursuri de formare la care participă cadre didactice din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial. Patru cursuri fiind deja finalizate şi intră deja în faza de implementare, fază care a fost demarată cu ateliere de lucru organizate de profesorii cursanţi pentru colegii de cancelarie.
Astfel, cei trei profesori participanţi la cursul din Madrid în aprilie au susţinut în luna mai 2021 două sesiuni de instruire, una pentru cadrele didactice din învăţământul primar şi una pentru profesorii de la clasele gimnaziale, intitulate „Modalităţi de transformare a orelor de curs în ore digitale”, iar până în iunie 2022 vor implementa softurile şi platformele educaţionale la clasă.
Profesorii participanţi la cursul din Barcelona, la începutul lunii septembrie au realizat un atelier de instruire, „Metode eficiente de prevenire a bullying-ului”, la care au participat, în condiţiile impuse de pandemie, doar profesorii Şcolii Gimnaziale „Constantin Gh. Marinescu” atât fizic cât şi online. Începând din noiembrie 2021, resursele acestui workshop vor fi folosite în cadrul orelor de consiliere şi orientare la clasele primare şi gimnaziale şi în şedinţele cu părinţii.
Profesorii participanţi la cursul din Berlin (începutul lui august) au realizat workshop-ul „Abordări practice ale încorporării gestionării conflictelor in curriculum”, la care au participat profesorii Şcolii Gimnaziale „Constantin Gh. Marinescu”, în aceleaşi circumstanţe ca şi la atelierul menţionat mai înainte. Începând din noiembrie 2021 până în iunie 2022, aceștia trebuie să susţină câte o activitate interactivă pe ciclu de învăţământ pentru crearea coeziunii la clasă şi a sentimentului de apartenenţă la comunitatea şcolară.
Ultimul atelier din acestă vacanţă de toamnă are loc în a doua săptămână, organizat de profesorii care au participat la cursul din Porto, la începutul lui septembrie, curs intitulat „Soft Skills, Communicative Skills and Coaching”. Profesorii vor realiza o sesiune de informare despre „Tehnicile de coaching” pentru stabilirea şi menţinerea unei relaţii autentice în clasă şi în şcoală. În cadrul acestui atelier vor împărtăşi unele din metodele şi cunoştinţele dobândite la curs.
„Deşi trăim vremuri pline de incertitudine din multe puncte de vedere, este de datoria adulţilor de a crea o lume sigură pentru generaţia viitoare. Asta implică si un spaţiu sigur în ceea ce priveşte locul în care îşi petrec majoritatea timpului în afara casei. Cu ajutorul acestor cursuri, vom asigura siguranţa digitală, vom dezvolta încrederea între elevi şi profesori şi a unui climat pozitiv în şcoală”, spune prof. Cristian Ion Roman.

Publicat în Comunitate

Primăria municipiului Galaţi informează că este în procedură de licitaţie contractul privind reabilitarea şi eficientizarea energetică a Colegiului Naţional „Mihail Kogălniceanu” - Corpurile C1+C3, în cadrul unui proiect cu fonduri europene.
Principalele lucrări de intervenţii vizează reabilitarea termică a elementelor de anvelopă; reabilitarea termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum; instalarea sistemelor alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu; reabilitarea/modernizarea instalaţiei de iluminat. Toate acestea vor contribui la reducerea consumurilor pentru încălzire şi scăderea sub 135 kW/m2an a energiei consumate.
Valoarea estimată a contractului, aflat în procedura de achiziţie publică, este de 1.794.524,00 lei fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 9 noiembrie 2021. Durata contractului va fi de 12 luni (2 luni proiectare + 10 luni execuţie).
Corpul C1 a fost construit în perioada 1969 - 1970 şi are regimul de înălţime Sp+P+2E, iar Corpul C3 a fost construit în 1972 şi are regimul de înălţime Sp+P+1E, ambele spaţii fiind destinate desfăşurării cursurilor pentru 829 elevi.
Bugetul proiectului cu fonduri europene este 2.151.437,93 lei lei cu TVA, din care valoarea eligibilă este de 2.151.437,93  lei cu TVA, iar contribuţia proprie este 43.028,76 lei cu TVA.
Proiectul are data limită de implementare 28.02.2023 şi este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 - Sprijinirea  tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea B - Clădiri Publice, Apel de proiecte nr. POR/2020/3/3.1/B/2/NE,SE,SM, informează municipalitatea.

VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓

Publicat în Știrea zilei

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi a semnat un protocol de colaborare cu Consiliul Judeţean Galaţi în vederea susţinerii proiectului de cercetare "Centrul integrat multidisciplinar pentru cercetare de interfaţă dermatologică CIMCID"/"Multidisciplinary Integrated Center of Dermatological Interface Research MICDIR".
Principalele obiective de cercetare vizează diagnosticarea precoce şi tratamentul cancerului de piele, acţiunea unor produse dermato-cosmetice asupra pielii şi organismului, determinării la nivel cutanat în diverse patologii cu fotoexpunere în diverse regiuni de la nivel mondial.
"Activitatea de cercetare se va derula în incinta Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Cuvioasa Parascheva“, Pavilionul nou, Dermatologie Venerologie, în spaţiile didactice şi de cercetare existente, utilizând aparatura medicală din dotarea secţiei precum şi echipamente achiziţionate de Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi. Centrul de cercetare va avea o structură multidisciplinară, cu specialişti din România (Galaţi, Bucureşti, Timişoara), Finlanda şi Africa de Sud", a declarat Prorectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, dr. Alexandru Nechifor.
Obiectivul comun al celor două părţi semnatare este de a valorifica la maxim potenţialul de cercetare, dezvoltare şi inovare, care vizează interesul public general, dar şi de susţinere a aspiraţiei către excelenţă în educaţie şi cercetare prin internaţionalizarea activităţilor şi creşterea vizibilităţii. Protocolul semnat astăzi, 28 octombrie 2021, este valabil 10 ani.

Cel mai puternic centru din ţară de cercetare în domeniul dermatologiei

"Ne dorim să dezvoltăm la Galaţi, în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase, cel mai puternic centru din ţară de cercetare în domeniul dermatologiei. Am încheiat o colaborare cu Universitatea „Dunărea de Jos“, astfel încât medici specialişti, profesori universitari, chimişti, farmacişti, biologi şi cercetători din străinătate să studieze la Galaţi noi tratamente pentru cancerul de piele, metode de depistare precoce a acestei maladii cumplite sau noi soluţii medicale pentru diverse boli de piele. În cadrul centrului vor fi testate şi diverse preparate dermato-cosmetice care au nevoie de studii medicale pentru a fi utilizate şi vor fi cercetate beneficiile pe care le au asupra pielii apele saline şi termale din ţara noastră. Va fi un centru axat pe inovaţie şi dezvoltare, mai ales că va beneficia şi de aportul unor specialişti din Finlanda şi Africa de Sud", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Centrul dispune deja de aparatură medicală de ultimă generaţie, achiziţionată de către Consiliul Judeţean, pentru diagnosticarea cancerului de piele şi a unei game largi de afecţiuni cutanate, iar Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi va dota centrul şi cu alte echipamente medicale.

Publicat în Comunitate

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat joi că proiectul de lege privind prezentarea certificatului verde la locul de muncă este "prost scris" şi creează multe probleme.
"E un proiect de lege care a fost prost scris, eu aş scrie din nou proiectul de lege, pentru că decât să introducem amendamente la un proiect de lege prost scris, mai bine îl scrii din nou. Acest proiect creează mai multe probleme decât generează soluţii, pentru că face câteva lucruri care sunt inacceptabile, creează discriminări între diferite categorii sociale, impune plata testelor de către personalul medical, cei care nu doresc încă să se vaccineze şi lucrul ăsta nu cred că este suportabil de către sistemul medical", a spus Rafila, la sediul central al PSD.
El a adăugat că în momentul de faţă 20% din personalul medical este nevaccinat, adică 40.000 de persoane, iar sistemul medical nu îşi permite să se dispenseze în acest moment de aceşti lucrători.
"Una este să folosim acest certificat verde încât să creştem siguranţa în zona sănătăţii publice (...), altceva să venim cu un proiect coercitiv într-un moment de tensiune maximă, care devine inaplicabil. Un astfel de proiect trebuie pregătit şi noi exact asta facem în momentul de faţă, încercăm să găsim cea mai bună soluţie să trecem peste criza de sănătate publică, având şi sprijin pentru măsurile pe care le propunem sau cu care vin diversele organizaţii care vin la această întâlnire cu noi.(...) Asta nu înseamnă că eu mă opun certificatului verde, pentru că acesta este un document care a fost aprobat în Parlamentul European, el a fost aprobat pentru a permite libera circulaţie a cetăţenilor între statele membre şi el poate fi folosit într-o anumită măsură pentru anumite tipuri de activităţi, să limiteze transmiterea", a menţionat Rafila.
El a afirmat, după ce a avut o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor, că nu au existat niciun fel de consultări ale autorităţilor cu principalii actori din economie şi din societate atunci când au fost stabilite anumite măsuri pentru lupta cu pandemia.
Întrebat dacă ar fi necesar în acest moment un lockdown în România, Rafila a spus: "O să vedem dacă este vorba de un lockdown, oricum, şi dacă este vorba, discutăm despre un lockdown înţelept. Când am mai avut o astfel de situaţie a fost întotdeauna nepregătită, anunţată cu foarte puţin timp înainte şi au avut incluse în acest lockdown foarte multe măsuri care s-au dovedit nepotrivite. Gândiţi-vă doar la limitarea accesului persoanelor vârstnice într-o anumită perioadă a zilei să îşi procure cele necesare. Asta a fost inaplicabil".
Un grup de specialişti social-democraţi, sub coordonarea lui Alexandru Rafila, a avut joi, la sediul central al PSD, consultări cu reprezentanţi ai sindicatelor, în vederea identificării soluţiilor pentru depăşirea crizei sanitare în care se află România. (sursa Agerpres)

Publicat în Politica

În cadrul unei conferinţe de presă, conducerea Apă Canal SA a prezentat stadiul implementării proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Galaţi, în perioada 2014-2020, finanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

Durata contractului este de 105 luni, respectiv până la data de 31 decembrie 2023, iar valoarea totală, după ultimul act adiţional, este de 889.975.308 lei, cu TVA inclus, adică aproximativ 178 milioane de euro. Prin intermediul acestui proiect, se înfiinţează şi se extind sisteme centralizate de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Galaţi.

Astfel, se lucrează la reabilitarea şi extinderea unui număr de 3 Sisteme Zonale de Alimentare cu apă - Galaţi, Tecuci, Bereşti - şi realizarea unui Sistem de alimentare nou în Cosmeşti Vale, acestea deservind un număr de 46 localităţi grupate în 22 de Unităţi Administrativ Teritoriale (UAT). Populaţia beneficiară a investiţiilor de alimentare cu apă va fi de 129.671 de locuitori, reprezentând aproximativ 20,7% din populaţia totală a judeţului.

De asemenea, se derulează lucrări în domeniul apei uzate, constând în extinderea sistemelor de canalizare în 14 aglomerări, din care 10 grupate în 2 clustere, deservind un număr de 43 de localităţi grupate în 22 de UAT-uri. Populaţia beneficiară a investiţiilor de canalizare-epurare a apelor uzate va fi de aproximativ 44.242 de locuitori, reprezentând aproximativ 7,07% din populaţia totală a judeţului.

Potrivit declaraţiilor directorului general al Apă Canal SA, Gelu Stan, stadiul implementării proiectului este de 56-57%, judeţul nostru situându-se pe locul 2 la nivel naţional, doar Vrancea având un stadiu mai avansat cu doar 3-4 procente în plus faţă de Galaţi. Gelu Stan a afirmat că proiectul a întâmpinat şi greutăţi, unele dintre firmele de construcţii prestatoare au dat faliment, altele se confruntă cu lipsa forţei de muncă.

Publicat în Eveniment
Miercuri, 15 Septembrie 2021 13:37

Blocul PEXCO intră în modernizare

Blocul PEXCO, construit în perioada 1976 - 1978 şi situat pe strada Dr. M. Petrini Galatzi, în cartierul Micro 39, va intra în modernizare, anunţă Primăria municipiului Galaţi. „În urma licitaţiei publice, a fost atribuit contractul de lucrări pentru modernizarea blocului PEXCO, în cadrul unui proiect cu fonduri europene. Contractul, încheiat cu Criomec SA, este în valoare de 4.464.975 lei cu TVA, iar durata acestuia este de 15 luni, fiind prevăzute 3 luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţie”, informează municipalitatea.

Proiectul prevede realizarea a 38 de apartamente cu o cameră, cu bucătărie şi grup sanitar propriu, precum şi a 10 garsoniere, cu bucătărie şi cu grup sanitar propriu, prin recompartimentarea spaţiului existent. De asemenea, se vor face lucrări de anvelopare, se vor realiza pardoseli din parchet în camerele de locuit şi se va monta gresie în holuri, se vor face zugrăveli, iar tâmplăria exterioară va fi înlocuită cu tâmplărie din profile PVC şi geam termoizolant. S-au mai prevăzut şi lucrări de înlocuire a instalaţiilor de alimentare cu apă şi canalizare, de înlocuire a instalaţiei termice, precum şi lucrări de reparaţii şi refacere trotuare, alei de acces şi rigole.

„Pentru acest bloc am prevăzut realizarea a 38 de apartamente şi a 10 garsoniere, prin recompartimentarea spaţiului existent. De asemenea, vor fi lucrări de anvelopare şi zugrăveli, lucrări de înlocuire a tâmplăriei, a instalaţiilor de alimentare cu apă şi a instalaţiei termice, dar şi lucrări de reparaţii şi de refacere a trotuarelor. Vorbim de un proiect cu fonduri europene pentru care am semnat contractul de lucrări în valoare de 4,4 milioane de lei, fiind prevăzute 3 luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţie”, spune Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

Valoarea totală a proiectului cu fonduri europene este de 6.412.479,42 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 3.259.529,00 lei. Proiectul „Reabilitare şi modernizare bloc PEXCO Galaţi” este finanţat în cadrul POR/2019/9/9.1/1/7REGIUNI, AXA PRIORITARA 9 - Sprijinirea regenerării economice şi sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban, PRIORITATEA DE INVESTITII 9.1 - Dezvoltare Locală sub Responsabilitatea Comunităţii (DLRC), menţionează Primăria Galaţi.

Publicat în Știrea zilei
Pagina 1 din 5